Femeia din Bistrița care, beată fiind, și-a înjunghiat fără motiv iubitul, a scăpat ieftin. Ea a fost condamnată de Tribunalul Bistrița-Năsăud la 3 ani și 6 luni de închisoare și 2 ani de interzicere a unor drepturi, după ce a recunoscut comiterea faptei. În plus, femeia trebuie să plătească peste 10.000 de lei Spitalului Județean de Urgență Bistrița, pentru spitalizarea iubitului înjunghiat. Sentința nu este definitivă și a fost atacată cu apel, la Curtea de Apel Cluj.

Raluca Varga și-a înjunghiat iubitul, pe L.R., în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2020, ea fiind sub influența alcoolului, după ce chefuise zdravăn cu neamurile, în casa fratelui ei

“(…) martorul A.A. a început să consume băuturi alcoolice împreună cu fratele său, cu numitul B.B., cu concubina acestuia, martora C.C. și cu copiii lor minori. În acel loc a sosit și inculpata Varga Raluca, care avea o relație cu persoana vătămată L. R., relaţie care nu era specifică uneia de concubinaj. 

În jurul orei 22:00, inculpata a chemat-o telefonic în acel loc pe persoana vătămată care a sosit în cartierul Sărata în jurul orei 23:00 cu un taxi, cursa fiind achitată de martorul BB. În momentul când a ajuns la locuința familiei (…), persoanele prezente, inclusiv inculpata se aflau sub influența băuturilor alcoolice. Chiar şi persoana vătămată se afla sub influența băuturilor alcoolice, aceasta consumând asemenea băuturi anterior sosirii sale în Sărata”, au arătat procurorii în rechizitoriu. 

Când alcoolul te conduce

Fiind sub aburii alcoolului, Raluca Varga și-a adus aminte că iubitul ei ar fi înjurat-o cândva. Drept urmare, i-a cerut unuia dintre frați să-l ia la palme pe L.R., iar fratele a executat “ordinul”. Incidentul nu a avut urmări, cel pălmuit fiind prea beat ca să mai reacționeze și să răspundă tot cu violență, astfel că lucrurile s-au liniștit de la sine. Nu și pentru Raluca Varga, care, așa din senin, a luat din bucătărie un cuțit, s-a dus și s-a așezat lângă Radu Lăcătuș și l-a înjunghiat în spate de câteva ori. Nimeni nu și-a dat seama ce s-a întâmplat, până când unul dintre frații Ralucăi, cu intenția de a-l ajuta pe concubinul acesteia să se culce, l-a dezbrăcat pe L.R. și a observat că hainele acestuia erau pline de sânge.

“La un moment dat, fiind sub influența alcoolului, din cauza unor presupuse insulte adresate cu o altă ocazie de către persoana vătămată inculpatei, aceasta din urmă i-a cerut fratelui ei, martorului BB, să o pălmuiască pe persoana vătămată, lucru pe care martorul l-a făcut, incidentul neavând urmări grave, persoana vătămată nereacționând din cauza băuturii. Într-un moment situat destul de aproape de incidentul descris anterior, situat după miezul nopţii, inculpata Varga Raluca care, aşa cum s-a precizat, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, consumând anterior bere şi coniac, a luat de pe un frigider un cuţit de bucătărie cu lama lungă de 9 cm şi a venit lângă persoana vătămată care era aşezată în şezut pe o canapea, lângă aceasta fiind martorul BB. Cu toate că persoana vătămată nu făcuse nimic agresiv la adresa inculpatei, aceasta a lovit-o de 3-4 ori cu cuţitul în spate pe persoana vătămată. 

Iniţial victima nu a realizat ce i se întâmplase, pentru că nici nu apucase să observe cuţitul din mâna inculpatei, dar când martorul BB a dezbrăcat victima, a realizat că fusese lovit cu cuţitul, hainele fiind pătate de sânge. Practic loviturile aplicate victimei au reprezentat un gest neaşteptat, astfel nici martora minoră DD, în vârstă de 15 ani, prezentă în camera unde victima a fost înjunghiată, nu a văzut cuţitul. După acest moment martora DD a luat cuţitul şi l-a aruncat pe jos, iar fratele ei, minorul EE, în vârstă de 9 ani, l-a luat şi l-a pus sub masă. Din camera alăturată au venit martorii AA şi CC care au aflat ce făcuse inculpata, victima fiind tamponată de martorul AA cu un prosop”, au notat procurorii în rechizitoriu. 

Bărbatul a fost dus de urgență la spital, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, iar poliția a intrat pe fir. Conform expertizei medico-legale, viața nu i-a fost pusă în primejdie. În acea noapte, femeia a fost reținută, iar mai apoi procurorii au pus-o sub control judiciar.

Victima a avut nevoie de 19-20 zile de îngrijiri medicale, viaţa bărbatului nefiind pusă în primejdie, potrivit raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză.

A cerut procedura simplificată

În timpul procesului Raluca Varga și-a recunoscut fapta și a cerut să fie judecată conform procedurii simplificate, cerere încuviințată de instanță.

“Fapta inculpatei Raluca Varga, care la data de 06.11.2020 a agresat-o fizic pe persoana vătămată L.R., lovind-o în zona posterioară a toracelui cu un cuţit, producând victimei leziuni corporale traumatice care au necesitat un număr de 19-20 zile de îngrijiri medicale, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 și 2 Cod penal. 

Procedând la individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatei instanţa va avea în vedere dispoziţiile art. 74 Cod penal, cu referire la gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea acesteia, evaluate în raport cu criteriile prevăzute de acest text de lege respectiv: împrejurările şi modul de comitere a faptei, starea de pericol creată, natura şi gravitatea urmărilor produse, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, conduita inculpatei după săvârşirea infracţiunii, nivelul său de educaţie, vârsta şi situaţia familială şi socială. 

Având în vedere că s-a încuviinţat judecarea inculpatei potrivit procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatei vor fi reduse, conform art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, cu o treime. 

Aşa fiind, instanţa va dispune condamnarea inculpatei Varga Raluca, la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenţie, şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod penal, pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1, 2 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Pedeapsa accesorie va fi aplicată inculpatei în conţinutul prevăzut de art. 65 alin. 1 Cod penal raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b, d Cod penal. 

La aplicarea pedepsei complementare precum şi a celei accesorii, instanţa a avut în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de inculpată, precum şi datele care caracterizează persoana acesteia, astfel cum acestea rezultă din probele şi actele dosarului, îndeosebi Referatul de evaluare nr. 830/SPBN/25.01.2022 emis de Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud (…), din care reiese că prezintă un risc mediu-mare, de a săvârşi noi infracţiuni. S-a mai avut în vedere că săvârşirea faptei nu a cauzat o relaţie de duşmănie între părţi, persoana vătămată declarând că inculpata merge din când în când la locuinţa lui şi precizând că nu solicită despăgubiri civile deoarece «nu am ce să iau de pe ea» (…). 

În baza art. 19, 20 Cod procedură penală, art. 404 Cod procedură penală, art. 1349, 1381 Cod civil inculpatul va fi obligat să plătească părţii civile Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, suma de 10.407,78 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate L.R., care a fost internat şi a primit îngrijiri medicale în Secţia chirurgie în perioada 06.11.2020-16.11.202”, se arată în motivarea sentinței de condamnare a Ralucăi Varga, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Sentința nu este definitivă și a fost atacată la Curtea de Apel Cluj, unde un prim termen în dosar a fost stabilit abia la anul, pe 18 ianuarie.

Liana Mureșan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here