Cele doua experte din dosarul lul Marian Oprișan au fost arestate preventiv pentru 30 de zile in urma deciziei Tribunalului Bucuresti, la solicitarea DNA. Ele sunt acuzate că au stabilit împreună cum vor aborda expertiza, astfel încât să îi favorizeze pe inculpaţii din dosar.
Expertele Ileana Roxana Cernea (Pintea) şi Elena-Valentina Muşuroiu au fost reţinute sâmbătă, pentru favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu şi fals intelectual, respectiv complicitate la favorizarea făptuitorului şi complicitate la abuz în serviciu.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au cerut Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a celor două experte, solicitarea fiind admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi, care a emis pe numele lor mandate pentru 30 de zile. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Potrivit ordonanţelor de reţinere, Ileana Cernea a fost desemnată de instanţa de judecată, în data 10 iulie 2014, să efectueze expertiza financiar-contabilă în dosarul de corupţie al preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, Marian Oprișan. Elne Mușuroiu este expertul parte solicitat de Marian Oprisan, care ar trebui sa efectuezepo expertiza paralela, fara sa se consulte cu expertul desemnat de insanta.
Conform atribuţiilor stabilite de instanţă, Ileana Cernea trebuia să răspundă la obiectivele expertizei, stabilite de magistratul Luccian Buta. La rândul lor, experţii parte (recomandaţi de inculpaţii din dosar) urmau să-şi exprime şi ei opiniile cu privire la obiective.
„Încălcând sarcinile ce-i reveneau cu privire la întocmirea raportului de expertiză financiar-contabilă, respectiv acelea de a fi independent faţă de orice intruziune, corect şi imparţial, Cernea (Pintea) Ileana Roxana (experta desemnată de instanţă) a stabilit împreună cu Muşuroiu Elena Valentina (experta parte recomandată de unul din inculpaţi) modul în care vor aborda expertiza, aşa încât să servească intereselor inculpaţilor judecaţi şi, de asemenea, strategia de urmat pentru atingerea scopului”, au scris procurorii în documentul citat.
Anchetatorii susţin că cele două au convenit ca expertiza să fie realizată de către Elena Muşuroiu, fără ca expertul judiciar numit de instanţă să analizeze documentele puse la dispoziţie şi să tragă propriile concluzii care se impun, în mod obiectiv. Astfel, Ileana Cernea ar fi acceptat ca Elena Muşuroiu să fie cea care să elaboreze expertiza pentru ea, fără a avea nicio contribuţie, rezumându-se doar la a-şi însuşi expunerea, argumentaţia şi concluziile redactate în numele său de expertul parte, prin semnarea documentului.
În dosar este urmărit penal expertul Liviu Macovei, pentru complicitate la abuz în serviciu. Acesta, în calitate de expert parte al unui alt inculpat din dosar, ar fi acceptat să semneze raportul de expertiză contabilă, conştientizând că nu a fost întocmit de către expertul desemnat de instanţă – Ileana Cernea – şi că, în acest mod, se încalcă prevederile legale şi totodată se aduce atingere dreptului părţilor vătămate din dosar la desfăşurarea procesului în mod echitabil.
Marian Oprișan neagă neaga orice amestec in efectuatrea expertizelor din dosarul in care este judecat.