Muzeul Naţional de Istorie al Transilvaniei, va organiza sâmbătă, 14 octombrie 2017, de la ora 17.30, o întâlnire cu ARTA CERAMICĂ prin intermediul a trei manifestări expoziţionale, la sediul central, str. C. Daicoviciu, nr. 2.
WAYS OF CERAMICS (CĂILE CERAMICII) aduce în atenţia publicului lucrările ceramiştilor: Andrei Florian, Nicolae Moldovan, Lucia Lobonţ şi Gavril Zmicală, expoziţia fiind parte din evenimentele organizate în cadrul Bienalei Internaţionale de Ceramică, Cluj 2017 şi găzduită de MNIT. Expoziţia se poate vizita până în 19 noiembrie 2017.
Expoziţia MNIT în cadrul actualei ediţii a Bienalei Internaţionale de Ceramică, BETWEEN BLACK AND WHITE (ÎNTRE ALB ŞI NEGRU), aduce în atenţia publicului clujean o serie de lucrări ale artistei Andrea Éva Szőcs (Ungaria). Artista expune instalaţie, obiecte pe pânză, ceramică dar şi printuri care sunt la propriu, dar şi la nivelul mesajului pe care îl poartă, între alb şi negru. Expoziţia cuprinde lucrări, anume create pentru acest eveniment, care sunt rezultatul unui dialog între bunuri culturale aflate în patrimoniu MNIT şi potenţialul lor artistic din perspectivă contemporană. Forma sau/şi semnificaţia acestor artefactele sunt trecute prin filtrul creatorului modern şi reconvertite în instalaţii cu valoare artistică. Alte lucrări sunt construite în jurul unor probleme de semantică şi vizează transformări de imagine în text, artista folosind scrisul Braille sau pixelii ca mijloc de codificare şi de decodificare. Această expoziţie poate fi vizitată până în 26 noiembrie 2017.
Tot în cadrul actualei ediţii a Bienalei Internaţionale de Ceramică de la Cluj, MNIT a mai pregătit şi o expoziţie cu obiecte decorative de epocă modernă (ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi primele decenii ale secolului al XX-lea). Aceste bunuri culturale sunt etalate în cadrul miniexpoziţiei intitulate CERAMICĂ FIN-DE-SIÈCLE DIN COLECŢIILE MUZEULUI NAŢIONAL DE ISTORIE A TRANSILVANIEI . Obiectele expuse au fost realizate în trei centre industriale de epocă: Fabrica de Porţelan ZSOLNAY din Pécs (Ungaria), Manufactura de Porţelan Vilmos FISCHER din Cluj şi Şcoala Profesională de Industrie a Pietrei şi Lutului din Odorheiu Secuiesc. Toate obiectele ceramice prezentate provin din colecţiile fostului Muzeu Industrial „Franz Joseph I” din Cluj, care a funcţionat între anii 1887-1918. Expoziţia poate fi vizitată până în 26 noiembrie 2017.