Cele mai tari firme din România rămân Rompetrol SA şi Ford ,La Cluj, în fruntea clasamentului se află compania Mol şi Electrica Transilvania Nors şi ofertantul de autocamioane DAF, EVW Holding.

 

După centralizarea datelor oferite de către firmele româneşti, a fost dat publicităţii clasamentul celor mai profitabile firme din România. Ca şi în anii precedenţi, companiile cu greutate din ţară ocupă primele locuri în aceste touri. Astfel, în 2007, Ford România, cu sediul în Craiova, ocupă primul loc în clasamentul celor mai profitabile firme din ţară. Compania este urmată de Petrom SA şi de ofertanţii de servicii de telefonie mobilă, Orange România SA şi Vodafone SA. Deloc surprinzătoare este şi prezenţa pe locurile următoare ale Societăţii Comerciale de Producere a Energiei Electrice şi Termice Termoelectrica SA şi, respectiv, ale Romgaz SA. Deşi în primele 50 de poziţii nu apare nicio firmă din Cluj, pe locul 23 apare Ursus Breweries, cu două locuri mai jos, pe 25 se situează Holcim SA, care are un important punct de producţie la Turda şi a anunţat demararea unui proiect extrem de important tot în judeţ, la Mihai Viteazu şi pe poziţia a 32-a a Friesland România, care deţine de ceva timp Napolact SA

În clasamentul angajatorilor, însă, pe locul 45 este poziţionată filiala din România a companiei Mechel care funcţionează la Câmpia Turzii. Primele locuri, în schimb, le ocupă Compania Naţională Poşta Română, Petrom SA şi CFR SA.

 

MOL România în fruntea topului de la Cluj

 

La sfârşitul anului trecut compania Mol România a înregistrat cea mai mare cifră de afaceri. Deşi este doar o filială rezultată în urma deciziei Mol Rt Ungaria din 1993 de extindere regională, compania îşi deschide sucursala de la Arad, iar după doi ani este deschisă, sub franciză prima staţie MOL. În 2000 sediul central este transferat la Cluj pentru unificarea firmei şi se optează pentru reorganizarea companiei. MOL România a înregistrat în 2007 o cifră de afaceri de 533 328 606 EUR, în uşoară creştere faţă de anul precedent, deşi a deţinut un număr de benzinării mai mic decât în 2006 din cauza schimbului realizat cu Petrom, prin care MOL a vândut către Petrom 30 de staţii şi a cumpărat în schimb alte 11 staţii.

 

Furnizori de elită

 

Societatea Comercială Filiala de Distribuţie a Energiei Electrice Distribuite Transilvania Nord SA şi SC Furnizare a Energiei Electrice Transilvania SA ocupă poziţiile 2 şi, respective, 5 în clasamentul menţionat. FDEE Electrica Distribuţie Transilvania Nord funcţioneazã în actuala structură din 1 august 2007, în conformitate cu Hotărârea Guvernului României 675/2007 fiind una din filialele SC Electrica SA. Organul de conducere a filialei este Adunarea generalã a actionarilor, care decide asupra activitãtii si asupra politicii ei economice si de afaceri. Administrarea societãtii este asiguratã de Consiliul de administraţie.
Electrica Distribuţie Transilvania Nord cu sediul în Cluj îşi desfãsoarã activitatea pe o arie de serviciu de 34.160 km2  prin intermediul celor şase sucursale de distribuţie existente.

 

Profit pe bandă

 

EVW Holding , importatorul DAF pentru România ocupă locul al III-lea în clasamentul firmelor clujene. Aceasta este o societate comercială mixtă româno-olandeză organizată în 5 departamente funcţionale, cu un capital social de 6,58 mil RON (1,87 mil €) şi o cifră de afaceri estimată pentru sfârşitul anului 2008 de peste 200 mil €. Domeniile principale de activitate ale companiei sunt: importul şi comercializarea autocamioanelor noi şi second, precum şi a pieselor de schimb. EVW are peste 400 de anagajaţi şi centre deschise la Arad, Bacău, Bucureşti, Constanţa, Braşov, Suceava şi Iaşi.

Alte firme care au intrat în Top 10 sunt, aşa cum era de aşteptat, Mechel Câmpia Turzii, care activează în domeniul de minerit şi metalurgie, firma constrcutoare de drumuri, Tirrena Scavi Italia, Napolact SA şi Arcadom SRL, o firmă cu o cifră de afaceri impresionantă pentru anul care a trecut, de 170 milioane de euro, adică de trei-patru ori mai mult decât în urmă cu doi ani, când a raportat 50 de milioane de euro. Cei de la Arcadom construiesc la un centru comercial din Arad, Atrium Center, iar portofoliul firmei include mai multe centre comerciale cu utilizare mixtă, cum ar fi WestEnd City Center Budapest, Bonarca City Center, Polus Center Budapest, Polus Center Cluj, Polus Center Constanţa.

 

Viaţă agitată pentru afacerile din zonă

 

Terapia, aflată în top pe o poziţie fruntaşă cu divizia principală, dar şi cu o alta, aflată pe poziţia a 32-a, Terapia Distribute SRL, a fost în acest an actorul uneia dintre cele mai importante tranzacţii din România. Grupul farmaceutic japonez Daiichi Sankyo a cumpărat acţiunile Ranbaxy deţinute de familia Singh, fondatoarea companiei, şi a lansat o ofertă publică de cumpărare. Familia Singh deţinea, anterior preluării, 35% din titluri. Preţul oferit de japonezi evaluează grupul indian la 737 rupii pe acţiune, cu 31,4% peste nivelul oficial. Această dublă operaţiune îi permite companiei japoneze să controleze pachetul majoritar în cadrul grupului indian.

O altă firmă importantă din Turda, Asa Cons a făcut obiectul unei tranzacţii de proporţii. Grupul finlandez Consolis, cel mai mare producător de prefabricate din Europa, cu un rulaj de peste 1,4 mld. euro, a achiziţionat fabrica de materiale de construcţii prefabricate din beton Asa Cons Turda, în cadrul unei tranzacţii mai complexe prin care grupul ungar ASA a vândut operaţiunile din România şi Ungaria. ASA Cons România estimeazaă că va realiza în acest an o cifra de afaceri de aproximativ 31 mil. euro (108,5 mil. lei), în creştere cu aproximativ 12% faţă de anul trecut. În 2007 compania a înregistrat vânzări totale de peste 27 mil. euro.

 

De toate, pentru toţi

 

De fapt, în clasamentul prezentat nu sunt reprezentate toate domeniile de activitate, de la turism, la importuri de camioane, de la metalurgie, la cosmetică şi medicină.  Alături de firmele conduse de cei mai importanţi oameni de afaceri clujeni, ca ACI Cluj SA sau Someş SA, funcţionează cele patronate de consorţii internaţionale. De asemenea se poate remarca că, de fapt, unele dintre firmele cu greutate sunt în cădere, în timp ce altele, nou intrate se află în urcare. Nou intrată în top este, de exemplu,  şi Eurotrucks SRL.Compania din Cluj, importator şi distribuitor de camioane şi semiremorci noi şi second hand, estimează că va înregistra în acest an o cifră de afaceri de 50 mil. euro, ceea ce reprezintă o dublare a indicatorilor financiari faţă de anul 2007.

Surpinzătoare este şi poziţionarea pe locul al 23-lea pentru Eximtur, în urma creşterii nivelului de trai şi al dorinţei românilor de a călători. Astfel, firma a raportat că “anul 2007 a adus companiei Eximtur o creştere generală de activitate de 30 % , respectiv o cifră de afaceri de cca 35 milioane EUR” .

 

 

Ligia Popa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.