LiveRail, unul dintre cele mai de succes startup-uri, pornit la Cluj şi cumpărat de Facebook în 2014 pentru aproape 500 de milioane de dolari, ar putea fi închis definitiv, după ce integrarea în gigantul american nu a mers conform aşteptărilor, inventarul de reclame a fost micşorat masiv, iar angajaţii care n-au vrut să se mute obligatoriu la Londra, au plecat.

 

 

Povestea LiveRail

LiveRail este compania online cumpărată la începutul acestei luni de Facebook cu aproximativ 500 milioane dolari şi are ca punct de start un proiect de externalizare semnat între un start-up britanic care a oferit unei mici firme din Cluj-Napoca, găsită după căutări pe internet, un contract de dezvoltare a unei pagini web.

Acest contract i-a pus în legătură pe britanicul Mark Tref­garne şi pe românii Andrei Dunca şi Sergiu Biriş, iar calitatea proiectelor realizate la Cluj pentru clienţii din Marea Britanie i-a determinat pe cei trei să treacă la un nou nivel, respectiv să demareze împreună, ca parteneri, LiveRail – proiectul unei tehnologii care să permită afişarea de reclame video online.

 

Facebook a cumpărat pe bani mulţi LiveRail

În 2014, Facebook a preluat compania de publicitate video online LiveRail, într-o tranzacţie estimată la 400-500 milioane dolari, cu tot cu cei peste 170 angajati. Printre cofondatorii acesteia sunt şi doi români, Andrei Dunca şi Sergiu Biriş. LiveRail a fost fondată în 2007 de Andrei Dunca, Sergiu Biriş şi Mark Trefgarne, iar în prezent are birouri la San Francisco, New York, Londra, Paris şi Cluj-Napoca. Facebook nu a dezvăluit detalii despre preţul achiziţiei, dar potrivit surselor portalului TechCrunch acesta s-ar ridica la 400-500 de milioane dolari. LiveRail a atras finanţare de 12 milioane de dolari de la Pond Ventures, un  fond de investiţii în companii start-up din IT. După LiveRail, Biriş a lansat în 2012 Zonga, prima aplicaţie de muzică din România, care oferă acces pe baza de abonament la peste 18 milioane de melodii pe PC şi mobil. Biriş este director general al Zonga.

Tehnologia dezvoltată de români, mai ales în centrul din Cluj, e considerată atractivă de gigantul american, cu atât mai mult cu cât LiveRail deja integrase toate serviciile despre care, cu câţiva ani în urmă, se spunea ca reprezintă viitorul reclamei online: programmatic buying, real-time bidding etc.

  

Scandal în IT-ul clujean

Apar şi primele probleme de integrare şi ceva nu a funcţionat la nivelul tehnic. LiveRail a început să fie tras pe dreapta de gigantul american. Vicepreşedintele Facebook, Brian Boland spune că pentru marketingul produselor publicitare, s-a lungit mai mult decât era planul.

Recent, 40 de oameni din echipa de contabilitate şi vânzări a Liverail au primit ordin de la Facebook să îşi găsească alte roluri în companie, sau altfel vor fi concediaţi, scrie Business Insider.

Divizia nou formată a lucrat la mai multe produse Facebook, inclusiv Facebook Audience Network, care permite brandurilor să îşi extindă campaniile publicitare de pe Facebook şi pe site-uri care nu aparţin reţelei de socializare.

O alta problemă a fost că o parte din angajaţi nu a vrut să se mute în Londra în condiţiile în care cei mai mulţi programatori LiveRail lucrau din România. Soluţia de relocare a echipelor a venit după ce s-a hotărât să se lucreze într-un singur sediu pentru a fi mai eficient, iar calea de mijloc a rămas Londra, având în vedere că echipe de dezvoltare existau în Londra şi în San Francisco.

 

Socoteala de acasă nu se potriveşte cu socoteala din târg

Problemele nu se opresc aici. Scott Braley, fost manager în cadrul Facebook, spune că şi din cauză că platformele se adresau unor pieţe diferite au apărut o serie de dimensiuni şi probleme tehnice în integrarea codului, respectiv pentru unul adresat companiilor, şi nici nu se putea risca o modificare substanţială a unui produs funcţional – precum reţeaua de publicitate a Facebook – pentru ca, apoi, în caz de eşec, să fie retras.

Şi modul de raportare al statisticilor legate de vizualizările reclamelor s-au schimbat în ultimii doi ani, apărând noi opţiuni şi noi metode de calcul. Erau discuţii foarte rare privind diferenţierea unui utilizator real de un ”robot” care măreşte periodic numărul vizualizărilor. Astfel, prin lipsa unor astfel de date s-a făcut posibil fraudarea sistemelor de publicitate, prin raportarea de vizualizări false. Spre deosebire de site-urile mici, cu trafic generat de ”roboţi”, Facebook a ales să ofere reclame de calitate unui public de calitate, astfel s-a luat decizia ca LiveRail să se concentreze pe clienţii mari, cărora ar putea să le aducă venituri mai mari prin reclame mai bune, vândute mai scump şi să renunţe la o parte semnificativă din inventarul de reclame. Practic, multe dintre funcţiile şi serviciile LiveRail nu se mai foloseau.

În ceea ce îi priveşte pe angajaţi, echipa s-a dublat în cei doi ani de după achiziţie. Boland spune că “pe ceea ce obişnuia sa fie LiveRail, foarte puţini oameni mai lucrează acum”, adică, altfel spus, mulţi dintre angajaţi dezvoltă acum alte produse în cadrul Facebook, iar serviciile pentru care gigantul american a cumpărat compania începută la Cluj sunt mult mai puţine.

 

Concedieri masive

Concedierile masive sunt echivalentul ”tragerii pe dreapta” a diviziei. Fostul CEO al Liverail, Mark Trefgarne, a părăsit compania recent. El a devenit director pe product management la divizia de reclame a Facebook, job negociat în urma achiziţiei, alături de un pachet semnificativ de beneficii.

”De câteva luni, am comunicat dorinţa noastră să construim tehnologie pentru produsele de advertising pentru a aduce valoare atât pentru advertiseri şi publisheri. Aceasta a însemnat că trebuie să eliminăm o parte din businessul LiveRail, care nu crea valoare şi atingeau standardele de calitate pe care le ceream. În timp ce schimbările organizaţionale sunt dificile, suntem încrezători că acestea ne vor ajuta să creştem efoturile de monetizare cu Audience Network şi LiveRail”, a anunţat Facebook.

 

Achiziţia LiveRail – succes sau eşec?

Oameni din domeniu, evaluează pentru Bussines Insider că LiveRail nu va mai exista în calitate de companie. Aceştia mai spun că mişcarea logică ar fi ca Facebook să retragă brandul LiveRail, iar oamenii care încă lucrează acum să fie integraţi într-o echipă mai amplă, dedicată soluţiilor pe care reţeaua le oferă publisherilor (cei care vând spaţiu de reclamă pe site-ul lor).

Boland confirmă: “Ne gândim mai puţin la produse de sine stătătoare (…). Vom avea [Facebook – n.r.] o suită de soluţii pentru a îmbunătăţi afacerile publisherilor”.

LiveRail ar putea fi totuşi o investiţie profitabilă. Exemplul folosit de oamenii din domeniu, citaţi de Business Insider este cel al achiziţionării YouTube. În 2006, suma de peste un miliard de dolari părea o investiţie stupida, însă platforma video a devenit, în zece ani, una dintre importantele surse de venit ale Google.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.