ANAF – Direcția Executări Silite Cazuri Speciale a recuperat integral mita de 1 milion de euro primită de fostul președinte al camerei Deputaților Bogdan Olteanu. În schimb a recuperat doar o mică parte din prejudiciul din dosarul lui Sorin Oprescu și doar 2.500 de euro din mita de peste 900.000 de euro primită de fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, potrivit unui răspuns al ANAF pentru G4media.ro.
Mita primită de Olteanu, confiscată de stat. În octombrie 2020, fostul președinte PNL al Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu, a fost condamnat la 5 ani de detenție pentru trafic de influență.
Bogdan Olteanu a fost găsit vinovat pentru că, în 2008, pe când era preşedinte al Camerei Deputaţilor, a primit mită un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vîntu şi oamenii lui ca să îl convingă pe premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu să îl numească pe jurnalistul Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării. SOV şi locotenenţii săi l-au denunţat pe Olteanu. Au relatat şi au prezentat probe la DNA că au scos banii cash în Bulgaria şi apoi i-au dat cu sacoşa lui Bogdan Olteanu în sediul PNL din bulevardul Aviatorilor.
SOV l-a denunţat şi pe Tăriceanu, că i-ar fi dat şi acestuia un milion de euro pentru numirea lui Mihaiu, dar procurorii nu au avut suficiente probe, în afara denunţului lui SOV, ca să dovedească şi această mită.
Curtea de Apel Bucureşti a menţinut decizia Tribunalului Bucureşti de confiscare de la Bogdan Olteanu a milionului de euro luat mită de la Sorin Ovidiu Vântu.
„Confiscă de la inculpat contravaloarea în lei a sumei de 1 000 000 (un milion) euro, reprezentând sumă traficată. (…) Menţine sechestrul asigurător instituit (…) asupra:
– autovehiculului marca Lexus, (…)
– imobilului înscris în cartea funciară nr. (…). a comunei (…) (construcţie S+P+2 E)
– imobil înscris în cartea funciară nr. (…) a comunei (…) (garaj P)”, se arată în decizia instanței.
După 2 ani, ANAF a comunicat G4media.ro că a recuperat integral milionul de euro de la Bogdan Olteanu după ce a vândut un imobil aflat pe numele lui. Potrivit ultimei declarații de avere din 2016, Bogdan Olteanu avea o vilă de 1057 mp în Ghermănești-Snagov, fără a avea niciun fel de teren în proprietate. Terenul era dat în folosință de parohia Ghermănești. Fostul președinte al Camerei și fost viceguvernator BNR își construise un palat brâncovenesc impunător după modelul casei care apare pe bancnota de 10 lei aflată în comuna buzoiana Chiojdu.
În august acest an, Bogdan Olteanu a fost eliberat temporar din închisoare după ce instanțele i-au suspendat executarea pedepsei până la judecarea pe fond a cererii de revizuire introduse după deciziile CCR privind prescripția. Acum, instanța așteaptă decizia ÎCCJ din 25 octombrie 2022 de interpretare a deciziile CCR și a fixat termen pe 31 octombrie 2022.
ANAF a recuperat doar 65.000 de euro de la condamnații din lotul Oprescu. În mai acest an, fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat la 11 ani și 8 luni de detenție pentru luare de mită. El a fugit însă în Grecia, iar autoritățile elene au refuzat să îl extrădeze.
”Ia măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul Oprescu Sorin-Mircea a dispozitivului gen smartphone marca „Xcomm”, cu inscripția „The Swiss Secure Communication Network”, ridicate în baza procesului-verbal de percheziție domiciliară din data de 6.IX.2015, întocmit de procuror (…).
(…) Ia măsura de siguranță a confiscării extinse de la inculpatul Oprescu Sorin-Mircea a sumelor de 102.400 lei şi de 9.500 euro, ridicate în baza procesului-verbal de percheziţie imobiliară din data de 6.IX.2015, întocmit de procuror (…)
Ia măsura de siguranță a confiscării extinse a imobilului situat în municipiul București, Str. Herăstrău, nr. (…), Sectorul I, cumpărat de inculpatul Oprescu Sorin-Mircea prin interpusul persoană interesată Nica Adriana-Elena (…)
Menţine măsura sechestrului asigurător asupra imobilului din municipiul Bucureşti, Str. Herăstrău, nr. (…), Sectorul I, luată prin Ordonanţa din data de 26.X.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (…), precum şi asupra sumelor totale de 102.400 lei şi de 9.500 euro, ridicate de la inculpatul Oprescu Sorin-Mircea, în vederea executării măsurilor de siguranţă ale confiscării extinse (…)
Menţine măsura sechestrului asigurător asupra imobilului situat pe Str. Covrigarului, nr. (…), sat Ciolpani, comuna Ciolpani, judeţul Ilfov, compus din casă, în suprafaţă de 526 m.p., şi teren, în suprafaţă de 895 m.p., aparţinând inculpatului Oprescu Sorin-Mircea, luată prin Ordonanţa din data de 16.XI.2015 a procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (…), până la concurența sumelor de 472.228,61 lei, la care se adaugă suma de 50.000 lei, cheltuieli judiciare către stat”, se arată în decizia instanței privindu-l pe Sorin Oprescu.
Acum, ANAF a comunicat G4media.ro că a recuperat de la Oprescu sumele de 102.400 lei şi de 9.500 euro și a încercat să treacă în proprietatea statului casa aflată pe numele fostei partenere a acestuia, Elena Adriana Nica. Vila este obiect al deciziei de confiscare extinsă, dar Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București a refuzat cererea ANAF. Fiscul precizează în răspunul către G4media.ro că a formulat cerere de re-examinare la OCPI.
Între timp, fosta parteneră a lui Sorin Oprescu, Elena-Adriana Nica, se judecă cu statul în mai multe procese. Ea contestă decizia de confiscare extinsă și a formulat contestație în anulare. Pe de altă parte, ANAF încearcă să o evacueze din casa pe care vrea să o intabuleze pe numele statului și să o vândă pentru recuperarea prejudiciului.
De la ceilalți inculpați condamnați, ANAF trebuie să recupereze următoarele sume:
”Dispune confiscarea specială de la inculpatul Popa Bogdan Cornel a sumei de 12.053.249,45 lei și confiscărea extinsă a sumei de 537.121,4 lei.
Dispune confiscarea specială de la inculpatul Bengalici Claudiu a sumei de 1.225.489,41 lei.
Dispune confiscarea specială de la inculpatul Niță Ion a sumei de 321.360,13 lei.
Dispune confiscarea specială de la inculpatul Stanca Cristian a sumei de 2.500 euro și 149 lei.
Obligă pe inculpatul Popa Bogdan Cornel să restituie lui G.T. suma de 2.500 euro, iar lui P.A.O. suma de 3.000 euro.
Obligă pe inculpatul Stanca Cristian să restituie lui G.T. suma de 2.500 euro.
Obligă pe inculpatul Constantinescu Mircea Octavian să restituie P.A.O. suma de 3.600 euro.
Obligă pe inculpata Petroi Avasiloae Ruxandra Mihaela să restituie lui G.T. suma de 24.900 lei.
Obligă pe inculpatul Șupeală Florin să restituie lui G.T. suma de 25.000 lei”, potrivit deciziei instanței.
Fostul director de la Cimitire, Bogdan Cornel Popa, și un alt inculpat condamnat, Romeo Albu, sunt fugiți în Italia și se află în proceduri de extrădare.
Doar 2500 de euro din mita de 900.000 de euro. Atât a confiscat ANAF de la fostul ministru PNL al Transporturilor Relu Fenechiu, potrivit răspunsului comunicat G4media.ro. E vorba de sumele de 10.821 de lei și 1700 de lei.
Aceasta deși Tribunalul Iași a stabilit în iunie anul trecut, prin verdict definitiv, că averea fostului ministru PNL al Transporturilor, Relu Fenechiu, este de 333.000 de euro, iar judecătoria Iași a decis ca soția lui, Mariana Fenechiu, să îi plătească lui Relu Fenechiu o sultă (compensație – n. r.) de peste 104.000 de euro în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a sentinţei de partaj din 3 iunie 2021. Vezi aici.
Fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat definitiv în două dosare de corupție cu prejudiciul de 2 milioane de euro, ”Transformatorul” și ”Siveco”.
Potrivit ANAF, ar fi două probleme în recuperarea prejudiciului de la Relu Fenechiu. O problemă ar fi că averea lui Relu Fenechiu stabilită de instanță prin decizia definitivă a Tribunalului Iași din 3 iunie 2021 este de doar 220.000 de euro, plus sulta de 104.000 de euro, în total 333.000 de euro, în vreme ce prejudiciul care trebuie recuperat de executori și ANAF este de 2 milioane de euro.
A doua problemă ar fi că toate bunurile lui Fenechiu sunt indisponibilizate cu ipotecă de rang I în dosarul ”Transformatorul” în care prejudiciul trebui recuperat în numele fostei Electrica Moldova de executorii judecătorești angajași de lichidatorul judiciar Sierra Quadrant.
În primul dosar, ”Transformatorul”, în ianuarie 2014, fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat la 5 ani de detenţie. A fost găsit vinovat că a vândut transformatoare vechi, la preţ de noi, către Electrica Moldova.
Doar în acest caz, Fenechiu are de returnat peste 1,1 milioane de euro (5.672.081 de lei), reprezentând prejudiciul din dosar. Acești bani trebuie recuperați de Sierra Quadrant, lichidatorul judiciar al Electrica Moldova, compania de stat păgubită de fostul ministru și falimentată.
În dosarul ”Siveco”, Fenechiu a primit a doua condamnare de 3 ani şi 10 luni, în ianuarie 2017. A reușit performanța să nu facă nicio zi în plus de pușcărie. A bătut palma cu procurorii DNA Ploiești, însă pedeapsa s-a contopit cu cea de 5 ani primită în dosarul ”Transformatorul”. Închis în ianuarie 2014, Fenechiu a cerut și, în martie 2017, a obținut contopirea celor două pedepse. Patru luni mai târziu, în august 2017, avea să fie eliberat: a făcut doar trei ani și jumătate de închisoare, nu opt ani și zece luni, cât însumează cele două condamnări și cât ar fi avut de executat, spre exemplu, în sistemul american de cumul aritmetic.
În acest al doilea dosar, ”Siveco”, suma de 900.000 de euro – reprezentând mita primită și recunoscută de Fenechiu – trebuie recuperată de Fisc. Potrivit ANAF, toate bunurile lui Fenechiu sunt însă indisponibilizate cu ipotecă de rang I în dosarul ”Transformatorul”.
În dosarul ”Siveco”, procuroarele DNA Ploiești, Cerasela Răileanu şi Laura Bucică, i-au pus sechestru lui Fenechiu tot pe bunurile personale, adică pe averea indisponibilizată în dosarul ”Transformatorul” cu ipotecă de rang I. Prin urmare, Fiscul are acum ipotecă de rang II.
Și aceasta în condițiile în care procuroarele au bătut palma cu Fenechiu pentru o condamnare de 3 ani și 10 luni, pe care oricum și-a contopit-o în condamnarea de 5 ani din cazul ”Transformatorul”. Totul în schimbul recunoașterii primirii mitei de 900.000 de euro.
Așa s-a ajuns la situația în care executarea silită din dosarul ”Transformatorul” – care îi revine lichidatorului judiciar al Electrica Moldova – a fost blocată de Fenechiu prin procesul de partaj, care, abia pe 3 iunie 2021, după 5 ani, a ajuns la o sentință definitivă.
Iar dacă executorul judecătoresc al celor de la Sierra Quadrant a fost blocat de partaj în dosarul ”Transformatorul”, Fiscul este blocat de executor în dosarul ”Siveco”. Potrivit ANAF, Fiscul nu are prioritate în faţa executorului, este regula publicităţii.
Fenechiu, al treilea dosar. Cu 2 condamnări la activ și cu 2 milioane de euro de dat la stat, Fenechiu mai are la DNA un al 3-lea dosar penal în care e acuzat că ar fi primit mită 4,3 milioane de euro de la o companie IT ”pentru a asigura finanțarea de către Ministerul Educației Naționale a etapei a V-a a Programului „Sistem Educațional Informatizat” (SEI), atribuirea contractului către firma respectivă și derularea acestuia în bune condiții”. După 5 ani de la începerea urmăririi penale, dosarul este încă în lucru la DNA.
Citește și: