Fake news genetic: Românii ar avea gene majoritar slave

De curând, în urma apariției în presa internațională a unui articol despre o cercetare genetică făcută pe populații străvechi din zona balcanică, au apărut diferite articole în presa bulgară, sârbească și ungară cu titluri bombastice care subliniază cu toate faptul că românii ar avea în mod majoritar gene slavone: Research Finds Bulgarians, Romanians and Croats Have Strongest Slavic Genes in Balkans, Genetic Study Reveals Strong Slavic Ancestry in Bulgarians, Romanians, and Croats Across the Balkans, DNA of our Romanian neighbours has shown that their theory of origins needs to be rethought, dar și în presa românească s-a titrat pe larg că Românii sunt, de fapt, slavi. Ce s-a descoperit în ADN-ul nostru: Rezultatele surprinzătoare ale unui studiu sau că Presa maghiară exultă după studiul care arată că românii au o mare concentrație genetică slavă: Teoria daco-romană a încetat să mai existe, scrie Adevarul.ro.

De identitatea românească nu se mai ocupă astăzi nicio instituție
Din păcate, nu am văzut vreo luare de poziție sau vreun articol în presa românească să încerce să vadă ce este în spatele acestui fake news, așa că vom face noi acest lucru mai jos. Astfel de fake news-uri sunt foarte greu de combătut din cauza limbajului specializat, a teoriilor contradictorii încă nedovedite pe deplin și a faptului că nespecialiștii nu pot să înțeleagă textul original, astfel că titluri precum cele din presa bulgară sau ungară, cu vădite interese subiective în virtutea unor pretenții revizioniste maghiare sau pan-slavone, au tendința de a fi asumate ca atare, așa cum s-a făcut din păcate și în presa românească. Probabil, cu intenția de a atrage publicitate și un număr mai mare de cititori, dar cu efecte secundare nocive pentru că au ajutat la răspândirea unui fake news. Pentru că aceste fake news-uri sunt periculoase și, în afară de curiozitatea pe care o stârnesc, au o puternică dimensiune de instrumentalizare politică și propagandistică – după cum o arată grabnica citare din presa maghiară, bulgară și sârbească, fiecare parte s-a grăbit să accentueze partea care i se părea mai importantă politic, propagandistic, denaturând chestiuni esențiale.

Și tocmai pentru că fake news-urile apelează la latura noastră emoțională, la răspunsurile noastre emoționale, iar nu raționale, noi vom cita în cele ce urmează cercetări recunoscute la nivel internațional în această privință și specialiști recunoscuți.

Dar mai întâi să încercăm să prezentăm pe scurt în ce a constat respectivul studiu citat de presa din Ungaria, Bulgaria și Serbia și ce i se pare lui că a descoperit. Ulterior, vom vedea cum se confruntă aceste descoperiri cu o multitudine de cercetări genetice actuale acceptate pe larg de comunitatea internațională. La sfârșit, vom vedea dacă toate acestea mai corespund cu ceea ce pretind și ziarele bulgărești, sârbești, ungurești, citate fără discernământ și în presa din România.

În ce a constat respectivul studiu
Respectivul studiu, denumit A genetic history of the Balkans from Roman frontier to Slavic migrations, este disponibil aici în original, deși este foarte interesant că multe dintre sursele bulgărești, maghiare sau românești nu s-au străduit să dea o legătură directă spre el. Ceea ce arată o legătură comună a articolelor din presa maghiară, bulgară și românească și faptul că le-a interesat mai mult mesajul propagandistic, acela că românii ar avea gene majoritar slavone, iar nu cercetarea în sine.

Poate că unul dintre motivele pentru care nu s-a dat o legătură directă către studiu ar fi faptul că, de exemplu, studiul care ar arăta că românii ar avea astăzi „50-60% gene slave” este făcut pe baza a 138 de analize ADN pe mostre prelevate de la schelete dintre secolele I-X e.n., iar dintre toate aceste 138 de mostre, doar 1 au provenit de pe teritoriul României, dintr-un tumul din Ploiești (Data set 1, p. 65). Cu alte cuvinte, s-a ajuns la concluzia că 50-60% din populația României de astăzi ar avea gene slavone pe baza unui schelet de acum peste 1.000 de ani și din câteva presupuneri încă neasumate de întreaga comunitate științifică internațională. Dintr-odată, concluzia ziarelor ungurești, bulgărești și sârbești s-ar vedea dintr-o altă perspectivă.

Mai mult, intenția studiului respectiv a fost să își facă o imagine despre impactul populațiilor migratoare în zona balcanică între secolele I-X, după cum atestă chiar autorii: „Pentru a explora istoria populației din Balcani (delimitați de Mările Adriatică, Mediterana Centrală, Egee și, la nord, de Dunărea Mijlocie și de Jos și râul Sava) la vârful epocii imperiale romane (cca. 1–250 d.Hr.), perioada imperială târzie (cca. 250–550 d.Hr.) și post-romană (cca. 550–1000 d.Hr.), prezentăm noi date genomice de la 136 de indivizi antici din Croația și Serbia de astăzi și 6 de la indivizi din Austria, Republica Cehă și Slovacia, împreună cu informații despre contextul arheologic al înmormântării lor (Date S1, secțiunea 1)”. Două lucruri extrem de importante reies de aici:

● în primul rând, România și spațiul românesc nu au constituit obiectul studiului, ci doar Balcanii (delimitați, cum se vede din citat, fără România),

● iar în al doilea rând avem doar o mostră de ADN prelevată de la oseminte din România, dar printr-o altă cercetare, nu de către ei direct, pentru că ei vorbesc despre mostre prelevate de la situri arheologice din Croația, Serbia, Austria, Republica Cehă și Slovacia.

Nu că aceasta ar însemna că marile migrații ale slavilor nu au trecut și prin România și nu au lăsat urme genetice, lingvistice, toponimice, culturale etc., lucruri care sunt evidente, dar totuși vorbim despre o cercetare care nu s-a preocupat de spațiul românesc și nu a avut mostre de ADN din spațiul românesc, după cum o spun chiar autorii, în afară de una singură. Iar la acestea, vin ziarele din Bulgaria, Serbia și Ungaria să afirme și să se concentreze asupra faptului că românii ar fi preponderent slavi, un fals de altfel, după cum vom arăta mai jos.

Care este adevărul despre genetica actuală a cetățenilor români și a celor maghiari?
Este fără îndoială faptul că la etnogeneza românească au contribuit și populații slavone, este un lucru pe care nu am avea de ce să îl negăm. Este pur și simplu un adevăr. La fel de adevărat cum este și faptul că în genetica cetățenilor români de astăzi sunt și gene în procent mai mic provenind din Asia Mică, din Anatolia, germanice sau din Asia Centrală. La fel de adevărat cum este, de exemplu, faptul că se pare că în România procentul celor care ar avea gene aparținând populației fino-ugrice maghiare care a venit din Asia Centrală acum mai bine de 1.000 de ani ar fi de trei ori mai mare decât al populației din Ungaria.

Un adevăr inconfortabil pentru Ungaria, pe care ziarele de la Budapesta au grijă să nu îl menționeze atunci când sunt preocupate de genetica românească, ca în cazul de față. Dar acest adevăr reiese dintr-o cercetare științifică realizată chiar de cercetători maghiari și disponibilă aici, unde se spune explicit că „Descoperirile noastre demonstrează că există diferențe genetice semnificative între populațiile vechi și recente de limbă maghiară și nu se vede nicio continuitate genetică”. Într-un alt studiu disponibil aici, se pare făcut pe baza acelorași mostre ADN, cercetătorii maghiari spun că „Alela Tat C este un marker interesant în contextul fino-ugric, distribuit în toate populațiile vorbitoare de fino-ugrică, cu excepția maghiarilor.”, iar din mostrele de ADN prelevate de respectiva cercetare de la 100 de bărbați din Ungaria de astăzi și 97 de secui din România, respectivul marker genetic ce atestă în mod clar o ascendență fino-ugrică a fost descoperit la un singur bărbat secui din România. Așadar, pe undeva la 0,5%. Dar iată că presa maghiară este foarte preocupată de o așa-zisă lipsă de continuitate românească în zonă și să facă din români slavi, în timp ce la ei nu există nicio continuitate genetică relevantă, după cum atestă chiar studiile lor.

Pe de cealaltă parte, ce spun studiile genetice făcute pe populația românească de astăzi? Pe cea vie, nu pe unul sau două oseminte de acum mai bine de 1.000 de ani.

Iată în mod simplificat ce înseamnă haplogrupurile conform cromozomului Y transmis pe linie paternă la bărbați. Cu alte cuvinte, haplogrupul I2 este ca vechime din Mezolitic, fiind întâlnit așadar în spațiul nostru și în cadrul Culturii Criș și în cadrul Culturii Cucuteni de peste 5.000 de ani, în timp ce haplogrupul slav prin excelență R1a este al imigranților din epoca bronzului. Iar haplogrupul N1c1 este indicativ de origine fino-ugrică.

Din cele de mai sus se vede cât se poate de evident că procentul de gene mezolitice I2a din România, cu alte cuvinte prezente aici chiar de dinaintea formării populațiilor geto-dacice, chiar de dinaintea invaziei indo-europene, este de circa 28%. Cu alte cuvinte, dintre toți bărbații din România, circa unul din trei ar avea strămoși în acest spațiu încă de dinaintea formării populațiilor dacice sau chiar de dinaintea venirii indo-europenilor. Pentru că tot vorbeau ziarele maghiare despre continuitate. Ceea ce este un lucru într-adevăr remarcabil, ținând loc de locația geografică a României. În schimb, în România ar fi doar 18% gene probabil slavone R1a în populația masculină.

În același timp, iată că genele N1c1 fino-ugrice, prezente în procente uriașe în Finlanda (61,5%) și Estonia (34%), înrudite lingvistic cu ungurii, sunt prezente în Ungaria doar la 0,5% din populație. În același timp, în mod oarecum ironic, în Islanda sunt de 2 ori mai mulți procentual, adică 1% dintre islandezi au aceste gene fino-ugrice, iar în Rusia procentul este uriaș, de 23%. În România, procentul pare a fi de 1,5%.

Sigur că și statele slave din sudul Dunării au procente ridicate din acest I2a, dar aceasta nu face decât să dovedească o continuitate genetică a elementului autohton aici (chiar românesc uneori), nicidecum o origine slavă. Pentru că aproape toate au și procentul de R1a, genă preponderent slavonă, aproape egal sau mai ridicat decât cel din România în rândul slavilor sudici, iar în rândul slavilor nordici acest procent fiind de 46% în Rusia, 44% în Ucraina, 51% în Belarus, chiar 29,5% în Ungaria acest tip de gene slavone.

Dar să cităm și ceea ce spune în această privință un specialist român, Mihai G. Netea, specializat în genetică, imunologie și boli infecțioase, membru al Academiei Regale Olandeze de Arte și Științe, laureat al Premiului Spinoza și autor al volumului O istorie genetică (incompletă) a românilor. În acest volum și autorul observă tendința de a judeca emoțional astfel de subiecte legate de genetică și istorie și de a le manipula în diverse moduri, de către diferiți actori, inclusiv uneori de către români, în timp ce arată totuși că genetica actuală a spațiului românesc indică o continuitate aici a populației daco-romane. Despre influența genetică slavă, el spune explicit următoarele: „Slavii vor exercita o influență marcantă și asupra limbii române: deși limba română îşi păstrează caracterul latin, până la 25% din vocabular devine slavic. Din punct de vedere genetic, substratul arhaic din sud-estul Europei rămâne cel mai important, dar găsim markeri genetici slavi într-o minoritate de până la 5-10% din populația modernă românească (subl.n.).” (p. 156) Așadar, nici măcar pe aproape de cei 50%-60% genetică slavonă, așa cum afirmă bombastic respectiva cercetare și propaganda maghiară și pan-slavonă, citată atât de ușor în presa românească, ci doar 5-10% gene slavone în populația românească. O spune un cercetător avizat.

Interesele de la Budapesta, Belgrad și Sofia pentru manipularea unor cercetări științifice raportate la România
Dar din toate acestea reiese care este adevărata problemă de fapt – problema este instrumentalizarea inconștientă, distorsionată, numai parțial descoperită, a geneticii unor oameni care au decedat acum peste 1.000 de ani, pentru a încerca susținerea unor scopuri politice inconștiente ale unor oameni de astăzi. Pentru Budapesta, este obsesia încercării de a dovedi că românii nu ar fi originari de pe aceste locuri, că nu ar fi existat continuitate daco-romană aici, în ciuda atâtor alte evidențe, în scopuri evident revizioniste împotriva României și românilor. Dar chiar studiul citat de ei afirmă explicit că rezultatele cercetării lor „implică o continuitate substanțială de populație în regiune în ultimii 1.000 de ani.”, chiar dacă ei afirmă la început că nu se ocupă de spațiul românesc, ci doar de cel balcanic, dar apoi fac afirmații și despre genetica românească.

Dar tragi-comedia face că, în timp ce unele personaje din Ungaria și chiar unele personaje interesate din România încearcă să dovedească lipsa de continuitate a românilor aici, propriile cercetări genetice maghiare dovedesc faptul că doar 0,5% din populația maghiară de astăzi ar mai avea gene de la populațiile maghiare care au venit aici din Asia, după cum arată cercetările de mai sus. Complicat. Dar nu este ceva ce propaganda nu poate încerca să rezolve din pix, după cum se vede în articolele din presa din Ungaria, citate rapid și în presa din România. Dar evidența științifică aceasta este – doar 0,5% dintre maghiarii de astăzi ar mai avea gene ale celor care au venit aici din Asia acum mai bine de 1.000 de ani.

Pentru Bulgaria și Serbia, interesul constă în obsesia imperialismului, al unei grandomanii pan-slavone și al deznaționalizării românilor de pe propriile lor teritorii, după cum o atestă practicile actuale.

În Bulgaria, românii nici nu sunt recunoscuți și nu au drepturi elementare ca și minoritate, fiind supuși unor practici de deznaționalizare extrem de intense de peste 100 de ani. În Serbia, autoritățile se străduiesc nestingherite de aproape 100 de ani să împartă românii de acolo în așa-ziși „vlahi” și români, care ar vorbi două limbi diferite, „vlaha” și româna, pe modelul sovietic al „moldovenilor” care ar fi diferiți de români și ar vorbi o limbă diferită, „moldoveneasca”. Am scris despre procesul inventării limbii „moldovenești” aici. Iar acest proces al „vlahizării” românilor continuă și astăzi, nestingherit în vreun fel de autoritățile de la București, care nu se arată deranjate în vreun fel de practicile „prietenilor” de la Sofia și de la Belgrad.

Pentru Bulgaria, mai este și miza „Imperiului Bulgar” care a cuprins și părți din România de astăzi. Iar deși primul „Imperiu Bulgar” a fost bulgar într-adevăr, adică turcic, fiind un veritabil hanat, al doilea imperiu nu a mai fost chiar atât de bulgar, ci a fost româno-bulgar, după cum o atestă chiar cronicile timpului care arătau cum conducătorii acestuia, frații Asănești, Ioniță Caloian, erau de fapt români. Lucru pe care și unii istorici din România îl dau uitării, probabil că după ce au fost medaliați de Budapesta și de Berlin, aspiră acum și la decorații bulgărești.

Acestea sunt mizele geopolitice și politice actuale din spatele unor aparent insignifiante cercetări, scrise într-un limbaj hiper-specializat, greu de înțeles, făcute pe osemintele câtorva oameni de acum mai bine de 1.000 de ani. Dar pe care ziarele sârbești, bulgărești și maghiare, uneori fără măcar o trimitere la cercetarea originală, se grăbesc să le citeze într-un mod distorsionat. Pentru ca apoi, același mesaj distorsionat să fie copiat fără vreun fel de verificare în presa din România. Iată traseul perfect al unui fake news genetic contemporan, cu disimulate mize geopolitice actuale.

Fake news genetic. Haplogrupul I2 nu este sub nicio formă de origine slavă
Acest traseu și mesaj al articolelor din presa menționată mai devreme întrunesc mai multe caracteristici-cheie ale unui fake-news:

● preluare de mesaj fără a indica originalul, pentru a-l putea confrunta;

● preluare doar parțială a mesajului, prin scoaterea din context se încearcă inducerea unei anumite idei. Esențialul articolului nu era preponderența unor gene slavone (de altfel, în mod fals asimilând și haplogrupul I2a tot slavonilor), ci impactul migratorilor asupra populației acestui spațiu pe parcursul unui mileniu, unde s-au perindat migratori germanici, sciți, turcici, huni sau slavi;

● distorsionare a mesajului inițial;

● preluare „în cascadă” a unui articol cu un mesaj distorsionat de mai multe entități media (afiliate sau nu);

● folosirea de texte scrise într-un limbaj științific greu de înțeles pentru majoritatea oamenilor, un limbaj hiper-specializat, pe care se grefează concluzii proprii manipulative și distorsionate ale unor articole din mass media.

La toate aceste lucruri care distorsionează percepția adecvată asupra unui material, mai adăugăm și propriile limitări ale cercetării, dintre care chiar autorii menționează faptul că: „populațiile urbane sunt suprareprezentate în studiul nostru față de cele din zonele rurale, care ar fi putut fi în mod diferit influențate de procesele demografice descrise în lucrarea noastră.” Cu alte cuvinte, ei au analizat oseminte preponderent din centre urbane, nu din zone rurale, ceea ce poate avea un impact hotărâtor asupra proceselor demografice descrise în cercetarea lor. Este un lucru știut faptul că, inclusiv în epoca modernă, migranții tind să se stabilească în zone urbane, nu în zone rurale, cel puțin la început.

Iar la toate acestea, mai adăugăm cercetările făcute direct pe populația ce trăiește astăzi în această zonă, nu pe aproximări și ecuații făcute pe baza a 138 de oseminte de acum peste 1.000 de ani, dintre care doar 1 din România, dintre care majoritatea din centre urbane, nici măcar contemporane între ele. Cu alte cuvinte, 138 de oseminte analizate, care nu au trăit însă în același timp, ceea ce ar fi putut da o imagine de o oarecare acuratețe mai mare asupra unui spațiu și unei perioade, ci 138 de oameni analizați care au trăit într-o perioadă de aproape 1.000 de ani, între secolele I-X e.n.

Acum începem să înțelegem într-adevăr limitările acestei cercetări, pe care nici măcar autorii înșiși nu s-au ferit să le expună. Însă acestea nu au contat pentru propagandă.

Dar iată pasajul cercetării care i-a făcut pe cei din ziarele bulgărești, sârbești sau maghiare, preluate în presa românească, să susțină că românii ar avea moștenire genetică slavonă de 50-60%: „Sârbii, croații, bulgarii și românii din ziua de azi au avut o compoziție ancestrală similară cu cea a indivizilor antici după anul 900 d.Hr., în locuri precum Timacum Minus, Tragurium sau necropola Rudine la Viminacium, cu aproximativ 50%–60% moștenire genetică înrudită cu cea Est-Europeană, amestecată cu moștenire genetică legată de populațiile balcanice din epoca fierului și, în unele cazuri, și o contribuție romană anatoliană (Figura 4B; Date S2, Tabelul 8), implicând o continuitate substanțială a populației în regiune în ultimii 1.000 de ani.” Cu alte cuvinte, au comparat cu mostra obținută de la un singur individ de pe teritoriul actual al României, dintr-un tumul din Ploiești.

Dar în afară de aceasta, ce i-a făcut pe cercetători să afirme că românii ar avea circa 50-60% gene slave? Un indiciu ne apare din acest paragraf din Data set 1 al cercetării, p. 55, unde se afirmă că „În setul nostru de date, I2a-L621 și R1a-Z282 apar abia după anul 700 d.Hr. (Figura 5 de mai jos; Date S2, Tabelul 1), întotdeauna asociate cu ascendența înrudită cu cea est-europeană în genomul autozomal, ceea ce susține ideea că aceste linii genetice au fost introduse în Balcani de către migranții est-europeni în perioada medievală timpurie. Linia R1a-Z282 prezintă cele mai înalte frecvențe în grupurile de limbă slavă din Europa Centrală și de Est [160]. Linia I2a-L621 atinge cele mai înalte frecvențe în populațiile actuale din Bosnia-Herțegovina, Croația și Serbia [161] și este prezentă și în alte grupuri vorbitoare de slavă, cum ar fi rușii sau ucrainenii.”

Dar haplogrupul I2a nu este sub nicio formă de origine slavonă, ci există în această zonă cu mult înaintea formării populației dacice și cu mult mai mult înaintea formării populațiilor slavone, după cum am citat mai sus. Iar din tabelele de mai sus am văzut cât de mic este procentul de I2a în Ucraina (20%, față de 28% în România), iar în Rusia este mult mai mic (10%). Și dacă ne uităm și la concentrațiile atinse de acest haplogrup pe o hartă, observăm cum ele par că emană din Peninsula Balcanică și spațiul românesc, ceea ce susține mărturiile istorice despre populații de origine românească ce s-ar fi stabilit în diferite momente în acele zone estice din Ucraina și chiar Rusia, dar și despre extensia Culturii Cucuteni, de acum peste 5.000 de ani, în care se spune că ar fi predominat tot haplogrupul I2a. Cu cât ne îndepărtăm de România și de Peninsula Balcanică, unde, după cum arătăm mai jos, haplogrupul I2a era autohton, acesta scade în frecvență.

Desigur că multiplii cercetători sârbi din spatele acestui articol și-ar dori mult să facă din cele două haplogrupuri foarte diferite, I2a și R1a, ca fiind ambele slavone, dar adevărul este că haplogrupul I2a era prezent în spațiul inclusiv românesc cu mult înaintea sosirii slavilor aici, iar simplul fapt că astăzi sunt concentrații mari ale acestuia în țări sud-dunărene care vorbesc o limbă de origine slavă nu arată decât faptul că nou-sosiții slavi au asimilat lingvistic autohtonii în care predomina haplogrupul I2a, dar genetic au rămas urmele autohtonilor în populație. Iată o mărturie cât se poate de clară și demnă de încredere în acest sens: „I2a1 pare să fi prosperat în mod deosebit în cultura Starčevo–Kőrös–Criş (6000-4500 î.Hr.) din Europa de Sud-Est, unde este încă una dintre principalele descendenţe masculine astăzi.” Astfel, acest haplogrup era prezent pe teritoriul României de astăzi cu nu mai puțin decât peste 5.000 de ani înaintea venirii slavilor pe aceste locuri. Astfel încât să îl asimilezi astăzi cu slavii este cel puțin absurd.

Genele acestor oameni dezvăluie ceea ce s-a întâmplat și s-a atestat și istoric în țările sud-dunărene. Autohtonii sud-dunăreni și românii („vlahi”) constituiau la un moment dat, după invaziile slavilor, circa jumătate din populația Bulgariei actuale, după cum o atestă numeroase mărturii istorice și chiar Imperiul Vlaho-Bulgar al Asăneștilor, care între timp au fost asimilați lingvistic prin diverse mijloace de slavi. În Serbia de astăzi și în Bosnia-Herțegovina au fost de asemenea multe „vlahii” medievale, care de asemenea au fost aproape toate asimilate lingvistic de slavi. Dar urmele genetice au rămas.

Iar astăzi se încearcă și slavizarea urmelor genetice, în ciuda tuturor mărturiilor științifice internaționale care atestă faptul că haplogrupul I2a pur și simplu nu este slav, ci era aici cu mult înaintea venirii slavilor. Sigur că unele variante de I2a atestă probabil o înrudire a unor indivizi cu slavii nou-sosiți sau un amestec, dar aceasta nu înseamnă deloc că sunt slavi, ci dimpotrivă, confirmă o evidență a amestecului treptat al autohtonilor cu slavii nou-veniți. Amestec care a însemnat slavizarea lingvistică a acestora în sudul Dunării, excepție făcând grecii, albanezii, aromânii și megleno-românii. Și accentuăm din nou, haplogrupul I2a nu este sub nicio formă slav.

Chiar și în Sardinia, una dintre cele mai conservatoare zone din punct de vedere genetic, există o variantă de I2a (I2a1a1). Aceasta îi face slavi și pe sarzi? Absurd. Dar nu și pentru propagandă.

Dar să cităm din nou și în această privință ceea ce spune un specialist, Mihai G. Netea, în același volum citat mai devreme, O istorie genetică (incompletă) a românilor: „În cazul populațiilor ce vorbesc limbi slavice de sud din perioada modernă (bulgari, sârbi, croaţi etc.), autorii trag concluzia că substratul lor gene tic este preponderent pre-slav. Acest fapt sugerează că slavii care au migrat în Peninsula Balcanică în secolele V-VI au fost în mare parte asimilați genetic de către populaţiile autohtone, chiar şi în regiunile în care slavii au reuşit să se impună lingvistic. Acest lucru explică apropierea genetică dintre populaţiile slave din Peninsula Balcanică şi populaţiile locale care vorbesc limbi ne-slave (de exemplu, românii): toate aceste populații au structuri genetice arhaice comune şi au asimilat genetic triburile slave care au migrat aici în primul mileniu d.Hr. Populaţiile din nordul Peninsulei Balcanice au asimilat slavii şi au continuat să vorbească o limbă romanică, în timp ce în sudul Dunării slavii şi-au impus limba, deşi în mare parte au fost asimilați genetic de populaţia locală pre-slavă.” (p. 154) Așadar, fondul arhaic genetic este într-adevăr comun, dar nu pentru că românii ar fi slavi, cum spun articolele acestea, ci chiar din contră – toate statele balcanice care vorbesc limbi slave, ca bulgarii, sârbii, croații, bosniacii, au în mare parte un fond genetic arhaic autohton comun cu noi, dar care era în zonă înainte să vină ei, fie el acest fond autohton tracic, iliric, roman, chiar geto-dacic sau „vlah”, oricum vrem să îi spunem.

Iată cât se poate de explicit, spus de un specialist, ceea ce susțineam și noi. Desigur, este mai puțin clar pentru experți sârbi, bulgari sau maghiari, care au interese în instrumentalizarea unor polemici legate de subiecte atât de sensibile. Dar acesta este adevărul.

Concluzii
Nu încercăm sub nicio formă să negăm contribuțiile genetice, lingvistice și culturale slave aduse spațiului românesc, nici pe celelalte de natură anatoliană (de dinainte de ocupația turcească), din Orientul Mijlociu, Asia, Europa de Nord sau din oricare alte părți. Dimpotrivă, trebuie să înțelegem că nu există niciun fel de „puritate” genetică și nici nu a existat, lucru cât se poate de evident dacă ne uităm pe o hartă genetică ori a Ungariei, ori a României sau Bulgariei de astăzi. Însă, pe de cealaltă parte, nici nu putem accepta să se propage fake news-uri actuale la adresa românilor sau României, fake news-uri ce au în vizor obținerea de avantaje cât se poate de pragmatice de natură revizionistă maghiară, geopolitică sau politică, de tipul pan-slavismului bulgăresc sau sârbesc, atât de îndrăgite și încurajate și la Moscova. Nimic mai drag unor orgolii, fie ele de la Belgrad, Sofia sau Moscova, decât să se afirme că am fi cu toții slavi în această parte a Europei. Atunci ar fi probabil tot mai puține voci care să le reamintească de invazia slavilor în aceste locuri.

Toate cele de mai sus par să confirme chiar opusul a ceea ce doreau articolele bulgărești, sârbești sau maghiare să afirme: și anume, da, există un fond genetic comun, dar nu pentru că am fi noi, românii, slavi, ci pentru că slavii sudici sunt din punct de vedere genetic, în mare parte, autohtoni și „vlahi”, iar nu slavoni veniți din estul și nordul Europei în secolele V-VIII.

În concluzie, pe scurt, din punctul nostru de vedere nu contează deloc configurația genetică pentru apartenența la un spațiu civilizațional și cultural românesc. Dar manipularea acestui subiect în scopuri geopolitice și politice actuale „neprietenești” României, ca să nu spunem altfel, printr-un evident fake news mediatic și genetic, contează foarte mult.