La Cluj-Napoca va avea loc prima expoziţie internaţională de Lego, găzduită de Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Expoziţia e organizată de Asociaţia Brickenburg, în colaborare cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, sub numele „Etnologia Galactică”. „Tema expoziţiei este inspirată din domeniul literaturii fantasy şi science fiction, propunându-şi să creeze o punte de legătură între tânăra generaţie şi valorile culturii tradiţionale prin intermediul explorării universurilor imaginare”, transmit organizatorii.