Gina și Vasile Oltean, au o afacere de pompe funebre și se ocupă de amenajarea mormintelor. Chiar dacă au obține toate avizele și au plătit toate taxele, ei se plâng de faptul că pe lângă birocrația din administrația locală care le îngroapă activitate, șefa Serviciului Administrare Cimitire îi împinge și ea în groapa falimentului.

”Am fost amendați că am avut mai mult de 5 minute de staționare în cimitir, și nu este prima dată când pățim asta! Păi cum să montezi o cruce sau o lespede în 5 minute?! Fărcaș Camelia, șefa Serviciului Cimitire, ne hărțuiește în mod constant. 

A dispus să se scoată masinile afară, dar mașinile lor cu care vin la birou le parchează fără nicio probleme lângă morminte! 

Nici nu mai înțelegem ce se întâmplă: prima dată ne dă aviz că avem voie să ne facem lucrările, apoi ne amendează! Domnul Boc a spus că a eliminat birocrația! Păi cum așa?! Înainte de a veni doamna Fărcaș, autorizațiile se eliberau pe loc! Îți tăia chitanță și te duceai să-ți faci treaba. De când e doamna Fărcaș, autorizațiile se eliberează în 2-3 săptămâni. Iar toate astea se întâmplă cu firmele pe care nu le favorizează ea!”, explică Vasile Oltean.

Mașinile angajaților la Serviciul cimitire care, în mod normal, nu ar avea voie să staționeze mai mult de 5 minute.

Camelia Fărcaș ocupă această funcție de pe vremea fostului primar Sorin Apostu, condamnat pentru corupție. Ea era angajată la Serviciul Spații Verzi din cadrul administrației locale, dar Apostu a dispus ca ea să conducă Serviciul Cimitire.

4 COMENTARII

  1. In central indivizii care lucreaza la facut morminte, distrug intentionat si mormintele de langa, le surpa, fura piese de pe alte morminte, rup lanturile, distrug banci. Fac patrule prin cimitir, unde vad ca i om la mormant se duc pe el, daca mormantul ii distrus incep cu sicanarile sa ti l faca. Daca ii refuzi repetat se apuca si dau cu barosu in stalpii de ciment, praf ti i face. Asta i mafia din central, taganii is la putere. Paznicii sunt degeaba, n au nici camere

  2. Șefa este prietena nevestei lui S.APOSTU Fifty/Fifty ,mafia ar putea lua lecții de la Țoapa parvenită care neținînd cont de lege și hotărîrile CL se comportă ca pe tarlaua lui tat-su,apar zeci de morminte noi ( poate o sută,ne vom documenta) ptr.angajații primăriei,gaborii pocâiți din Someșeni,conostințe și pilele celor din HOȚILOR 1-3, celor cu portofele groase ,legea și hotărîrile CL definește clar criteriile ptr.a se putea concesiona un loc de mormînt: domiciliul Cluj-Napoca, loc mormînt deținut (concesionat),persoană decedată etc,majoritatea noilor concesionări pe vechile morminte existente sunt ptr.cei încă în viață fară a fi rude,aparținători cu cel ce a deținut mormîntul,cele noi,nouțe apărute din neant eventual prin tăierea copacilor sunt ” bine platite”,o anchetă DNA se impune avînd în vedere sub a cui ” patronaj” se află cimitirele,au fost mutate persoane care erau în prag de pensionare după zeci de ani lucrați la cimitirul central ptr.că a observat afacerile”prietenei” …să cunoască cetățenii orașului adevărul de ce au fost și sunt nevoiții să-și plîngă părinții,frații,copii la cimitirele din Chinteni,Someșeni și să aprindă lumînări în mai multe locații chiar avînd loc de mormînt în Hàzsongàrd ,se știe că pentru UNII este cimitir ÎNCHIS dar ptr.cei din HOȚILOR 1-3 întodeauna este un cimitir DESCHIS cu locuri disponibile.

  3. Sîmbătă 27 Aprilie orele 15.30 nimeni din angajații primăriei de la cimitirul central exceptînd portarul și totuși erau parcate,1Jeep,3 BW,2 AUDI în interior în fața birourilor,au desfințat o cișmea ptr. a face parcare ptr.șefime,pe poartă in batjocură tronează semnul acces interzis…ptr.cei care plătesc taxă concesionare și taxe locale de unde își iau salariile,dispar parcările dar ptr.angajații lor se „înfințează” chiar în locurile MONUMENT ISTORIC (cimitirul central) n-au pic de rușine și pe zi ce trece devin tot mai sfidători și tupeiști în tot cea ce fac .

  4. Este nepoata lui Dumitru Farcas!!!
    Prima masina , BMW -ul este al dansei, il lasa si peste noapte, si in week end! XYZ !!!
    la fel era si cu mini cu aceleasi litere!!!
    Pe altii nu-i lasa nici 2 minute, ameninta ca cheama Politia Locala ca e de la Primarie si pe cei de la RADP!!!
    Este foarte aubziva si increzuta ca nimeni nu-i poate nimic !!! ca primarul Boc o ocroteste!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.