Trei medici ambulanțieri din Cluj Napoca și patronul firmei de pompe funebre Rotcons au primit pedepse cu suspendare pentru că făceau afaceri cu morți. Dosarul de corupție arată că practica prin care ambulanțierii și medicii implicați în caz îi vindeau informații lui Dan Ionescu, patronul firmei de pompe funebre, despre decedați și aparținătorii lor era cunoscută peste tot. Gazeta de Cluj vă prezintă o parte din interceptările telefonice și detalii despre filajul făcut de procurori în acest dosar.

Potrivit procurorilor, ”Dan Ionescu, administrator al firmei de pompe funebre Rotcons, era cunoscut în rândul unor funcționari publici din cadrul Serviciului de Ambulanță Cluj pentru faptul că remunerează cu diverse sume de bani, de regulă 600 lei pentru fiecare caz, pe medicii și ambulanțierii care-i aduc la cunoștință, direct sau prin intermediul unui angajat, informații nepublice (existența decesului, numele persoanei, adresa sau boala de care suferea) obținute în urma constatării decesului unei persoane, cu condiția ca aparținătorii să încheie un contract de prestări servicii cu Rotcons.

Pentru a primi banii, angajații Serviciului de Ambulanță Cluj îi contactau pe Ionescu sau pe Handrea Laurențiu, unul dintre angajații de la Rotcons, lui și le spuneau cine sunt aparținătorii decedaților”, arată rechizitoriul.

Dacă aparținătorii persoanelor decedate încheiau contracte de prestări servicii de pompe funebre cu Rotcons, patronul îi plătea pe ambulanțieri cu diverse sume de bani.

Întrebat de judecători „De unde știa că dacă o să pună în legătură aparținătorii pacienților cu firma de pompe funebre o să primească câte 300 de lei pentru fiecare pacient ?”, unul dintre martori a răspuns sec: „De la colegi, toată lumea știa!”. Alt martor a spus în cadrul procesului că „în spital se cunoștea numărul dânsului (al  lui Dan Ionescu, n.red.) de telefon”.

Una dintre persoanele care a plătit firmei Rotcons pentru serviciile funerare a declarat că „doamna doctor din echipaj a întocmit documentația privind intervenția și tot dânsa m-a întrebat pe mine dacă doresc să-l înmormântez pe soțul meu cu sprijinul unei firme de pompe funebre. Astfel, din câte rețin, doamna doctor a contactat telefonic o firmă de pompe funebre de pe telefonul său și a solicitat prezența acestora la adresa noastră”.

Martorul a subliniat că medicul de pe ambulanță a fost cea care a întrebat-o dacă nu dorește să apeleze la o casă de pompe funebre, după care a sunat pentru aceasta și a pus-o în legătură cu angajații Rotcons.

Speranța patronului de la pompe funebre

Unul dintre medicii care îi vindea informații despre morți lui Ionescu este COLDEA Adriana Speranta. Ea a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii clujeni și a primit o pedeapsă cu suspendare. Colegiul Medicilor Cluj nu a luat nicio măsură vizavi de medicul respectiv.

„Precizez faptul că, această punere în legătură a constat în aceea că doamna doctor, în calitatea sa de funcționar public și medic aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, m-a sunat și mi-a spus că se află la constatarea decesului unei persoane și că aparținătorii doresc achiziționarea de servicii funerare. (…) Într-una dintre discuțiile cu aceasta, i-am propus, având în vedere calitatea sa de medic, ca în cazul în care merge să constate un deces, să dea datele mele de contact aparținătorilor.(…) Precizez că eu m-am gândit că nu e bine să dau bani unui funcționar public, dar totuși am făcut acest lucru”, arată declarațiile date de Dan Ionescu în cadrul procesului.

Medicul COLDEA Adriana Speranta a declarat că a primit de cel puțin trei ori diverse sume de bani de la patronul firmei de pompe funebre, cunoscând faptul că banii îi sunt dați pentru că i-a pus pe aparținătorii persoanelor decedate în legătură cu inculpatul.

De asemenea, aceasta a susținut că există multe persoane în cadrul S.A.J., medici, asistenți și șoferi care procedează în același mod, respectiv primesc sume de bani pentru punerea în contact a aparținătorilor cu reprezentanții firmelor de pompe funebre.

„Este adevărat că între mine și numitul Dan Ionescu exista o înțelegere în sensul de a-l anunța pe acesta despre decesele pe care le constatam cu ocazia desfășurării atribuțiilor de serviciu în cadrul Serviciului de Ambulanță Cluj. Deși înțelegerea nu privea o anumită sumă de bani expres specificată, eu cunoșteam faptul că numitul Ionescu se oferise să mă recompenseze financiar pentru fiecare asemenea caz, în cazul în care firma sa Rotcons încheia un contract de prestări servicii funerare cu aparținătorii persoanelor decedate, al căror deces îl constatam ca medic. În plus, a recunoscut că a primit 3000 de lei de la inculpat pentru 5 cazuri de furnizare de informații nedestinate publicității”, a declarat în proces medicul Coldea.

Au mers cu ambulanța ca să ia banii

Alți doi medici care îi vindeau informații lui Ionescu despre decedați sunt Pavel (Terhes) Maria Camelia și Domokos Angela. Ei au semnat un acord de recunoaștere a vinovăției și au primit pedepse cu suspendare. Același verdict l-a primit și Hedesiu Vasile Gabriel, șofer pe ambulanță.

Un martor a declarat că „După ce personalul medical a constatat decesul tatălui meu, medicul (femeia blondă) ne-a spus că ne poate recomanda o societate de pompe funebre care să ne furnizeze toate serviciile funerare (…) Doamna doctor (femeia blondă) mi-a oferit un număr de telefon al respectivei societăți care oferea servicii funerare. (…) După plecarea echipajului medical, am sunat la numărul de telefon oferit de către doamna doctor, iar persoanei cu care am interacționat telefonic i-am oferit detalii privind adresa unde se află tatăl meu decedat. În timpul conversației purtate cu reprezentantul societății de pompe funebre (societate recomandată de către doamna doctor) am avut impresia că acesta se aștepta să contactez telefonic această societate pentru a apela la serviciile lor”.

După ce personalul medical îi furniza lui Ionescu datele necesare, oamenii erau recompensați. Procurorii au realizat mai multe acțiuni de supraveghere pentru a înregistra cum serviciile erau decontate.

”În zona Băncii Feroviare Române, își face apariția o autoutilitară inscripționată Ambulanța, din care, îmbrăcată în uniforma de serviciu, coboară Domokos Angela și o altă persoană de sex feminin. Cele două persoane au coborât din aceeași autoutilitară și au purtat o conversație în timp ce fumau, iar după câteva momente, în jurul orelor 11.17, în preajma celor două își face apariția o persoană de sex masculin, venind din zona Cimitirului Central (unde se află punctul de lucru al Rotcons), care îi înmânează numitei Domokos Angela un obiect pe care aceasta din urmă îl introduce în buzunarul din dreapta al hainei”, arată referatul de supraveghere.

Documentele de la dosar arată că Dan Ionescu i-a dat 3.600 lei medicului Coldea Adriana Speranța, câte 600 de lei pentru medicul Pavel Maria Camelia și șoferul de ambulanță Hedesiu Vasile Gabriel, precum și 1.800 lei pentru medicul Domokos Angela.

Patronul firmei Rotcons, Dan Ionescu, a fost condamnat la aproape 2 ani cu suspendare, dar a contestat decizia.

Interceptare

„Pavel Maria Camelia: Sunt doctorița Pavel de la Ambulanță de pe AMD … Sunt la o constatare de deces, oare ați putea să-i ajutați pe aparținători? Dumneavoastră cred că aveți și medic legist la firmă. (…) Oare, oare vă pot da pe domnu, aparținătorii să vorbiți cu dânșii. Ăsta este numărul de telefon al dânșilor.

Handrea Laurențiu (angajat Rotcons): Da, da, numărul meu …, să mă sunați după aia

Pavel Maria Camelia: Bine.

Handrea Laurențiu: Să am eu numărul pe mâine”

(…)

Hedesiu Vasile Gabriel: Îș Hedesiu de la Serviciul de Ambulanță.

Handrea Laurențiu: Da

Hedesiu Vasile Gabriel: Cu …, avem o problemă, un decedat. Vă o dau pe doamna, pe …, la telefon dacă …”

Interceptare

„Coldea Adriana: Bună ziua, Adriana Coldea la telefon.

Dan Ionescu: Săru mână!

Coldea Adriana: Uitați, suntem aicea la cineva pă Horea nr.xx. Vă dau să vorbiți cu aparținătorii.

Dan Ionescu: Să mă sunați mâine să vă văd.”

Coldea Adriana: Numai asta cu demența, alte boli nu o avut. Deci tensiunea, inima și astea sunt OK.

Dan Ionescu: Înseamnă că atac, o avut ceva atac de cord.

Coldea Adriana: Da, poate no sau stop respirator.

(…)

Coldea Adriana: Stop respirator cu demență și Alzhaimer”

Dan Ionescu: Să ne spună adresa, atunci

Coldea Adriana: Pe Detunata îi, …

Dan Ionescu: Un moment.

Coldea Adriana: … numărul xx, etajul xx

(…)

Coldea Adriana: Apartamentul xx

Dan Ionescu: Familia

Coldea Adriana: Ăăăăă … xx, o zis domnul”

Coldea Adriana: Vă dau pe xx

Dan Ionescu: No dați-mi-o

Întâlnire la cinema

”Inculpatul (Dan Ionescu, n.red.) a așteptat în fața cinematografului Florin Piersic, iar după câteva momente și-a făcut apariția medicul Coldea Adriana Speranță, care s-a îndreptat către inculpat, a dat mâna cu acesta, moment în care s-a putut observa cum inculpatul îi transferă suma de bani pe care o ținea cu mâna dreaptă. Imediat după, medicul a pus suma de bani într-un buzunar al genții de culoare albastră pe care o avea asupra ei, organele de cercetare penală surprinzând în flagrant activitatea infracțională”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.