Instanţa supremă a amânat luni, la primul termen, judecarea recursului în dosarul Transformatorul„, în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, iar ceilalţi cinci inculpaţi au primit pedepse între cinci şi şapte ani de închisoare.

Dosarul Transformatorul raportul Gărzii Financiare Cluj, principala probă a dosarului în care Fenechiu a fost condamnat la închisoare cu executare de prima instanţă, este contestat într-un proces intentat, zilele trecute, de către firma fostului ministru, Fene Grup Iaşi, şi de fratele acestuia, Lucian Fenechiu, condamnat şi el în acelaşi dosar.

Potrivit DNA, pe lângă achiziţiile normale de echipamente şi piese de schimb, în perioada 2002 – 2005, SISEE Moldova a realizat şi achiziţii de la un grup de patru firme – SC La Rocca SRL, SC Tehnorom SRL, SC Fene Grup SA şi SC Euro Plus SRL – fără să respecte prevederile legislaţiei cu privire la achiziţiile publice, în condiţii de favorizare a acestor firme, de la care s-au cumpărat, la preţuri de produse noi, transformatoare şi întreruptoare uzate şi vechi, fabricate în anii 1970 – 1980.

Totodată, procurorii au arătat că 99,98 la sută dintre produsele respective au rămas permanent în stocul SISEE Moldova, devenind în final achiziţii de produse vechi, folosite, fără justificare economică, inutile şi cauzatoare de prejudicii bugetului societăţii, făcute cu scopul de a favoriza firmele ce le livrau.

Potrivit rechizitoriului, prejudiciul total este de 7.529.594,1 lei (6.327.390 de lei plus TVA) şi reprezintă valoarea echipamentelor necorespunzătoare achiziţionate. Prejudiciul este rezultatul a 46 acte materiale, derulate în perioada 2002 – 2005, fiecare act material însemnând o achiziţie publică efectuată de SISEE Moldova de la firmele SC La Rocca SRL, SC Fene Grup SA, SC Euro Plus SRL şi SC Tehnorom SRL.

Filiala de Întreţinere şi Servicii Energetice „Electrica Serv” SA – SISE Electrica Moldova s-a constituit parte civilă în această cauză, pentru suma reprezentând valoarea prejudiciului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.