Cu ocazia începerii etapei a II-a a campaniei de vaccinare, profesorii preuniversitari și-au exprimat dorința față de vaccin. Profesorii fac parte din categoria de lucrători în domenii cheie și începând de vineri, 15 ianuarie, aceștia vor putea să își facă vaccinul în centrele speciale.

Ministerul Educației are nevoie însă de un număr de vaccinuri care trebuie alocat profesorilor, așa că au transmis o machetă în teritoriu pentru fiecare județ în parte. În această machetă categoriile de cadre didactice au putut să accepte sau să refuze vaccinul. Datele au fost colectate de Inspectoratul Școlar Județean Cluj, iar acestea sunt rezultatele.

Cadrele din Instituțiile școlare care vor să se vaccineze:

Cadre Didactice – 54,70%

 Cadre didactice auxiliare- 55,76 %

Personal nedidactic – 49,55%

Cadrele din Inspectoratul Județean care vor să se vaccineze:

Inspectori școlari – 89,28%

Personal nedidactic – 76,19 %

Profesori Metodiști – 83,33%

”Personal mă voi vaccina. Vreau să beneficiez de această oportunitate oferită gratuit pentru că nu știm ce ne mai asteaptă, ce tulpini și viroze. Am înțeles că are un spectru destul de larg acest vaccin.” declară Marinela Marc, Inspectorul școlar general Cluj, pentru Gazeta de Cluj.

Situația județeană nu este foarte diferită de situația la nivel național. Momentan datele pe țară arată că mai puțini de jumătate din profesorii din învățământul preuniversitar doresc să se vaccineze.

”Așa cum am spus o întrebare cu privire la disponibilitatea de vaccinare cu răspuns final pe dată de 15 ianuarie după-amiază. Înainte să vin la dumneavoastră în emisiune am urmărit situația curentă. Aproape 50 la sută din personalul din învățământul preuniversitar dorește vaccinarea. Aproape.”, declară Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, pentru Antena3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.