Dl. Adrian a fost distrus în bătaie şi aproape desfigurat, de mai mulţi inşi, într-un birt din Dej

Dimineţile de luni par, la Institutul de Medicină Legală Cluj, un tărâm asediat de pacienţi unde medicii şi asistenţii nu mai prididesc cu treaba. În marea lor majoritate, victimele violenţelor sunt tineri care au chefuit în weekend şi s-au prezentat aici pentru a-şi scoate certificate medico-legal după bătăile încasate în diversele locuri de distracţie ale Clujului – şi acestea sunt cam aceleaşi de fiecare dată. Rotindu-se, practic, şi respectând sintagma referitoare la „circuitul fraierului în natură”, semn clar că paza şi ordinea din localuri şchioapătă cu adevărat, în multe din ele chiar bodyguarzii contribuind la „show”!

 

„Somnoroase păsărele”, pe la cuiburi (I.M.L.) se adună

Luni, 10 decembrie, I.M.L. Cluj era realmente ticsit de persoane de toate categoriile sociale, prezentând urme de violenţă mai mult sau mai puţin evidente… Doi tineri – care mă cunosc, se pare, probabil din  „escale” precedente aici – se feresc de mine ca de dracu` şi spun că n-au nimic, însă intră, totuşi, la consult. Un alt tânăr, dezgheţat la minte şi „sudist” care iubeşte fără rezerve Clujul îmi spune – cu destul umor – că a fost victima unui bătăuş, precis bine băut –  la Clubul NOA, însă din păcate bodyguarzii l-au considerat pe el capul răutăţilor şi i-au ars câteva scatoalce. Un altul „crestat” în zona feţei îmi spune că fusese bătut într-una din nopţile weekendului, pe Piezişă, după ce încercase să-i împace pe cei doi prieteni şi comeseni ai săi, intraţi în conflict cu un individ turmentat. „Ce să fac, mi-am furat-o eu, nu colegii – asta fiindcă m-am băgat pentru ei să liniştesc lucrurile”, constată acesta, cu un zâmbet câş… Mă orientez, curând – are balta peşte! – spre alţi doi tineri, însoţiţi de soţie, respectiv de mamă, care doresc să-şi clameze public suferinţa. Aflu că am de-a face cu George – 33 de ani – şi Adrian – 23 de ani – din municipiul Turda,  ambii lucrători la o multinaţională din Cluj-Napoca. Sparge gheaţa George, cel mai serios marcat de loviturile încasate cu prilejul „febrei de sâmbătă seara”: „Incidentul a avut loc duminică dimineaţă, pe la ora trei – după o noapte de microrevelion, organizat  de firma la care muncim, la restaurantul „Amiral” din Cluj-Napoca. Iar bătăuşii sunt circa 15-20 de colegi de-ai noştri din Câmpia Turzii”. Explică acesta, în continuare: „La un moment dat am ieşit la o ţigară, în curte, împreună cu Adrian şi când am intrat înapoi în restaurant am fost daţi de-o parte de colegii noştri tatuaţi din Câmpia Turzii. Adrian le-a spus ceva, eu l-am luat de braţ să-l duc mai repede înăuntru, ca să nu avem probleme cu indivizii respectivi şi am continuat cheful. Însă, la plecare pe când intenţionam să urcăm în autocarul care trebuia să ne ducă la Turda ne-am trezit atacaţi de colegii noştri şi – în ciuda intervenţiei soţiei, pe care au aruncat-o deoparte ca pe-o păpuşă – m-au pocnit şi apoi m-au călcat, efectiv, în picioare. S-au oprit numai după ce aceasta, aflată la pământ, a început să ţipe după poliţie!” Bărbatul mărturiseşte că, odată ajunşi acasă s-au prezentat la sediul poliţiei din Turda, după care la spitalul din municipiu, unde au fost îndrumaţi – etapa ulterioară îngrijirilor medicale – spre I.M.L.Cluj.  Curând, George este consultat şi se întoarce cu un certificat în care i-au fost recomandate între opt şi nouă zile de îngrijiri. În schimb, Adrian – având dureri de cap şi nemaiauzind cu o ureche – a fost trimis la Clinica de Neurologie, pentru consultaţii suplimentare…

A doua zi, apare la I.M.L. însuşi acuzatul principal, A. S. din Câmpia Turzii, care susţine că, invers, el a fost cel bătut de George – şi ca dovadă îşi arată rana minusculă de la picior. Apoi adaugă: „Acest George ne-a aşteptat la autocar şi a sărit la noi, făcându-i pe toţi colegii lui din Turda să-l aştepte. Mi-a ars un pumn şi apoi a sărit pe mine, iar tot ce a urmat a fost din autoapărare. Din păcate şefii l-au crezut pe el şi m-au dat afară de la locul de muncă. Dar, nu-i nimic, am destui martori ca să dovedesc faptul că el a început şi nu mă las până nu-mi fac dreptate, plus că am auzit faptul că e specializat pe astfel de procedee: provoacă bătăi, o încasează şi apoi cere despăgubiri”!

„Trei tineri au depus plângere penală sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Cercetările continuă în vederea clarificării tuturor aspectelor care au condus la producerea incidentului şi stabilirea participaţiei şi vinovăţiei tuturor celor implicaţi. În cursul zilei de astăzi, 11 decembrie, un alt bărbat a depus o declaraţie împotriva celor trei tineri reclamând că el a fost victima agresiunii”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

Alte păţanii bachice

Pe bancă aşteaptă un alt tânăr – şi după înfăţişarea şi aerul stingher pe care-l emană realizez imediat că provine din mediul rural. Se numeşte Florin şi necazul său vine tot de la alcool – sau mai bine zis de la consumul său în exces! Având nasul rupt, acesta mărturiseşte: „Săptămâna trecută am băut câteva sticle de bere cu un prieten vechi, la o crâşmă din Someşu Cald. Apoi, pentru că ni s-a deschis supapa, am continuat la domiciliul unui consătean. Iar după ce am terminat de băut ne-am îndreptat, braţ la braţ, spre uliţa principală, urând o pantă uşoară. Brusc, m-am trezit că încasez o lovitură în nas. „Ce faci”, l-am întrebat pe prietenul meu, după care, curând, a mai venit una – de data aceasta cu un obiect contondent, fiindcă mi-a rupt, instantaneu, nasul! Abia la al doilea pumn, recunosc, am fost pus la pământ! Însă, credeţi-mă, oricât m-as suci şi învârti, nici la această oră nu ştiu ce l-a apucat pe prietenul meu să se poarte în acest fel cu mine”! Este poftit în cabinetul de consultaţii şi se întoarce, rapid, cu un certificat în care medicii i-au recomandat două săptămâni de îngrijiri medicale. Apoi, cu aceeaşi timiditate îşi ia rămas bun şi părăseşte instituţia medicală clujeană. Dar, se pare victimele zeului Bacchus nu s-au încheiat încă la I.M.L.! Mă îndrept spre un bărbat în vârstă de 53 de ani – cu faţa, efectiv, tumefiată din pricina loviturilor încasate. Mărturiseşte că e proprietar de oi şi vaci, în zona Dejului, şi se numeşte Adrian.  Povesteşte acesta: „Sâmbătă noapte, pe la zece şi jumătate, mă aflam într-un local de pe strada 1 Mai din Dej, împreună cu doi prieteni, la o bere şi o cafea. Brusc, la masa noastră a venit un individ – cunoscut scandalagiu din Dej – care, fără să zică ceva mi-a arunat masa în cap şi apoi mi-a ars un pumn. Apoi, după ce am căzut la pământ, au mai apărut doi indivizi şi cu toţii au început să mă bată, aşa căzut cum eram. Nu-i cunoşteam, n-am avut nicio altercaţie cu ei – doar că ei erau băuţi şi dornici să bată pe cineva! Apoi, când au văzut că sun la numărul de urgenţă 112, aceştia au fugit!  Am ajuns la spital, însă după ce am primit primul ajutor au intenţionat să mă interneze. Eu am refuzat fiindcă, din păcate, nu am avut om să aibă grijă de cele cinci sute de oi şi unsprezece vaci ale mele”. Intervine în discuţie prietenul lui Adrian, care-l însoţeşte la I.M.L. – şi care a fost de faţă şi în momentele când s-a petrecut tărăşenia: „În timp ce taximetristul pe care-l chemase – iniţial pentru a-l duce acasă – l-a dus de data aceasta la spital, perioadă în care a apărut şi poliţia la faţa locului, după care oameni legii au plecat, repede, la spital, pentru a vorbi cu Adrian. Însă, înainte, agresorii mi-au dat telefonul pe care i-l furaseră în încăierare, lui Adrian spunându-mi că-i „naşpa” şi nu le trebuie aşa ceva. Cât despre ei,  am înţeles că sunt scandalagii cunoscuţi în zonă, aşa că nu-mi fac probleme ca poliţia să nu-i găsească!” Curând, Adrian e poftit în cabinet şi se întoarce, rapid, cu un certificat în care medicii i-au recomandat între opt şi nouă zile de îngrijiri…

Dl. Adrian a fost distrus în bătaie şi aproape desfigurat, de mai mulţi inşi, într-un birt din Dej
Dl. Adrian a fost distrus în bătaie şi aproape desfigurat, de mai mulţi inşi, într-un birt din Dej

„Se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe. De asemenea, facem cercetări în vederea clarificării împrejurărilor  producerii faptei şi a participaţiei celor implicaţi”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

1 COMENTARIU

  1. da, golanul are destui martori, mai exact gasca lui! asta mi-a spus si mie un poltiist, sa evit pe cat posibil conflictele cu astfel de indivizi, fiindca mereu vor gasi martori de teapa lor, iar la noi nu exista categoria „martor necredibil”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.