Fondat  în 1991 de către muzicologul Francisc László, Festivalul Mozart a ajuns în acest an la cea de a 25-a ediţie. Printr-o fericită coincidenţă, acest jubileu se desfăşoară în anul în care Clujul a fost desemnat Capitală Europeană a Tineretului. Între 4 şi 11 decembrie vor avea loc două concerte simfonice susţinute de Orchestra simfonică a Filarmonicii „Transilvania”, două concerte camerale, un spectacol de operă, pe scena Operei Maghiare, Concursul de interpretare a Sonatelor pentru vioară şi pian de Mozart, un concert pentru copii, o conferinţă, precum şi cursuri de măiestrie pentru tineri muzicieni.
 
Oaspetele de onoare al celei de a 25-a ediţii a Festivalului este celebrul muzician american Robert Levin, pianist, muzicolog şi compozitor, profesor la Universitatea Harvard şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi, printre care şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. El va fi prezent pentru a cincea oară pe scena festivalului clujean., de data aceasta însoţit de pianista americană Ya-Fei Chuang, de asemenea o solistă de renume internaţional.
 
Importanţa evenimentului este marcată şi prin prezenţa directorului Departamentului ştiiţific al Fundaţiei Internaţionale Mozarteum, dr. Ulrich Leisinger, care va susţine o conferinţă cu tema Mozart mereu actual – Noua ediţie a Catalogului Köchel.
 
O prezenţă mult aşteptată de publicul fidel al Festivalului este cea a Cvartetului „Arcadia”, un produs al şcolii interpretative clujene, care s-a impus în ultimii ani ca una dintre cele mai apreciate formaţii de acest gen din întreaga lume, fiind acum invitat pe marile scene de concert din Europa, America şi Asia.
 
Opera, genul atât de îndrăgit de Mozart, îşi găseşte din nou locul în programul Festivalului, prin spectacolul Le nozze di Figaro, interpretat de colectivul Operei Maghiare din Cluj-Napoca, avându-l ca invitat pe baritonul Marian Pop, solist al Operei din Kassel, Germania.
 
În concertul de deschidere, alături de Orchestra Filarmonicii „Transilvania” va concerta tânărul violoncelist german de origine română Valentin Răduţiu, laureat al numeroase concursuri internaţionale. La pupitrul Filarmonicii Transilvania revine Ferenc Gábor, oaspete îndrăgit al Festivalului. Concertul final, care îi va avea ca solişti pe Robert Levin şi Ya-Fei Chuang, se va desfăşura sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, una din cele mai interesante personalităţi ale tinerei generaţii de dirijori români.
 
Concursul de interpretare este dedicat în acest an Sonatelor pentru vioară şi pian. Juriul concursului va fi prezidat de prof. Marialena Fernandes, de la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Viena.
Fiind un festival conceput în mod special pentru tineri, am introdus în program şi cursuri de măiestrie. Acestea vor fi susţinute de Robert Levin şi Ya-Fei Chuang – pian, şi prof. Marialena Fernandes – muzică de cameră.
 
Cei mai mici melomani sunt aşteptaţi, împreună cu părinţii şi bunicii lor, la concertul pentru copii intitulat Invitaţie la dans, realizat în colaborare cu programul Do, Re, Mi, Start! al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”.
 
Organizatorii celei de a 25-a ediţii a Festivalului Mozart – Societatea Română Mozart, Filarmonica „Transilvania”, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” şi Opera Maghiară Cluj – aduc mulţumiri Consiliului Local şi Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Consiliului Judeţean Cluj, precum şi sponsorilor care au făcut posibilă realizarea acestei manifestări: Editura Bärenreiter din Germania, Centrul Cultural German – Cluj, Compania Transilvană de Tipar, Clubul Rotary Visio Cluj-Napoca, Sucaria S.A., Florăria Doroty’s, Coferăria Friandise, Hotel Opera Plaza. 
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local Cluj-Napoca, sub egida şi pentru susţinerea candidaturii oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021. Proiect cultural co-finanţat de Consiliul Judeţean Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.