Biroul Electoral Central (BEC) a acreditat mai multe institute de sondare a opiniei publice care vor prezenta exit-poll-uri duminică seara, informează site-ul Europa Liberă. Două dintre ele, cele mai cunoscute, CURS și Avangarde, vor lucra împreună la exit-poll-ul realizat la comanda Alianței PSD-PNL.
Iosib Buble și Marius PieleanuFoto: Inquam Photos
Primele rezultate exit-poll, prezentate la ora 22.00
La ora 22.00, imediat după închiderea urnelor din țară, televiziunile de știri vor prezenta primele rezultate ale exit-poll-urilor pentru alegerile europarlamentare și cele locale din București.
Cine sunt patronii celor patru institute
Site-ul Europa Liberă îi prezintă și pe patronii celor trei institute de sondare a opiniei publice care vor realizat exit-poll-uri.
CURS este deținută de fostul jurnalist de la Antena 3 Iosif Buble. Institutul a dat rezultatele la multe dintre scrutinele din ultimii 25 de ani, scrie publicația care oferă și câteva momente în care cifrele estimărilor au fost departe de rezultatele ulterioare. Buble este și patronul site-ului Știripesurse.ro care a avut contracte de publicitate cu mai mulți politicieni, partide sau instituții și companii de stat. Soția lui Buble este fosta deputată Diana Tușa, inițial PNL, iar ulterior PSD.
Conform declarației de avere pe care soția lui a depus-o în iunie 2023, Iosif Buble a încasat dividende de aproximativ 4 milioane de euro (18.819.754 de lei) de la cele șase firme la care are acțiuni.
Cine deține Avangarde
Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde SRL este deținută în proporție de 100% sociologului Marius Pieleanu. Acesta a precizat pentru Europa Liberă, că sondajul din seara alegerilor din 9 iunie este făcut la comanda Alianței PSD-PNL și că va fi realizat împreună cu CURS.
În același timp au mai fost acreditate și Sodiso Research SRL și Megatronic World Productions SRL.
Cine deține Sodiso Research SRL
Sodiso Research SRL este deținută de Gheorghe Barna, C&P Studio, Asociația Analiștilor în Politici Publice și Kvantum Research, scrie Europa liberă..În tim ce Kvantum Research este deținută de Tamas Kiss și Grigore Barna, Asociația Analiștilor în Politici Publice este un ONG înființat pentru a explica maghiarilor cum să se comporte la recensământul populației în 2021. Toate au sediul în Cluj Napoca.
Cine deține Megatronic World Productions SRL
Firma Megatronic World Productions SRL este deținută de un politician din Baia Mare, Gheorghe Gligan. consilier local.
sursa g4media