Proiectantul centurii Vâlcele Apahida, drumul care ar fi trebuit dat în folosinţă până acum, dar nu s-a putut din cauza terenului care se surpă, este societatea clujeană DP Consult. În cadrul acţionariatului acestei firme se regăseşte Mircea Pop, fost şef la DRDP Cluj şi fost director adjunct în cadrul CNADNR, adică instituţia care a organizat licitaţia pentru acest proiect. Din cauza proiectului, centura Vâlcele-Apahida a ajuns să coste peste 154 de milioane de euro, în situaţia în care preţul iniţial era de 64 de milioane de euro. Între timp, din cauza acestor nereguli “centura lui Manole” a ajuns subiect de plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie. În Cluj Napoca, Mircea Pop face parte dintr-una din familiile cu cele mai multe relaţii.

În anul 2006, pe vremea când Emil Boc era doar primar în Cluj-Napoca, societatea DP Consult se ocupa de exproprierile terenurilor peste care urma să treacă centura Vâlcele Apahida. La data respectivă, DP Consult câştigase licitaţia pentru proiectarea centurii şi guvernul promisese că va da circa 45 de milioane de euro pentru construirea ei. În mare parte, Emil Boc a trasat această centură pe un studiu de fezabilitate comandat de Miron Mitrea pe vremea când acesta era ministrul Transporturilor şi PSD-iştii, care conduceau Clujul, îi cereau lui Mitrea să dea bani pentru acest proiect. Traseul Vâlcele-Apahida are o lungime de 23,612 km, studiul de fezabilitate a fost făcut în 2004, adică în faza incipientă a proiectării drumului, iar în 2006 studiul de fezabilitate a fost actualizat şi avizat de CNADNR. Ce a presupus traseul acestei centuri rutiere propuse de SC DP Consult? În pofida faptului că drumul trece prin pădure, Agenţia pentru Protecţia Mediului Cluj a considerat că nu este necesară o evaluare a impactului asupra mediului pe care îl va avea defrişarea unei suprafeţe de peste 38,5 de hectare de pădure. Pe de altă parte, o serie de specialişti în Stiinţa Mediului care au dorit să îşi păstreze anonimatul, susţin că au atenţionat că se vor produce alunecări de teren pentru că solul de pe o porţiune din centură este alcătuit din nisipuri, gresii şi conglomerate, straturi care sunt supuse pericolului erozional.
Pe lângă proiectanţii de la DP Consult, la această centură au  mai lucrat, în calitate de consultanţi,  şi firmele  Search Corporation şi Primacons Group. În total, valoarea acestor două servicii a costat la momentul licitaţiei proietului 60 de milioane de lei.
Din 2004 până în 2006, când s-au început lucrările la acest proiect, trei societăţi specializatre în proiectarea şi construirea drumurilor au încercat să găsească un traseu pe unde să treacă drumul Vâlcele-Apahida. DP Consult, în calitate de proiectant şi SC  Search Corporation şi Primacons Group în calitate de consultanţi. În paralel, trei partide politice, “înarmate” cu diferite studii realizate de specialisti s-au ocupat de acelaşi lucru. De asemenea, SC DP Consult a câştigat şi contractul pentru evaluarea terenurilor de pe traseul de expropriere unde avea să se construiască centura Vâlcele Apahida.,Pentru aceste servicii, SC DP Consult a fost singura participantă la licitaţie şi a avut o ofertă de circa 67000 de lei. În 2008, tot SC DP Consult a câştigat licitaţia pentru proiectarea centurii de Nord, dată în funcţiune de curând. Pentru acest serviciu, societatea a câştigat 150.000 de euro fără TVA. În acest caz, licitaţia a fost contestată de celelalte societăţi participante, dar într-un final CNADNR a atribuit contractul acestei firme clujene (vezi documente atasate).

O familie bazată

În urma acestor contracte de proiectare de drumuri scoase la licitaţie de Compania de autostrăzi şi drumuri şi câştigate de SC DP Consult, o societate clujeană, şi a eşecului dovedit în cazul proiectului centurii Vâlcele-Apahida, apare întrebarea legitimă cine este în acţionariatul acestei societăţi comerciale?
În momentul de faţă, la DP Consult figurează ca acţionari Pop Mircea (peste 50%) şi Raţiu Maria Doina, Silivan Moldovan, Viorel Baboş cu restul pachetului de acţiuni.
Mircea Pop face parte dintr-o familie extrem de elitistă din Cluj Napoca. Unul dintre fraţii lui, Liviu, este unul dintre cei mai cunoscuţi avocaţi clujeni şi profesor la Facultatea de Drept, iar celălat frate a fost liderul Cartelului Alfa, Grigore Pop, din nefericire, recent decedat. De asemenea, fraţii Pop sunt rude ale fostului secretar al Consiliului Judeţean Cluj, Măriuca Pop, care s-a pensionat la începutul acestui an. Mai departe, cei menţionaţi anterior sunt înrudiţi cu procuroarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) Cluj, Daciana Deritei, care, împreună cu şeful DIICOT Cluj, Mircea Hrudei, au instrumentat dosarele Paszkany, Gazeta, şi acuzaţiile de spălare de bani aduse unui grup de oameni de afaceri din cadrul Băncii Transilvania (Horia Ciorcilă, Rareş Nilaş şi Gicu Gânscă).
Mircea Pop, acţionarul din cadrul SC DP Consult, a ocupat în urmă cu câţiva ani funcţii de conducere în cadrul instituţiilor de stat care se ocupă de reabilitarea şi construirea drumurilor. Spre exemplu, în 1998, Mircea Pop ocupa funcţia de director al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Cluj. În acea perioadă, la adresa conducerii acestei direcţii, Curtea de Conturi a lansat o serie de acuzaţii de deturnare de fonduri, dar nu a fost făcută nici o plângere sau acuzaţie penală. După ce a plecat din acest post, în 2003 el a fost numit consilier pe probleme tehnice de infrastructură în perioada în care prim ministru era Adrian Năstase. Apoi, în 2004, Mircea Pop a devenit director adjunct în cadrul CNADNR, post pe care l-a ocupat până în 2006, an care coincide cu începerea lucrărilor la centura de ocolire Vâlcele Apahida.

Mircea Pop, fost şef la CNADNR, prin în veriga firmelor

Legătura între Mircea Pop, fostul şef al DRDP Cluj şi fostul vicepreşedinte al CNADNR, şi societatea SC DP Consult, firma care a câştigat proiectele puse la bătaie de CNADNR are următorul traseu.
În anul 2002, conform datelor din Monitorul Oficial al României, Mircea Pop era reprezentantul firmei TMG CONSULTING. Această societate asigura administrarea societăţii MEGA ENTERPRISE GROUP, din acţionariatul căreia făceau parte Ratiu Maria Doina (acţionar şi la SC DP Consult), Morar Marian (fost acţionar la SC DP Consult), Moldovan Silivan (acţionar la SC DP Consult), Claudiu Silaghi (fondator al Băncii Transilvania, decedat). În 2003, acţionarii din cadrul MEGA ENTERPRISE GROUP o numesc drept administrator pe Ratiu Maria Doina. În paralel, în cadrul firmei DP Consult, înfiinţată în 1997, societatea TMG Consulting apare, pe rând administrator şi acţionar până când, în 2009, SC TMG Consulting este radiată, nu înainte de a concesiona acţiunile (39%) pe care le deţinea în cadrul DP Consult lui Raţiu Maria Doina, care ajunge să deţină 79%. După aceea, în urma unei alte tranzacţii, în 2011 pachetul majoritar de acţiuni este deţinut, după cum am arătat iniţial de Mircea Pop. Obiectul de activitate al DP Consult este “activităţi de inginerie şi consultanţă tehnicp legate de acestea”, iar în anul fiscal 2009, societatea a avut o cifră de afaceri de 14,6 milioane de lei şi un profit  de peste 3,3 milioane de lei. Conform prezentării de pe site-ul DP Consult, activitatea de consultanţă a început în 1998, an care coincide cu faptul că Mircea Pop era şef la DRDP Cluj. Reporterii Gazeta de Cluj au încercat să obţină un punct de vedere din partea lui Mircea Pop sau a reprezentanţilor DP Consult, dar conform secretarei firmei, cei de la această societate nu doresc să comunice cu presa. De asemenea, în demersul ziaristic am încercat să obţinem poziţia CNADNR, dar Raluca Donici, angajată în cadrul direcţiei de Comunicare, a declarat că nu este abilitată să comenteze situaţia expusă.

Politicieni fug pe centură fără să se asigure

La Varianta Ocolire CLUJ – EST, lucrările au început în 2006 şi ar fi trebuit finalizate, etapizat, până în 2010. Construcţia acestui proiect a fost atribuit unui consorţiu, de asemenea abonat la contractele de drumuri pe bani publici, JV Pizzarotti & Tirrena Scavi şi Nemzetkozi Vegyepszer Zrt Groupe, însă din cauze care nu au fost concret stabilite, o porţiune din acest drum s-a surpat înainte de a fi dat în folosinţă. Este vorba de 2,6 kilometri de drum din tronsonul I al centurii, iar dacă cei de la CNADNR ar dori să pună în execuţie clauzele din contract, din garanţia de bună execuţie se pot recupera abia 5 milioane de euro şi asta în urma unor procese.
De-a lungul timpului, în privinţa surpării acestui drum, directorul DRDP Cluj, Ion Pantelimon, a oferit explicaţii vagi cum că s-a tăiat pădurea care asigura o stabilitate solului sau că solul în acea zonă este nisipos şi ploile îl destabilizează.
De asemenea, această centură a Clujului a devenit şi armă politică. Conform ultimelor declaraţii, preşedintele PSD Cluj, Mircea Jorj îl acuză pedirectorul DRDP Cluj, Ion Pantelimon (PSD), de incompetenţă şi prostie. În replică, Pantelimon spune că instituţia pe care o conduce nu are nici un utilaj care lucrează la acest proiect şi că vina pentru surparea drumului sau alte hibe le aparţine proiectantului, consultanţilor şi constructorilor.
“Executanții au fost îndrumați să defrișeze și să elibereze dealuri întregi și apoi să consolideze solul. Alunecările de teren nu au putut fi ținute sub control cu ajutorul lucrărilor efectuate, rezultatul fiind aproape de zero, întrucît deși sunt zone cu piloți și micropiloți, pe anumite tronsoane  chiar și pe cinci rânduri suprapuse și terasate, aceștia s-au înclinat și au fisurat grinzile de consolidare, pe aproximativ 1,4 km. Situația gravă constatată a necesitat soluții complexe de consolidare, neprevăzute în proiectul inițial, oglindite în costuri enorme. Materialul lemnos rezultat din această pădure a dispărut în mod misterios, deși ar fi trebuit să fie valorificat de către Direcția Silvică", spune Jorj. El a depus o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie Cluj pentru ca persoanele care se fac vinovate de această situaţie să fie trase la răspundere.
De asemenea, pe motivul surpării acestui drum s-au făcut şi glume între colegii de partid. Venit să inaugureze varianta de ocolire a Clujului B-dul Muncii-Apahida, Emil Boc i-a atras atenţia colegului său de partid, Ion Pantelimon, că se va comporta ca în vechime, ca un voievod nemulţumit de supuşii săi. “Dacă centura nu va fi gata în două săptămâni, unde îi stau picioarele, acolo îi va sta şi capul”, a glumit Boc. Această “glumă” este posibil să ajungă la un preţ de 200 de milioane de euro, bani publici.

După un proiect “mişcător” DP Consult mai vrea o centură
În mai 2009, DP Consult participă la licitaţia organizată de CNADNR pentru proiectul „Asistenţă tehnică pentru elaborarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliilor de
execuţie  şi documentaţiei de atribuire pentru  variantele de ocolire Stei, Aleşd Sud  şi Nord”. La acea licitaţie a participat şi Inocsa SA, o altă companie “abonată”  la contractele publice pentru realizarea drumurilor. Pentru că s-a aplicat principiul “toţi trebuie să trăiască”, Compania de autostrăzi a dat contractul firmei Inocsa. Firma lui Mircea Pop a contestat licitaţia la Consiliul Naţional de soluţionare a Contestaţiilor, unde a cerut suspendarea procedurii de atribuire, anularea  actului contestat şi obligarea autorităţii contractante la emiterea unei noi decizii prin care S.C. D. P. CONSULT S.A. să fie desemnată drept „câştigătoare a licitaţiei”, în cazul în care, ulterior reevaluării ofertelor tehnice, punctajul pe care îl va obţine va fi mai mare decât cel al S.C. INOCSA Ingineria S.R.L. Pentru că cei din Consiliul de soluţionare a contestaţiilor s-au simţit surclasaţi, atât de relaţiile celor de la Inocsa, cât şi de cele ale DP Consult, s-au retras din arbitraj şi i-au îndemnat pe reprezentanţii DP Consult să deschidă un proces la Curtea de Apel Bucureşti. “Admite excepţia lipsei competenţei materiale a CONSILIULUI NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A  CONTESTAŢIILOR de a soluţiona contestaţia formulată  de  S.C.  D.  P.  CONSULT  S.A.  şi în consecinţă, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti”, arată soluţia dată de CNSC.

Sosit la Cluj într-un turneu de declaraţii politice, Radu Berceanu, ministrul Transporturilor, şi-a dat cu părerea despre centura “nisipoasă”.
“Dealurile pleacă în permanenţă pentru că solul e de aşa natură, că atunci cînd plouă, alunecă straturile, unele peste altele. Au fost necesare lucrări cu totul şi cu totul ieşite din comun. De asta e şi aşa de scumpă, la preţ de autostradă. Preţul nu e neapărat în legătură cu kilometrul, e în legătură cu solul şi greutăţile legate de geologia zonei”, a spus ministrul Transporturilor, Radu Berceanu.

Proiecte de milioane de euro
În prezentarea societăţii, cei de la DP Consul se mândresc cu centura nefinalizată:

Titlu proiect                Valoare proiect        Proiectant
Varianta Ocolire CLUJ – EST                         

Tronson I km 0+000 – km 8+592      44.653.344,4 Euro    DP Consult

Tronson II km 8+592 – km 17+940     30.230.636,82 Euro    DPConsult

Tronson III km 17+940 – km 23+612      7.642.275,65 Euro    DPConsult

Răzvan Robu

1 COMENTARIU

  1. […] http://gazetadecluj.ro/firma-clujeanului-mircea-pop-fost-sef-la-cnadnr-a-proiectat-centura-miscatoar… , adesea prins că nu îşi completează declraţiile de interese la timp sau complet,  trimis în judecată că a condus sub influența alcoolului, prins şi la Parlament vizionînd siteuri porno, citat la DNA fără a fi pus sub acuzare și în Dosarul Referendumul, e unul din ultimii baroni care a scăpat fără o condamnare majoră pînă în prezent. http://www.romaniacurata.ro/candidatul-pnl-pentru-senat-marius-nicoara-trimis-in-judecata-pentru-ca-a-condus-baut/ și http://gazetadecluj.ro/exclusiv-senatorul-marius-nicoara-presedintele-pnl-cluj-urmarit-penal-m-au-chemat-numai-calitate-de-suspect/ […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here