Nicu Bukos este un bărbat de 32 de ani, care păzeşte împreună cu soţia şi cei doi copii vacile, 44 la număr ale unui patron din localitatea Bogata, comuna Călăraşi. În dimineaţa zilei de marţi, 29 august, la crăpatul zorilor în timp ce dormeau cu toţii liniştiţi – în vagonul aflat pe păşune care le serveşte drept dormitor –  s-au trezit peste ei cu trei inşi turbaţi de furie şi înarmaţi cu bâte. Erau conduşi de un anume Amorel, hoţ din zonă care suferise o condamnare de trei ani şi jumătate cu suspendare pentru furtul unei pompe de muls lapte şi alte obiecte de la patronul lor. “Pe toţi ne-au scos din vagon, afară, iar la soţul meu au început să-i dea cu bâtele numai în cap. Eu am ţipat, crezând că-l omoară, la care  m-or tras de cap şi m-or dat cu capul de peretele vagonului iar pe copii i-au luat de cap şi i-au trântit la pământ, după ce băiatului i-au dat un pumn în cap. Apoi au urcat în maşină şi au vrut să ne calce cu ea, chiar acolo, dar între timp s-au răzgândit şi au plecat. După ce s-au dus noi ne-am ascuns cu toţii între vite, până la sosirea poliţiei, fiindcă bătăuşii ne-au ameninţat că dacă se întorc ne omoară cu adevărat. Soţul a ajuns în dimineaţa aceea la Cluj, la U.P.U. şi a stat după aceea, ore în şir, în perfuzii”, povesteşte, îngrozită, Rodica, soţia ciobanului. Intervine în discuţie şi soţul femeii, timorat: “A vrut, cred, să se răzbune prin noi pe patronul nostru pentru că l-a dat atunci la poliţie, dar acum şi-a făcut-o cu mâna lui fiindcă noi nu ne vom lăsa până nu-l vedem în temniţă. Nu de alta dar deja copiii plâng în somn şi ne roagă de trei-patru ori pe noapte să verificăm dacă am închis bine uşa cu cheia, chiar dacă de atunci nu mai locuim în vagonul de pe păşune”. Însă, când să-I consulte pe bărbat, medicii au aflat de la acesta că actul său de identitate e-n lucru la poliţia din comună. Cu toate acestea l-au consultat şi l-au îndemnat să se întoarcă atunci când cartea sa de identitate va fi gata, pentru a-i fi eliberat certificatul medico-legal.


“La data de 30 august a.c., în jurul orei 06:00, Secţia 9 Poliţie Rurală Turda a fost sesizată prin apel 112 de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe o păşune din localitatea Bogata, comuna Călăraşi, judeţul Cluj, a fost victima unei agresiuni. În continuare se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, ag. şef adj. Adrian Ştefan, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.