Firmele care recunosc că au încălcat legislaţia din domeniul concurenţei ar putea fi scutite de o parte din amendă, dacă va fi modificată legislaţia în vigoare, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
„Vrem să modificăm Legea Concurenţei, astfel încât firmele care recunosc că au încălcat legea să beneficieze de o reducere de până la 30% din amendă. Vrem să facem în aşa fel încât acest lucru să fie posibil înainte de finalizarea investigaţiei (n.r., circa doi ani), când de regulă firmele află ce amendă primesc”, a spus Chiriţoiu, citat de Agerpres. El a explicat că această metodă va putea fi folosită de firmele care ştiu sigur că există dovezi care le incriminează. Consiliul Concurenţei a aplicat, anul trecut, amenzi în valoare totală de 86,778 milioane de lei, respectiv 19,637 milioane de euro, cu 187% mai mult decât în 2012, potrivit raportului pentru 2013 al instituţiei.