Ajuns la cea de-a treia ediţie din Bucureşti, RO-Wine|The International Wine Festival of Romania, se extinde către inima Transilvaniei, urmând să prezinte în această toamnă o selecţie de vinuri premium şi superpremium publicului din Cluj. Evenimentul va avea loc pe 27 şi 28 octombrie.

„Vorbim, cu siguranţă, despre una dintre cele mai efervescente pieţe regionale de vin din România, iar evenimentele de vin care se desfăşoară aici sunt de cea mai înaltă calitate, contribuind, fără îndoială, la formarea unui public educat şi dornic de experienţe deosebite. Acest fapt, precum şi feed-back-ul strâns în cei trei ani de când organizăm RO-Wine în Bucureşti ne-au condus, în mod natural, la această hotărâre. Festivalul din Bucureşti a crescut de la an la an, atât ca număr de expozanţi, cât şi de vizitatori – anul acesta am avut 3.500 de oaspeţi în 2 zile – însă rămâne greu accesibil publicului din Transilvania, în primul rând din cauza distanţei şi a infrastructurii precare”, spune Marinela V. Ardelean, iniţiator şi coproprietar al RO-Wine|The International Wine Festival of Romania.

“Clujul este un oraş activ, energic, foarte focusat pe bussines-urile din domeniul HORECA. Am observat o investiţie mare atât în crearea de locuri cu personalitate, cât şi în oferta diversificată şi coerent concepută, astfel încât să acopere segmente foarte specifice de public. Prin RO-Wine ne dorim să oferim atât pasionaţilor, cât şi celor din industria Horeca posibilitatea să interacţioneze direct cu proprietarii cramelor şi să descopere vinuri atent selecţionate”, declară Liviu Popescu, vicepreşedinte HORA, antreprenor şi coproprietar RO-Wine şi Fratelli Group.

„În lumea vinului, principala sursă de bucurie este descoperirea permanentă, iar această descoperire este şi ţinta constantă a selecţiei de vinuri premium şi superpremium pe care o propune RO-Wine. În afară de producătorii români, ale căror vinuri participante trec printr-o selecţie riguroasă, vor participa şi multe crame de top din Europa, mai greu accesibile şi mai puţin cunoscute publicului autohton. Va fi ocazia perfectă pentru descoperit gusturi, atitudini şi tendinţe noi şi, sperăm, va fi şi piatra de temelie pentru o nouă tradiţie în rândul evenimentelor oenologice din Cluj”, adaugă Marinela V. Ardelean.

“Din perspectiva mea de arhitect şi designer, Clujul este un oraş care se tranformă în permanenţă şi pune accent pe design, şi imi doresc ca prin RO-Wine să îmi pun amprenta în această zonă a ţării. Mă bucur că voi avea ocazia să lucrez la o soluţie care să îmbine modernitatea pe care a transmis-o până acum RO-Wine, în contextul unei clădiri istorice. Este ca şi cum viaţa vinului – care se petrece în acelaşi joc de modernitate şi tradiţie – s-ar fi tradus în arhitectura locului care ne va găzdui”, completează Mihai Popescu – arhitect şi designer, coproprietar RO-Wine|The International Wine Festival of Romania şi Fratelli Group.

RO-Wine|The International Wine Festival of Romania este primul festival autohton de vin orientat exclusiv către piaţa vinurilor premium şi de lux. Cele trei ediţii desfăşurate până acum în Bucureşti, au fost organizate de Marinela V. Ardelean, Liviu şi Mihai Popescu.

Liviu Popescu este coproprietar Fratelli Group şi Vicepreşedinte HORA iar Mihai Popescu este designer si arhitect, de asemenea coproprietar al Fratelli Group. Marinela V. Ardelean este autoarea ghidului The Wine Book of Romania, degustător şi critic de vin, jurat în competiţii internaţionale şi Brand Ambassador Foss Marai si Vinars Brâncoveanu.

Festivalurile au reuşit să aducă împreună câteva dintre cele mai exclusiviste crame din lume şi au propus în fiecare an selecţii de vinuri rare sau greu accesibile.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.