Titlul acestui articol poate părea unora deplasat, însă prezintă realitățile din această episcopie, realități pe care le credeam apuse odată cu terminarea domniilor fanariote. M-a determinat să arăt aceste adevărate ,,extorcări’’ de bani realizate de episcopie pe seama credincioșilor și preoților nu doar plângerile numeroșilor preoți, curatori și credincioși care nu mai suportă această nedreptate. M-a determinat să scriu și faptul că an de an contribui și eu cu sume importante pentru episcopie, fiind un credincios practicant greco-catolic. Vreau să menționez că aceste ,,extorcări’’ nu se produc în toată Biserica Greco-Catolică ci doar în episcopia de Cluj-Gherla. Ne referim aici în principal la taxele pe care episcopia le cere lună de lună parohiilor. Nu este vorba de taxa anuală dată de fiecare credincios pentru Biserică, deși ne vom referi puțin și la acest aspect. Pentru a arăta ,,extorcarea’’ făcută pe seama preoților și credincioșilor din eparhia de Cluj-Gherla, vă arătăm comparativ sumele care trebuie date episcopiei noastre și cele care sunt date în celelalte episcopii. Recent aceste taxe au fost mărite, neținând cont de posibilitățile prohiilor care sunt tot mai îmbătrânite și cu puțini credincioși. Preoții sunt într-o situație foarte grea, mai ales cei din parohiile mici sau cele sărace de la sate. Cum să le ceară bani în plus oamenilor, când unii preoți greco-catolici ajută din propriul venit familiile sărace cu copii mulți sau le plătesc chiar ei taxele către episcopie?

 Taxele de ,,extorcare’’ din Episcopia de Cluj-Gherla:

O parohie obișnuită din orașe plătește episcopiei în fiecare lună între 1200 și 2000 de lei. Parohiile mai mari, plătesc de la 3000 până la 4000 lei lunar. Parohiile sărace de la sate sunt și ele puse să plătescă sume mari. O parohie mică cu câțiva credincioși, a fost pusă să plătească câte 50 de lei de credincios pe an episcopiei. Totul se face prin amenințarea preotului și negocieri cu acesta. Comparativ cu acestea arătăm ce se întâmplă în celelalte episcopii greco-catolice din țară: În Episcopia Blajului, parohiile mici plătesc 200 de lei pe an, cele medii 600 lei și cele mari 1200 lei pe an. Este o diferență uriașă, față de parohiile episcopiei de Cluj-Gherla care plătim în fiecare lună mai mult decât plătesc cele din eparhia de Blaj pe un an întreg. În eparhia de Maramureș se plătește 6 lei de credincios pe an, în eparhia greco-catolică de Lugoj nu se plătește nimic. De unde atunci această diferență uriașă între episcopiile aceleiași Biserici? Iar episcopia de Cluj-Gherla este cea mai bogată între toate, are cele mai multe imobile în centrul unui oraș precum Clujul, terenuri numeroase etc. O administrare corectă a acestui patrimoniu ar rezolva foarte ușor toate nevoile Bisericii Greco-Catolice. Înțelegem că orașul Cluj este foarte scump, dar oare și credința este la fel de scumpă aici?

Deși anul trecut am arătat cum personalul auxiliar este constrâns să ,,doneze,, ilegal din salariul de la Stat bani episcopiei, în continuare acești angajați sunt furați de epicopie. Și asta după ce s-a depus plângere autorităților competente. Dar se pare că episcopia are ,,relatii sus-puse’’ și sunt protejați chiar de cei care ar trebui să facă dreptate.

Taxa anuală pe credincios a fost și ea mărită și se plătește, culmea nesimțirii, pe credincios, nu pe familie. Cu alte cuvinte și un nou născut dintr-o familie numeroasă și săracă trebuie să plătească taxă. În evul mediu dar și în perioada fanariotă se plăteau taxe pe cap de familie, nu pe membru de familie. Am ajuns mai rău ca în epoca fanariotă.

Vă întreb domnule Crihălmeanu, unde vreți să ajungeți? Până să ajungeți dumneavoastră episcop(datorită trădării de la Balamand, nu pentru vre-un merit), noi credincioșii episcopiei de Cluj-Gherla nu plăteam nimic. Dările insuportabine pe care le-ați creat au facut ca numeroși credincioși să nu mai fie înscriși la noi în Biserică deși participă la liturghiile noastre, alții au părăsit efectiv Biserica Greco-Catolică. Numai parohia Mănăștur s-a înjumătățit de când sunteți dumneavoastră episcop. Dar în toate parohiile sunt aceleași probleme. Ce încredere mai pot avea credincioșii în preot dacă acesta trebuie să-i spolieze pe enoriași pentru a vă plăti dări uriașe? Pur și simplu îl obligați pe Sf. Matei să se întoarcă la vamă, cu patrafirul la gât.

Armata de vicari ai episcopiei

Aici se duc banii noștri, pe salariile și privilegiile armatei de vicari și laici care nu fac nimic în această episcopie. Deși credincioșii episcopiei de Cluj-Gherla sunt sub 20.000 de oameni, cât o parohie ortodoxă din cartierul Mănăștur, episcopia noastră are 5 vicari plătiți cu sume de 5000 de lei lunar. Vicarul general primește mai mult. Avem vicar cu laicii, funcție fără niciun rost. S-a inventat pentru Anton Crișan(Toni), funcție de vicar cu persoanele consacrate. Așa ceva nu există nicăieri, dar trebuie Toni să aibă birou, mașină de serviciu și salariu bun. Și masă gratis, evident. Vicarul cu preoții nu face altceva decât să-i amenințe pe preoți. Vicarul general actual, un simplu executant al ordinelor episcopului, este cu mașină nouă scumpă, doar nu poate merge pe jos o stație de autobus, de la seminar pe Moților. Episcopul Crihalmeanu a schimbat mașina episcopiei cu care se plimba până anul trecut. Nu mai era buna cea de producție japoneză, a cumpărat una de producție americană care costă 30.000 euro. Oare de ce? Nu mai prindea 150 km/oră în localitate, cum conducea des șoferul episcopului? Oare cum poate Papa Francisc să folosească o simplă mașină de producție românească iar dumneavostră, un simplu episcop nu puteți folosi decât o mașină scumpă?

Pe lângă armata de vicari și preoți de la episcopie avem și o armată de laici  plătiți de noi și care nu-și au rostul.

Clanul care paraziteaza Episcopia de Cluj-Gherla

Mă refer în principal la acele familii care au ajuns să conducă anumite sectoare ale Bisericii noastre. Cel mai important este clanul Teglaș, format din trei frați, care și-au împărțit între ei funcțiile direct implicate în administrarea banilor și bunurilor episcopiei. Unul este economist al episcopiei, altul juristul episcopiei, iar cel mai mic, pe care l-au făcut și preot este administratorul episcopiei. Și nu se termină totul aici, soția unuia dintre ei este economistă, a fost inclusiv contabilă la Caritasul eparhial(tot un loc unde vin bani din afară sau de la stat și unde s-au făcut multe). Cumnatul Teglașilor a ajuns directorul editurii episcopiei și responsabil cu presa. Un adevărat clan pus pe propriile interese. Ne întrebăm cum unii preoți o duc greu locuind cu familiile lor în case parohiale șubrezite sau chiar în case ale enoriașilor, în schimb clanul Teglaș și-a construit case în orașul Cluj-Napoca, unde terenurile sunt cele mai scumpe din țară? Oare vila S+P+M de pe Uliului, cele de pe strada Colonia Borhanci nu interesează pe nimeni? Dacă sunt așa de buni administratori, juriști și economiști, de ce situația episcopiei noastre este aceasta? De ce economic suntem terminați, de ce juridic pierdem totul? De ce trebuie preoți să fie trecuți ]n acte ca și cantori, de ce ajutoarele din străinătate pentru preoți nu mai ajung la preoți domnilor Teglaș? Toate trec prin mâinile voastre, dumneavostră hotărâți atâtea în Biserica noastră. Cine sunteți dumneavostră și cu ce drept faceți ce doriți în Biserică? Desigur, faceți tot ce doriți deoarece vă permite episcopul.

Dorim să mai arătăm că nici acum episcopul Crihălmeanu nu a făcut dreptate în problema cu angajatul său apropiat MihaiTodea, fost vicar general, cel care a escrocat o femeie în vârstă cu apartamentul acesteia, ajungând ca Biserica noastră să fie făcută de rușine. Mai grav este că episcopul nu a dat seama de cererea nunțiului apostolic ca problema să fie rezolvată și au trecut trei ani de zile de atunci. Am primit documente care atestă acest lucru.

Toate aceste întrebări puse așteaptă răspunsuri de la episcopie. Credincioșii au dreptul să știe ce se face cu banii pe care-i dau în fiecare lună episcopiei. Somăm episcopia greco-catolică de Cluj-Gherla, conform legii 544/2001, să ne prezinte toate documentele referitoare la banii strânși de la credincioși prin taxele impuse, banii din donații, primiți de la stat, precum și sumele pe care le obține episcopia pentru imobilele închiriate în Cluj-Napoca. În caz de refuz, conform legii, vor răspunde penal și vor fi oricum obligați să pună la dispoziție credincioșilor cele cerute.

42 COMENTARII

  1. FOARTE ADEVARAT TOT CE SCRIE IN ARTICOL SI E FOARTE PUTIN FATA DE CE SE INTAMPLA IN BRU CLUJ. MAFIOTUL TEGLAS CU VILA PE ULIULUI CRESTE CAINI MURDARI IN LOC SA CREASCA NISTE COPII ORFANI. CU SIGURANTA SE TEME DIN MOMENT CE ARE ATATEA JAVRE. ASTA ESTE CRESTINISMUL ACESTOR CARAMIDARI DIN JIBOU FARA SUFLET. LA PREOTII CU MULTI COPII LE PROMIT AJUTOR DAR NU-L MAI DAU, CA E MAI BINE SA-L BAGE EI IN BUZUNAR. SI CAND PREOTII PROTESTEAZA EI SPUN PREOTULUI CA POATE SA PLECE DIN BISERICA DACA NU-I CONVINE. DE CAND BRU ESTE BISERICA LOR? SA PLECE EI DIN BISERICA BISNITARI NENOROCITI. MIE SI LA ALTI COLEGI NE-AU TRECUT LA 4 ORE PE CARTEA DE MUNCA DESI NU AM SEMNAT PENTRU ASA CEVA. DAR AU FACUT-O ORICUM ILEGAL CA NU LE PASA DE NIMENI SI DE NIMIC. VINOVATUL ESTE CRIHALMEANU CARE II TINE.

  2. Din pacate familia Crisan a pus stapanire pe Catedrala noastra. Fratele lui Toni, angajat la Catedrala si platit de credinciosi nu arata nici o urma de comportament crestinesc. Nici nu se termina seara Liturghia ca si incepe sa dea afara oamenii din biserica. Nu conteaza ca sunt oameni in varsta, ca sunt oameni care ar mai dori sa se reculeaga cateva minute dupa primirea Mantuitorului sub forma Euharistiei. Oamenii sunt luati la rost: „acum se iese din biserica!” Domnul Crisan e foarte agresiv si curajos cu persoanele in varsta.
    Care sunt criteriile pentru angajarea unor oameni cu astfel de comportament?

  3. Revin cu un apel catre Preasfintitul Crihalmeanu: retrageti-va si nu distrugeti ramasitele acestei Biserici. Sunteti ateu prefacut, de aceea nu mai apelez la credinta dvs. Fac un apel la bunul simt: retrageti-va! Este rusinos ceea ce faceti! Pana si hienele cu care v-ati inconjurat va batjocoresc pe ascuns!

    • Cat de sintetic si adevarat se exprima nonunacum prin acest ” ATEU prefaCUR ” ,epitet lipit pe un mecanic ratat care se viseaza cardinal si mitropolit si care a facut totul pentru distrugerea contracandidatului de la Oradea. Dar asta e alta tema pentru care se vor prezenta marturii clare, iubitul nostru ierarh de la Oradea merita razbunat…..noi toti oradeniii il indragim si il asteptam sanatos.

  4. Era cazul sa se reia seria de articole pentru ca toate atentionarile din articolele anterioare au ramas fara consecinte. Sleahta de sarlatani de la conducerea eparhiei este fara nici o urma de rusine. Cineva trebuie sa le expuna marsaviile!

  5. In episcopia de Cluj-Gherla aproape toți preoții sunt administratori parohiali nu parohi, chiar dacă sunt și de 20 de ani într-o parohie. Administratorul parohial este numit într-o parohie pe un anumit termen, până se găsește un paroh sau administratorul este numit paroh. Daca preotul este doar administrator, episcopul poate să-l mute din parohie oricând, fără niciun motiv. Dacă este deja paroh, episcopul nu poate da afară preotul din parohie decât pentru abateri grave. De ce episcopul Crihalmeanu ține în continuare preoții doar ca administratori, fără să fie numiți vicari? Face asta deoarece așa poate să-i șantajeze, dacă nu se supun sau se plâng sunt amenințați cu scoaterea din parohie. În episcopia Blajului, episcopul Claudiu i-a numit pe toți administratorii parohi, așa cum este corect. După un an sau doi ca și administratori, au fost numiti parohi. De ce acolo se poate iar la Cluj nu?

  6. Situatia de la Huedin e cea mai grava. episcopul nu vine niciodata si nu l intereseaza nimica. asta deoarece au vrut sa ne fure toate terenurile pe care le am recuperat cu greu si nu i am lasat. sa le i a episcopia si sa le vanda cu profit pentru teglasi. isi mai amintesc cum au fost alungati teglasii cand au vrut sa ne vanda terenul pentru cariera aia? da si alte josnici mai fac tot teglasii si cu unguresan-protopopul de floresti. prostesc parohiile sa vanda terenurile cu un pret de nimic iar apoi ei au comision, adica spaga de la cumparator pentru ca au negociat sa cumpere pe nimic. in toata eparhia fac asa ceva mafiotii astia. stim noi cine i protejeaza – autoritatile mai ales alea cu epoleti.

  7. Domnilor jurnalisti, sper ca sunteti constienti ca v-ati bagat condeiul in sistemul mafiot teglas-crihalmeanu, si ca acestia o sa reactioneze mafioteste prin legaturile cu sistemele corupte. Dar daca tot intrara-ti in viesparul puturos al sTAPANILOR BRU ocupati-va de teme grele, precum Caritas – CAM 14 MILIOANE EURO SIFONATI IN 10 ANI. Casa Chiricuta – numai partimoniul mobil( tablouri , biuterii, mobilier de lux, etc.) IN VALOARE DE PESTE DOUA MILIOANE EURO a disparut sub adminisratia amintita in articol. Si multe altele….

  8. S-au spalat bani din greu la caritasul eparhial. Se facea asemanator cum scria mai jos un credincios in legatura cu vanzarile de terenuri ale parohiilor. La caritasul eparhial se dadea un numar de persoane cu dizabilitati care trebuie ajutate, primeau sume de bani din fonduri straine sau de la consiliul judetean, dar in realitate doar putine persoane dispuneau de ajutor efectiv. Mai grav e ca se primeau bani din mai multe parti pentru aceleasi persoane declarate. Spalare de bani pe fata. Dupa ce si-au facut plinul si nu au mai primit fonduri din cauza ca s-a aflat despre nereguli, multi angajati caritas eparhial au fost dati afara. Toata schema conducerii mafiote de la caritas era aceasta: pr. Avram Adrian, Cristian Teglas, sotia lui Teglas – economista, politicianul ,,greco-catolic,, casatorit de trei ori – el fiind legatura cu consiliul judetean. Beneficiari ai spalarii de bani au fost cei mentionati plus episcopul Crihalmeanu. Averea episcopului se poate vedea in Germania, pe numele fratelui acestuia. Fratii Teglas au masini scumpe, case scumpe, calatoresc in vacante de lux in timp ce o multime de copii cu dizabilitati care puteau fi ajutati sunt intr-o situatie cumplita. P.F.A Crihalmeanu, ce parere aveti de acest lucru? Cu adevarat sunteti fara credinta in Dumnezeu, un om care crede nu ar lasa sa se intample asemenea fapte necrestine. Nu ati facut nimic pentru nevoiasi si bolnavi desi posibilitati aveati destule. Ati construit acea catedrala a rusinii si a decadentei umane si crestine. Asta ati invatat la orele de teologie din ilegalitate? A aparut in acest ziar cu cine ati facut atunci religie si asta spune tot. Ma mir ca si credinciosii nostri greco-catolici sunt la fel de ignoranti si spalati pe creier ca cei ortodocsi. Cu toate ca stiu deja cine sunteti, in continuare se duc la vcatedrala si va canta ,,stapanul nostru,,. Insa sunt tot mai putini de doi ani de zile, multi s-au saturat de un asemenea ierarh fara credinta, fara curaj si fara omenie.

  9. Bun articol, toti cei amintiti aici au radacini securiste, Florinel-informatorul de la Tehnofrig, tractoristul-Todea, cei trei frati Teglas care fac si desfac prin contabilitate…ar trebui investigate sursele de venit ale tractoristului Todea, cand era vicar -general pe la el treceau deciziile marilor afaceri, inclusiv donatiile , din tara si strainatate. Firma din Satu Mare ceau cu hainele duse de clujeni la containere, apoi dezinfectate si vandute prin magazinele firmei, si acum deconteaza lui Todea personal dijmuiala. Nimeni nu stie cat s-a colectat, cat s-a vandut si la ce pret. Todea stie, dupa ce incaseaza trece pe la Florinel, „salut boss, aici e partea ta” Sa-l rugam pe Teglas -economu sa ne spuna undes banii din asocierea cu hainele colectate. Todea si acum preda la studenti de la Teologie desi el nu are studii, are doar un liceu agricol si diploma de tractorist, si a facut un curs intensiv, „pe genunchi”.

    • E adevarat ca a facut ,,pe genunchi” cursuri, dar erau genunchii lui Pintea, genunchi de sfant turnator gay. Pe aceiasi sfinti genunchi au facut cursuri si Crihalmeanu, Maties si restul trupei.

  10. Oare cat mai trebuie sa induram aceste umilințe….ne e tot mai rusine sa ne numim catolicii; ba pedofilie, ba coruptie si jaf, ba atei cu mitra offff….

  11. In curand, mai exact pe 13, iarasi am fost invitati la darea de seama a episcopiei ca sa ne minta ca in fiecare an cu realizarile episcopiei. M-am saturat de atata minciuna, nu am vrut sa ma duc dar totusi ma duc. O sa fim mintiti ca-n fiecare an ca episcopia ajuta 50.000 de persoane cu probleme. Cum poate un episcop sa minta in felul asta? Si credinciosi sintem mai putin de jumatate din 50.000 si ne mint ca episcopia ajuta 50.000 de omeni? Preasfintite, aratati-ne nu 50.000, nu 5.000, nu 500, aratati-ne macar 50 de oameni pe care-i ajutati cu adevarat. Nu exista asa ceva. Am vazut ca in continuare mintiti ca faptele sociale facute de diferiti credinciosi sau preoti, medici etc….vi le asumati voi. Nu va e rusine? De ce nu ajutati clinica Familia Sfanta care ajuta atatia oameni si se afla intr-o situatie asa de grea? Nu numai atat dar le si puneti bete in roate si vreti sa-i terminati pentru ca Teglas sa inchirieze la Medlife cladirea, ca sa faca avorturi iar cei din conducere sa faca bani pe seama copiilor ucisi. Halal de asa conducere a episcopiei. Nu cred ca sinteti atei, sinteti mai rau decat ateii…sinteti satanisti.

  12. Atentie mare pentru toti credinciosii care merg la Schimbarea la Fata: nu lasati bani in spate la magazinul de obiecte religioase. E controlat integral de familia Crisan si buzunarele lor sunt incapatoare. Pentru orice problema discutati direct cu preotii!
    Deasemenea NU cumparati nimic de acolo, nici macar calendare!

  13. STIMATI JURNALISTI SI IUBITI FRATI GRECO-CATOLICI. VA RUGAM FRATESTE SA VENITI LA CORNA, ROSIA MONTANA SA VEDETI CE A FACUT EPISCOPUL CRIHALMEAN ACOLO. A VANDUT TOT TERENUL PAROHIEI CORNA CU BISERICA STRAMOSILOR NOSTRII CU TOT. DUPA CE AM REUSIT CU AJUTORUL PREOTULUI NOSTRU INIMOS SA REPARAM BISERICA PENTRU CA AVEA BOLTA CAZUTA. DUPA CE SI BISERICA DIN ROSIA A RENOVAT-O PREOTUL SI CASA PAROHIALA SIMION BALINT LA FEL. NU AM VRUT IN RUPTUL CAPULUI SA VINDEM TERENURILE LA STRAINII CU EXPLOATATEA SI PREOTUL S-A LUPTAT DIN RASPUTERI PENTRU NOI SI PENTRU BISERICA NOASTRA. DAR EPISCOPUL CRIHALMEANU L-A ALUNGAT DIN PAROHIE PENTRU ASTA SI A ADUS UN PREOT FARA CREDINTA CARE A VANDUT LA COMANDA LOR TOATA CORNA. NE-AU VNDUT PE 30 ARGINTI BISERICA LA GOLD CORPORATION. PE 2 MILIOANE DE EURO. CINE A ORGANIZAT TOATA VANZAREA A FOST PROTOPOPUL DE FLORESTI UNGURESAN, CARE ADMINISTREAZA SI PROTOPOPIATUL MUNTII APUSENI, VICARUL ANTON CRISAN SI AVOCATUL CARE A PRIMIT UN TEREN AICI. TOTI AU LUAT COMISION PENTRU VANZAREA FACUTA. SI CRIHALMEANU A LUAT PARTEA SA. NOI ENORIASII AM FOST AMENINTATI CU BLESTEMUL DACA ZICEM CEVA DE VANZARI. NU VA E RUSINE, NOI MOTII NE-AM LUPTAT DE CAND NE STIM SA NE APARAM PAMANTURILE SI BISERICA IAR ACUM VIN NISTE ESCROCI CU MITRA SI SUTANE SA LE VANDA? IN SATUL BUCIUM AU VRUT OAMENII SA FACEM SI ACOLO PAROHIE GRECO-CATOLICA, UN SAT GRECOCATOLIC INAINTE DE 48, CU PARTIZANII GRECO-CATOLICI DIN FAMILIA MACAVEI. DA NU I-A LASAT VICARUL ANTON CRISAN, CARE A INTERZIS ASTA. A ZIS SA NU AVEM PROBLEME CU ORTODOCSII. ASTA FACE UN GRECO-CATOLIC, CARE E SI PREOT SI VICAR? AU TRIMIS DE LA CLUJ IN BISERICA DIN ROSIA MONTANA NISTE TRAZNITI CARE AU INCEPUT SA CANTE IN BISERICA NOSTRA TOT FELUL DE CANTECE STRAINE. NU AM INTELES NIMIC DAR MI-A SPUS NEPOTUL CA ERAU HINDUSI SAU BUDISTI CARE FAC IOGA. A APARUT PE INTERNET FILMAREA. NE-AU VANDUT TOATE PAMANTURILE SI BISERICA SI NE-AU TRIMIS PAGANI SA NE CANTE. DACA MAI PRINDEM PE CINEVA DIN CONDUCERE AICI DAM CU IMBLACIUA DUPA EI.

  14. Eu inca mai cred ca Dumnezeu va face dreptate, in episcopii din Romania nu mai am incredere. Ma refer in mod concret la cazul Todea- tractoristul , fiul unui fost securist, acum decedat. Toti episcopii din Romania stiau de acest caz, inclusiv Excelenta Sa Nuntiu Apostolic. Toti au ascuns gunoiul sub pres, toti. Doamna Campean Valeria, cea inselata de fostul vicar general Todea, a ramas fara casa, in urma cu 10 ani. De atunci se chinuie prin instanta sa-si recupereze casa, face cheltuieli cu avocati si plateste taxe de timbru. Todea a dat doua declaratii la Notar si altele la Parchet si a recunoscut ca banii cu care Todea a devenit proprietar sunt ai doamnei Campean. Todea refuza sa-i restituie casa desi a fost dat afara de la Episcopie din acest motiv, din dispozitia Papei, dupa ce au ajuns la Vatican articolele din GAZETA DE CLUJ. Proprietarii au, conform legii, anumite obligatii fata de Asociatia de Proprietari. Nici aici nu si-a platit obligatiile iar Asociatia a fost obligata sa deschida proces pentru recuperarea banilor. Acum, Todea doreste donarea apartamentului si nu restituirea. Dobitocul si acum , in ceasul al XII-lea, se tot gandeste cum sa o pacaleasca. Vrea donatie iar ulterior sa anuleze donatia. Chiar si acum a trimis instantelor o intampinare care miroase de la o posta a S A N T A J. El conditioneaza donatia de obligarea doamnei Campean la tacere. Dupa ce i-a furat apartamentul vrea sa-i bage pumnul in gura si cutitul in coaste. Se pare ca se cam apropie catusele de manutele de tractorist ale lui Todea. Santajul este depus si la Tribunalul Cluj iar pedeapsa cu inchisoare incepe de la doi ani . Tot Todea tractoristul este cel care ne-a mintit pe toti cand si-a ascuns copilul facut cu o vecina. Un vicar trebuie sa fie celibat, la catolici. Acum acesta are peste 18 ani si un tata vitreg, un taximetrist. Tot Todea este cel care ne pipaia fetitele care ajungeau la Scaunul de Spovada. Reclamatiile au ajuns atunci la episopul Florentin dar nu a facut nimic. Nu putea sa-l supere pe valetul care-i aducea mita. Recent mama lui Todea , doamna doctor Luminita, condamnata pentru crima, i-a scris o scrisoare lacrimogena lui Florentin, cerandu-i sa-l ajute. De curand a decedat informatorul de la Secu, dr Neamtu , cel care l-a ajutat pe Todea sa-i fure apartamentul doamnei Campean, cu o adeverinta falsa. Todea nu a fost la inmormantare, nu a avut timp, era plecat cu cainele la plimbare. Todea are diabet iar mamicuta lui il spala pe spate si in zonele intime (din declaratia CV, cea care a locuit la Todea 7 luni). Daca nu-i v-a bate potera la usa poate vine doamna in negru si cu coasa. Toate trebuie sa aiba un final, fericit pentru unii si tragic pentru altii, asa-i viata. Tractoristul, avand diabet, este atat de prost incat nu intelege, nici acum, in ce rahat a intrat si nici nu face un efort pentru a repara ce se mai poate. Cred ca se roaga de trei ori pe zi sa moara doamna Campean. „Glasul magarilor , in cer, nu ajunge”. Cine stie , poate ajunge mai repede la Vultureni.

  15. Preotul greco-catolic Bude Mircea, am plecat de bună voie din Roșia Montană. Am cerut un an sabatic, Preasfinția Sa mi la acceptat. An pe care eu l.am petrecut într.o Mănăstire Carmelita Catolică. Parohia din Corna nu a avut terenuri, biserica fiind construita pe imașul comunal al localității Corna. Nimeni nu a fost și nici nu este vinovat sau responsabil de plecarea mea. Singur am decis sa plec.

  16. tot printr-o decizie abuziva a familiei Crisan care stapaneste samavolnic asupra Catedralei noastre, preotii nu mai au voie sa deschida dimineata cand sosesc. Catedrala poate fi deschisa doar inainte de Liturghie. Credinciosii care trec dimineata pe langa Catedrala nu mai pot intra sa se roage pentru ca asa a decis familia Crisan.
    Recomand tuturor sa nu mai sprijine financiar buzunarele incapatoare ale familiei Crisan nici chiar prin donatiile din timpul Liturghiei sau prin achizitia de lumanari. Le recomand sa vorbeasca direct cu preotii.

  17. Nu stiam foarte multe de familia Teglas si am ramas inmarmurit de ce se intampla. La noi in Floresti toate furturile au fost efectuate de patriarhul locului protopopul Unguresan impreuna cu consateanul nostru preot la catedrala Anton Crisan. Pamanturile noastre pe care bunicii si strabunicii nostrii le-au cumparat cu greu pentru biserica greco catolica , acesti doi mafioti le-au vandut pe nimic la vulpoii imobiliari ca sa construiasca blocuri. Au si Unguresan si Crisan averi uriase din invartelile cu terenurile floresiului dar am auzit ca si in manastur s-au bagat. Unguresan are masina Volvo de 60.000 de euro. In fiece an vine episcopu Crihalmeanu in vizita in parohia nostra si primeste cadouri de mii de euro. Cand nu ajung banii de masini scumpe, cine credeti ca sare cu banii sa ajute episcopia? Mai avem doua parohii amarate in floresti cu preoti buni care de abia se descurca. Patriarhul Unguresan nu da doi bani pe ei. Au fost unele cercetari ale justitiei la floresti si de atunci Unguresan e pe pastile. striga in gura mare ca de ce numai el este cercetat nu si Anton Crisan ca impreuna au facut treaba murdara.

    • Care parohii amarate ….? Ce-a inventată pentru finul lui drag…..cu care le-a făcut pe toate….un îngâmfat cu volvo ce nu poate lega două cuvinte….și ce-a de-a doua a unuia ce bea lăptic de la două văcuțe spitale și parohie …..unul singur e cu adevărat preot da nu zic mai multe că-l mazilesc ăștia…..

      • Lulu dacă Tu esti atât de cinstit trebuia sa comentezi cu numele tau adevărat. Ești un frustrat care dorește sa se afirme si nu are cu ce. Celălat preot de care vorbești eu un frustrat la fel ca tine, o persoana care pupa inelul la mulți. Te rog frumos nu face comentarii numai de-a dragu de-a face comentarii.

  18. Sambata si duminica catedrala Schimbarea la Fata este inchisa. Unde s-a mai pomenit asa ceva? Inchisa cu drugul de fier pus de-a curmezisul usii. Au inceput acum sa o tina inchisa si in timpul saptamanii ore in sir. Duminica difuzoarele puse la geamul turnului afara, ne fac de toata rusinea. Pentru cine sunt scoase afara acele difuzoare? Nimeni nu sta afara sa asculte liturghia acompaniata de zgomotul si claxonatul masinilor. S-au luat dupa necivilizatii si nesimtitii de la catedrala ortodoxa, dar ai nostri parca-s si mai necivilizati. Cand s-au facut sesizari, singurul raspuns pe care-l primim este ca asa a hotarat rectorul catedralei Anton Crisan. A ajuns catedrala lui Iuliu Hossu in mainile acestui zarzavagiu incult si mincinos. Trec oamenii duminica pe Eroilor si raman mirati si revoltati de necivilizatia promovata de BRU Cluj. Ne intrebam, daca reformatii si iehovistii ar scoate si ei difuzoarele sa le ascultam slujbele lor pe strada, ne-ar placea noua greco-catolicilor? Si la noi aceeasi nesimtire ca la ortodocsi si ca la musulmani, ca si aia isi scot difuzoarele in minaret sa auda toata lumea manelele cantate de muezin.

  19. IN TIMP CE BISERICA NOASTRA SE DUCE LA VALE, IN TIMP CE MIZERIA IESE LA LUMINA, CE CREDETI CA FACE EPISCOPUL CRIHALMEANU? E IARASI ASCUNS LA IEZUITII COMUNISTI DE LA CENTRUL COMUNIST SI PRO ISLAMIC MANRESA. ACUM I-A DUS SI PE PROTOPOPI CA SA-I INVETE IEZUITII CUM SA NE DISTRUGA BISERICA GRECO-CATOLICA IN CONTINUARE. OLIVO SI RESTUL IEZUITILOR MARXISTI, CE AR FI SA PLECATI DE UNDE ATI VENIT, PANA NU INCEPEM NOI SA VA ALUNGAM CU BICIUL? NU VA E RUSINE CE FACETI? VOI NISTE COMUNISTI CU SUTANA DIRIJATI O BISERICA DISTRUSA DE COMUNISTI? CE NU AU REUSIT COMUNISTII NOSTRI ATEI PANA IN 1948 REUSITI VOI, COMUNISTII CU SUTANA(TOT ATEI SUNTETI SI VOI IEZUITII, DOAR VA PREFACETI CA SUNTETI CRESTINI).

  20. Referitor la faptele duhovnicului Mihai Todea, il cunosc, nu am stiut ca este atat de ticalos, ca este instare sa insele o femeie de 83 de ani, venita din Bucuresti cu ganduri curate. Fapta lui este o inselaciune, “inducere in eroare prin promisiunea” de a ingriji o femeie in varsta de 83 de ani, cu problem grave de sanatate fiind si singura, fara ajutor.Fapta lui, conform legilor actuale se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. Fiind celibate, a avut curajul de a incheia un asemenea act de natura juridical, un contract de vanzare-cumparare cu clauza de intretinere la uzufruct viager, in sensul de a dobandi sau a obtine pentru sine sau pentru altul un folos injust, al unei femei in varsta de 83 de ani , ma refer aici la nuda proprietate asupra imobilului cumparat in Cluj Napoca de enoriasa Campean Valeria, cu banii obtinuti din vanzarea imobilului sau din Bucuresti, pentru asi cumpara altul la Cluj Napoca. Daca s-a pricinuit o paguba atunci trebuie pedeapsa cu inchisoare. Femeia asta amarata si bolnava se judeca cu naparca Vasile Mihai Todea din 2010. Oare cate cheltuieli a facut cu avocati si cu taxele de timbre? Prin articolele din Gazeta de Cluj si prin Excelenta Sa Nuntiu Apostolic, preotul vicar general a fost dat afara din aceasta functie. Chiar si Papa Francisc de la Roma a cerut Episcopului Crihalmeanu sa ia masuri asupra acestui preot Todea Mihai dar Episcopul Crihalmeanu Florentin nu l-a destituit si din functia de preot pana nu restituie nuda proprietate catre enoriasa Valeria. Preotul Todea este constrans la restituire de nuda proprietate dar vulpea de Todea a hotarat sa-si conditioneze enoriasa facand o alta fapta penala: santajul, care este “constrangerea unei personae sa dea , sa faca, cu scopul de a dobandi in mod injust un bun”. Fapta se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. Acum mai este o speranta, recursul la proces si plangerea penala. Speram ca Justitia sa-si faca datoria, noi greco-catolicii nu am fost capabili sa facem nimic, pe unii nici nu-i interseaza. Asa sa le ajute bunul Dumnezeu.

  21. Mai frate Mihai Todea! Ai reusit sa compromiti Episcopia Greco Catolica, chiar si Sfantul Scaun a aflat de faptele tale de vitejie. Chiar nu stiai ca esti preot “celibate” cu functie de vicar –general in Episcopia Greco Catolica de Cluj –Gherla, infiintata dupa evenimentele din Decembrie 1989. Nu stiai ca nu ai voie sa inchei un asemenea contract ticalos, un act de natura juridica. “Inselaciunea este o inducere in eroare a unei persoane ,( o enoriasa) prin prezentarea ca adevarata, a unei fapte mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos injust si daca s-a produs o paguba se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani”. Mai frate Mihai Todea, dupa ce ai inceput sa constietizezi ce fapte ai savarsit, acum vrei sa –i restitui apartamentul doar ca donatie?
    Ai citit legea? Donatia nu poate fi conditionata! Conditionarea facuta de tine si avocatul tau se numeste santaj. Constrangerea unei persoane sa dea , sa nu faca sau sa sufere ceva, in scopul de a dobandi in mod injust , se pedepseste cu inchisoare de la 1 la 5 ani. In aceasta cauza este implicat si Episcopul Crihalmeanu Florentin deoarece acest preot Todea este in subordine canonica, a fost tolerat pentru toate faptele sale, prezente si anterioare, a compromis Episcopia Greco Catolica de Cluj Gherla. Todea a refuzat timp de 10 ani sa-i restituie femeii casa furata . El vrea doar donatie si nu restituie deoarece donatia este revocabila si doreste sa o santajeze , asa cum rezulta si din documentele depuse de Todea la dosar. Acum eu chiar cred ca trebuie sa i se faca un examen la cap, cum poate sa isi puna singur streangul la gat si apoi sa rastoarne scaunul cu piciorul. Eu stiu ca securistii si puii lor sunt smecheri, escroci , ticalosi dar nu prosti. Todea ar trebui destituit din functia de preot pana la restituirea casei, pentru aceasta femeie, trebuie lasat fara salariu si nu mai trebuie sa se apropie de Episcopie. Am citit ca Todea preda la facultate dar va spun sincer ca nu cred. Daca Crihalmeanu il lasa sa se apropie de studenti atunci chiar pot spune in gura mare ca toti de la Episcopie sunt TICALOSI.

  22. NEPLACUT MOMENT PENTRU CALINUS DEPLUS, TOCMAI LA O SAPTAMANA DUPA CE A FACUT COMANDA PENTRU MULT DORITA CACIULA DE IERARH, IN SPERANTA CA LINSUL MORTULUI VA CAPATA EFECT…..

    • Despre care Calin vorbiti? Este neaparata nevoie de inlocuirea actualului ierarh, dar cu unul care sa nu fie din trupa de pe „insula piratilor” de pe strada Motilor.
      Pentru binele turmei din Eparhia de Cluj-Gherla, dar in primul rand pentru binele propriului lui suflet, actualul ierarh ar face bine sa se retraga intr-o manastire unde sa se caiasca de raul facut.

    • e obligatoriu sa judeci fapta. Nimeni nu judeca persoana. Se prea poate ca omul Crihalmeanu sau omul Toni sa fie bine intentionati. Intentia o cunoaste doar Dumnezeu. Faptele lor insa, obiectiv vorbind sunt spre distrugerea bisericii. Cei care vad asta si tac vor da seama la judecata.

      Legat de mijlocire, si Iscarioteanul a fost apostol (episcopii sunt urmasii apostolilor)…

      Sfantul Ioan Gura de Aur zicea ca „Drumul spre iad e pavat cu oasele preotilor cazuti si cu craniile episcopilor ca indicatoare”. Sfantul Atanasie zicea: „Iadul e pavat cu craniile episcopilor”.
      Tot Sfantul Ioan Gura de Aur zicea: „Nu cred ca sunt multi episcopi care se vor mantui, ci mult mai multi vor pieri”

      Va las sa decideti de unul singur si sa va folositi creierul nu „sentimentul”.

    • Domnule Valean(daca acesta este cu adevarat numele dumneavostra), va intreb ce parere aveti despre scandalurile numeroase din Biserica, scandaluri de agresiune sexuala asupra copiilor? Daca cei care au stiut ar fi spus de la inceput adevarul si nu l-ar fi ascuns cum s-a intamplat, nu mai existau asemenea scandaluri rusinoase acum. Oare un copil nevinovat care a patit asa ceva ce gandeste acum? Daca copilul dumneavostra ar fi patit asa ceva, sau daca dumneavostra ati foi patit ca si copil asa ceva, ati mai fi comentat ca sa nu judecam? La acei copii si la parintii lor nu va ganditi? Pentru dumneavostra pupatul mainii episcopului sau papei inseamna credinta crestina? Si papolatria este un pacat, domnule Valean. Si papa Francisc a protejat asemenea indivizi, in frunte cu ,,Don Mercedes,, prietenul sau, un pedofil (pe care justitia civila italiana l-a trimis la inchisoare unde ii este locul). Ce ne spuneti dumneavoastra in comentariu ne arata mentalitatea de om fara nicio cunostinta a religiei crestine. Un episcop, chiar si un papa, daca protejeaza asemenea fapte nu mai are ce cauta in Biserica. In crestinismul primar apostolic, un preot sau ierarh bisericesc era automat dat afara din Biserica daca ascundea fapte nedemne. Oare sunteti dumneavostra mai in masura sa judecati decat Apostolii sau Sfintii Parinti? Episcopul Crihalmeanu a protejat si el un asemenea ,,preot,, care a abuzat tineri seminaristi, l-a facut chiar consilierul sau intim si i-a dat o functie importanta. Si stia cine este acest nemernic deoarece scandal a fost in interiorul seminarului. Asta e vointa lui Dumnezeu, ca raul si oamenii rai sa conduca Biserica? Ma indoiesc. Dumneavostra vad ca asa credeti, ceea ce ma duce la o singura concluzie: Ori sunteti la fel ca ei, ori sunteti complet analfabet din punct de vedere al propriei credinte.

  23. Pentru toti cei ingrijorati de „scandal”, va rog sa luati aminte la spusele Sfantului Papa Grigore cel Mare:
    “E mai bine sa izbucneasca scandalul decat sa fie suprimat adevarul.”

    Sa va faceti griji pentru cei care sunt vinovati de scandal, nu de cei care dezvaluie adevarul!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.