Vești dinspre instituția din Pangratti arată o mare preocupare a celor aflați azi în fruntea TVR de a reface vechile rețele de susținere politică și de conservare a pozițiilor și privilegiilor de care beneficiază azi, anunță cei de la Rompres.info. Actualul Președinte Director General nu face excepție. IRINA RADU, profilată în vârful unui grup de putere generat de mortificatul PD-L, și cu mâna de ajutor întinsă de UDMR, își consumă energiile acum, nu pentru izbăvirea televiziunii, așa cum ar fi firesc, ci pentru jocul de putere intern care să-i asigure pe mai departe o poziție privilegiată în TVR.

Sedusă inițial de PSD, dar mai apoi abandonată, își caută acum partenerul de luptă în vechile grupuri de suport din mai vechiul PD-L și actualul PNL. Oameni fideli partidului din televiziune – DAN RADU, ALEXANDRU LĂZESCU, MARIAN VOICU – sau chiar politruci – RALUCA TURCAN, EMIL BOC, RADU BERCEANU – nu acceptă ca IRINA RADU să rămână fară „coledzi”, schimbarea sa din funcție fiind o chestiune de zile sau de săptămâni, și fac pe dracu-n patru să obțină pentru ea un loc de membru în viitorul Consiliu de Administrație al TVR. Evident în schimbul unor servicii aduse partidului: obținerea controlului PNL la Directia de Stiri a TVR, iar în țară controlul asupra TVR CRAIOVA și TVR CLUJ unde există încă fiefuri puternice ale fostului PD-L.

Famiglia PD-L de la Craiova și Cluj

Mai puțin aflate în atenția presei, dar definitorii pentru situația din TVR, frământările de la TVR Craiova profilează și aici o posibilă schimbare a conducerii postului. Baronul pedelist RADU BERCEANU încearcă reinstalarea în fruntea studioului din Craiova a fostului director CRISTIAN NEDELCU, persoană care a acționat în instanță TVR și care vizează acum o decizie favorabilă în baza căreia să recâștige funcția de director. Surse din TVR susțin că NEDELCU a avut la sfârșitul anului trecut o întîlnire cu IRINA RADU, prilej cu care s-a discutat despre reinstalarea acestuia la conducerea TVR Craiova. Aceleași surse precizează că acest demers are susținere politică, IRINA RADU discutând în acest sens cu șefa PNL, RALUCA TURCAN.

La Cluj, un alt pedelist de frunte agită apele în TVR. EMIL BOC are o clientelă de mulțumit, datorii de plătit, fapte de ascuns și imagine de făcut. Deci, are nevoie de o presă bună, obedientă și apologetică. Lătrăii lui vor pur și simplu conducerea TVR Cluj. Perfect. Fiecare are câte ceva de dat și evident ceva semnificativ de primit. Așadar, IRINA RADU i-a promis primarului clujean aproape o jumătate de hectar de teren din zona unde se va amenaja viitorul sediu al TVR Cluj de pe strada Meziad, teren necesar pentru edificarea unei parcări, iar EMIL BOC i-a oferit la schimb acesteia susținerea sa și a partidului pentru obținerea unui loc în viitorul CA al TVR.

KELEMEN HUNOR de la UDMR a supralicitat, oferindu-și și el sprijinul doar dacă primește în schimb asigurări că procesul de schimbare a conducerii TVR Cluj va continua.

E bine de știut că recent eșalonul doi al postului transilvănean a fost schimbat și înlocuit de IRINA RADU cu oamenii propuși de către UDMR. De pildă, producător executiv a fost numită VIG EMESE, prietenă de familie cu DEBRECZENY HAJNAL, reprezentanta UDMR în CA al TVR, și soția jurnalistului ALIN GELMĂREAN despre care se știe că e pregătit acum pentru funcția de director adjunct. Pentru funcția de director la TVR CLUJ, EMIL BOC și IRINA RADU au convenit asupra realizatorului defunctei emisiuni „La mustață”, CONSTANTIN TROFIN, bun prieten al actualui PDG și pedelist notoriu.

Trofin. Constantin Trofin

Poreclit ca enoriaș al Mănăstirii „Secu”, Trofin a fost cel mai bine portretizat public de către autoarea „ Memorialului Durerii”, Lucia Hossu-Longin. Corespondența purtată la un moment dat de către aceasta cu jurnalistul clujean profilează un angajat mediocru și un om extrem de lacom.

Iată câteva fragmente din corespondența publică a celor doi:

„Domnul Trofin, imi pare rau ca intrati intr-o polemica in care argumentele financiare nu va sustin.

Sigur daca Televiziunea mergea stralucit poate ca aveati tot dreptul sa incasati sume mari. Dar Televiziunea este la pamant, colegii nostrii au salarii inghetate de 4-5 ani, e cu atat mai discrepant regimul de finantare a unor angajati aflati in posturi de conducere, cazul dumneavoastra.

Conform datelor de la onorarii dvs. incasati 985 ron pe editie. Inmultiti cu 4 editii pe saptamana si cu 4 saptamani, rezulta 157.000 de milioane, lunar.

Ati spus ca aceasta suma reprezinta realizarea si moderarea de emisiuni in direct. „Emisiune originala al carei proiect va apartine”. Dar TVR plateste la o editie, sa spunem aceea din martie a.c.

Scenariu – 1.500 lei

Comentariu – 1.000 lei

Comentariu – 1.000 lei

Scenariu – 1.000 lei

Grafica – 4.500 lei

Scenariu – 7.500 lei

Comentariu – 1.400 lei

Grafica – 3.000 lei

Comentariu – 1.000 lei

Scenariu – 2.000 lei

in total 239.000 pe editie alte drepturi de autor.

De asemenea va regasesc in lista onorarii pe aceeasi luna cu plata moderare 14775?!

Alte trei roluri platite cu 4.500, solisti cu 900. Mentionez ca actorii platiti cu 4.500 nu sunt nume cunoscute. Cine se uita la emisiunile dvs. descopera o figuratie ca la stadion care nu-si justifica ratiunea prezentei in platou, platita si aceasta cu circa 3.000 lei (2.827) pe editie.

in ansamblu emisiunea costa peste trei sute de milioane vechi pe luna.

Calitatea acestei emisiuni, imi pare rau ca trebuie sa va marturisesc este adesea indoielnica. Alterneaza secvente culturale cu cele care tin de registrul trivial. Faptul ca ati luat premii APTR ar trebui sa va determine sa lucrati la acele standarde pe care le aveati in ’95-’96. inca odata regret ca sunt

obligata sa va invinuiesc de faptul ca dvs dezinformati si sa va pun in fata situatiei corecte furnizate de contracte, liste de plata, etc.

in acelasi timp va cer sa reflectati la regimul privilegiat pe care-l aveti in dezacord cu colegii dvs. realizatori – si ei exceptionali – blocati de ani si ani pe 25-30 de milioane salariu, fara drepturi de autor sau conexe, fara plata orelor suplimentare lucrate a sambetelor si a duminicilor.

și pentru ei e valabila axioma dvs. „Este o chestiune normala ca munca prestata sa fie platita”.

M-asteptam sa nu apreciati ca membrii C.A. sau eu personal am ceva cu dvs. in situatia grava in care ne aflam, este dreptul C.A. de a plafona cuantumul drepturilor de autor platite colaboratorilor, dar si propriilor angajati, cu deosebi celor ce au functii de conducere, si acestea foarte bine retribuite”.

rompress.info

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.