Este cunoscut faptul că motivarea unui apel în instanțele din România presupune multă muncă și argumente cât mai solide, mai ales atunci când se urmărește întoarcerea hotărârii pronunțate pe fond.

De astfel de calități a dat dovadă și apelantul dintr-un proces aflat pe rolul instanțelor din Cluj-Napoca, care nu s-a limitat doar la a/și argumenta apelul atacând soluția pronunțată pe fondul cauzei ci s-a gândit că poate n-ar strica să se refere și la persoana judecătorului care a pronunțat-o, folosind ”epitete” nu tocmai potrivite pentru o cale de atac, scrie bzc.ro.

Astfel, în apelul mai sus menționat, aflăm faptul că judecatoare care a pronunțat prima hotărâre este ”incompenentă, nefutută, fără principii de cunostiințe economice și de drept, care merge la muncă doar să primească salarii privilegiate și să ajungă cât mai reprede la vârsta de pensionare pentru a primi pensii nesimțite”.

Întreaga formulare a apelului a fost prezentată de bzc.ro și o puteți citi mai jos.


2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.