Firma ginerelui preşedintelui PDL Vasile Blaga, respectiv Axis Security, câştigă contracte pe “bandă rulantă” cu instituţiile subordonate guvernului condus de Victor Ponta. Mai precis, doar anul acesta firma lui Andrei Rudeanu a câştigat 5 milioane de lei din bani publici, cei mai mulţi bani venind de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Este vorba despre opt contracte în valoare de 4.909.756 de lei din care patru sunt de la CNADNR. Nici nu ne mai mirăm cum de PDL nu face opoziţie la USL având în vedere că liderul democrat-liberalilor are anumite “obligaţii” familiale cu bugetul direcţionat de la directorii USL către ginerele liderului PDL.

Mircea Pop, pe vremea când încă era directorul de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, continuă escapadele contractelor “preferenţiale”, de această dată atribuind toată paza autostrăzilor din România ginerelui liderului PDL, Vasile Blaga.

Mircea Pop a rămas o perioadă lungă şef peste contractele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România după ce şi-a dat demisia. În acea perioadă de interimat a acordat numeroase contracte către familia liderului PDL. De această dată a zis să lase o moştenire care îl poate salva din toate punctele de vedere. Unul dintre contractele atribuite de către Mircea Pop a fost chiar către ginerele liderului PDL, Vasile Blaga, Ioan Rudeanu, care s-a căsătorit cu fiica democrat-liberalului în urmă cu cinci ani de zile.

Astfel, Mircea Pop şi-a asigurat spatele atribuind contracte atât societăţilor apropriate de mediul social-democrat, liberal, cât şi cel democrat-liberal. Societatea ginerelui lui Vasile Blaga a fost înfiinţată la un an după căsătoria acestuia, iar afacerile sale au crescut simţitor de atunci. Culmea este că în cadrul procedurii de licitaţie, doar şase dintre ofertele primite de către CNADNR au fost declarate admisibile, iar cea câştigătoare a fost a ginerelui liderului PDL, Axis Security, în asociere cu G4S Secure Solutions.
Ginerele lui Blaga veghează autostrăzile

Mai precis, cele două firme se vor ocupa de paza patrimoniului pe ruta autostrăzii A1 între Bucureşti şi Piteşti. Deşi oficialii de la CNADNR se aşteptau să cheltuiască pentru această procedură 4,7 milioane, compania apropriată lui Blaga a oferit 2,9 milioane de lei. Acesta nu este singurul caz de licitaţie pusă sub semnul întrebării adjudecată de ginerele lui Blaga, acesta câştigând şi de pe locul doi astfel de proceduri.

Culmea este că aceeaşi CNADNR a mai acordat mai toate contractele de pază aceleiaşi asocieri formată din firma ginerelui lui Vasile Blaga şi G4S Security. Mai precis, compania Axis Security a mai primit şi un act adiţional la contractul de 2,6 milioane pe care l-a semnat cu Direcţia Regională a Drumurilor şi Podurilor (DRDP) Timişoara, un contract în valoare de 437.091 lei semnat în prima zi a lunii aprilie. De această dată, procedura a fost negociere fără anunţ de participare, deşi suma este cu mult mai mare decât cea permisă pentru o atribuire directă.

Un alt contract semnat de această dată de asocierea G4S Security şi Axis Corporate Security a fost cel pentru paza prin patrulare a posturilor fixe de pe Autostrada A3 Bucureşti Ploieşti, un contract la care doar două dintre cele cinci oferte au fost declarate admisibile. Astfel, firma ginerelui liderului PDL şi-a adjudecat acest contract pentru 1,8 milioane de lei din totalul bugetat al acestui proiect de 3 milioane de lei.

 

Firma ginerelui şi a cuscrei

Axis Security este deţinută de către Ioan Andrei Rudeanu şi Aurora Mariana Rudeanu, cuscra liderului PDL. Absolvent al facultăţii de stomatologie, Ionuţ Rudeanu (26 de ani) este fiul preotului Ioan Octavian Rudeanu, fost director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara (2001-2005), conform jurnalistului Ioan Crişan. Este nepotul fostului baron local PSD, Mihai Rudeanu, preşedinte CJ în perioada guvernării Năstase. În octombrie 2009, Mihai Rudeanu a fost demascat drept colaborator al Securităţii înainte de 1989, având numele conspirativ Radu. Dezvăluirea aparţine jurnalistului Cătălin Docea, director la Ziarul Văii Jiului. Ioan Rudeanu a fost cercetat penal şi percheziţionat la domiciliu pentru furtul unei săbii de bronz din neolitic foarte rară şi a unor incunabule religioase, cedate mănăstirii de origine din judeţul Braşov. A scăpat basma curată, iar fiul său a primit în dar şi Axis Emergency – o firmă de transport medicalizat privată care căpuşează cu succes şi profit spitalele de stat ale judeţului.

 

Tiberiu Hrihorciuc
Ionuţ Rudeanu se căsătoreşte în iunie 2008 cu Agathe Blaga , fiica lui Vasile Blaga, despre care spunea că o cunoaşte din 1999 şi că a fost „dragoste la prima vedere”. Pe atunci, tatăl socru era în opoziţie, dar proaspăt candidat la funcţia de Primar General al Capitalei.
Lista contractelor pe bani publici derulate de firma ginerelui lui Blaga în 2013:

1. Paza, protecţie si securitate pentru obiectivele din cadrul DRDP Timisoara– contract in valoare de 951.552 lei atribuit de catre CNADNR pe 11.09.2013

2. Paza obiectivelor pentru Mina Petrila, Mina Paroseni si Mina URicani – contract in valoare de 527.980 lei atribuit de Societatea Nationala de Inchideri Mine Valea Jiului pe 04.07.2013
3. Servicii de paza pentru Varianta Ocolotiroare a municipiului Sibiu- contract in valoare de 199.728 lei atribuit de CNADNR pe 07.07.2013
4. Servicii de asigurare paza, protectia si securitatea pentru obiectivele din cadrul DRDP Timisoara – contract in valoare de 747.187 lei atribuit de CNADNR in 06.06.2013
5. Servicii de monitorizare a obiectivelor sucursalelor SNH SA- contract in valoare de 119.952 de lei atribuit de catre Societatea Nationala a Huilei(SNH) SA pe 05.06.2013
6. Servicii de paza, monitorizare si interventie la obiectivele MCDR – contract in valoare de 289.080 de lei atribuit de catre Muzeul Civilizatiei Dacice si Romane(MCDR) atribuit pe 29.04.2013
7. Act aditionat pentru servicii de asigurare paza, protectie si securitate pentru obiectivele din cadrul DRDP Timisoara 437.091 lei atribuit de catre CNADNR pe 01.04.2013
8. Paza, obiectivelor, bunurilor si valorilor pentru sucursalele SNIMVJ – contract in valoare de 686.941 de lei atribuit de catre Societatea Nationala de Inchidere Mine Valea Jiului SA pe 20.03.2013

1 COMENTARIU

  1. Pai pana cand o sa le mearga asa? Deja au cam inceput sa-i stranga de pe strazi ca tot au contracte cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.