Sursa Foto :Transilvania Reporter

La mijlocul acestei luni, compania Amareto Impex a intrat în faliment.

Patronii firmei au fost cercetați de DIICOT Cluj în 2016, dar dosarul nu a mai ajuns în instanță. În cadrul comunicatului DIICOT se prezenta că familia Cobârzan, patronii afacerii, au comis o evaziune fiscală cu un prejudiciu de 6 milioane de lei. Conform polițiștilor, începând cu anul 2012, persoanele în cauză nu ar fi înregistrat în contabilitate operațiunile efectuate și veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de plata obligațiilor fiscale aferente activității comerciale. În urma  perchezițiilor, au fost plasați sub control judiciar (măsură ulterior ridicată) următorii: proprietarul Oncos – Vasile Onacă (foto), proprietara Amareto – Viorica Cobârzan și proprietarii Puiul Regal Gilău – Camelia și Gabriel Balaș. Ca să recupereze prejudiciul calculat la nu mai puțin de șase milioane de lei, anchetatorii au pus sechestru asigurător pe șase clădiri și un teren, dar și pe conturile celor patru persoane cercetate.

Potrivit soluției pe scurt a Tribunalului Comercial Cluj, ”admite cererea de trecere în faliment în procedura generală a debitoarei SC Amareto Impex SRL, în insolvenţă, membră a grupului de societăţi Amareto, formulată de creditoarea SC O.M.SRL, în contradictoriu şi cu DDG INSOLVENCY IPURL, şi cu ceilalţi creditori ai debitoarei SC A.I.SRL, şi, în consecinţă: Dispune intrarea în faliment a debitoarei SC A.I.SRL SRL şi desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu DDG INSOLVENCY IPURL, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 64 din Legea nr. 85/2014. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 6.500 lei + TVA plus un onorariu de succes de 5% + TVA din sumele distribuite creditorilor, plafonat la suma de 4.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 117 alin. 1 lit. a, respectiv plafonat la suma de 1.000 lei + eventual TVA în ipoteza prevăzută de art. 117 alin. 1 lit. c din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă. Dispune dizolvarea societăţii debitoare SC A.I.SRL. Dispune întocmirea de către lichidatorul judiciar provizoriu DDG INSOLVENCY IPURL în termen de maxim 5 zile de la intrarea în faliment a debitoarei SC A.I.SRL a unei liste cuprinzând numele / denumirile şi adresele / sediile creditorilor şi toate creanţele acestora la data intrării în faliment, cu indicarea celor născute după deschiderea procedurii. Stabileşte termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei în vederea întocmirii tabelului suplimentar al creanţelor la data de 27 februarie 2019, termenul de verificare, întocmire şi publicare a tabelului suplimentar al creanţelor, la data de 27 martie 2019, termenul de depunere la tribunal a contestaţiilor, care va fi de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului suplimentar, precum şi termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat, la data de 24 aprilie 2019. Dispune notificarea de către lichidatorul judiciar provizoriu a intrării în faliment în condiţiile art. 146 din Legea nr. 85/2014 debitoarei şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj pentru efectuarea menţiunii. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune rapoarte lunare privind modul de îndeplinire a atribuţiilor sale, cu justificarea cheltuielilor, la fiecare termen de continuare a procedurii. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 24 aprilie 2019, sala 249, ora 11:00. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 16 ianuarie 2019”, arată soluția pe scurt a instanței.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.