Polițiștii locali din Bistrița au depistat, pe strada Gării din Bistriţa, patru femei care cerșeau, una dintre acestea ținând în brațe un bebeluș de numai câteva săptămâni. Potrivit declarațiilor mamei, copilul s-ar fi născut pe 16 octombrie 2024, iar în momentul depistării, temperatura era de -5 grade Celsius.

Femeile au fost conduse la sediul Poliției Locale, unde inspectorii Direcției de Asistență Socială au fost solicitați pentru a prelua cazul și a efectua o evaluare preliminară a stării copilului. Conform verificărilor, femeile sunt domiciliate în comuna Recea Cristur, județul Cluj, unde lucrează sezonier. Veniturile lor oficiale se ridică la aproximativ 2.500 de lei pe lună, însă acestea cerșeau pentru a obține bani suplimentari, deși sunt apte de muncă.

Autoritățile au aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 600 de lei. Direcția de Asistență Socială Bistrița a preluat cazul nou-născutului și a informat primăria de domiciliu pentru demararea unei anchete sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.