Este de notorietate faptul că Iohannis a ajuns președinte în urma unei campanii bine țintită în mediul virtual, în special pe Facebook. Ce este mai puțin cunoscut este faptul că în această campanie a contat și lobbyul făcut de omul de afaceri controversat Cristi Burci, nu direct, ci prin intermediul fiului său, Carlo Burci, cu dublă cetățenie italiano-americană. El a fost cooptat în 2015 în cadrul firmei Trencadis, care a realizat campania electorală pentru Iohannis. Carlo Burci este asociat cu un cetățean italian a cărui nume apare în cadrul unei anchete de spălare de bani din… Azerbaidjan! Chiar dacă numele lui Cristi Burci apare în numeroase afaceri controversate, el este inculpat într-un singur dosar deschis de procurorii DIICOT.

Din 1990 până în prezent, numele omului de afaceri Cristi Burci a fost menționat în majoritatea afacerilor cu iz penal din România. S-a ocupat de afaceri în domeniul transportului feroviar, fiind protejatul fostului ministru Miron Mitrea. A făcut afaceri cu cadavre de origine animală prin intermediul afacerii Protan. Din cauza neregulilor sesizate în această afacere România a riscat să intre în procedura de infringement. A jonglat cu Agenția Domeniilor Statului în tandem cu omul de afaceri Dumitru Creștin care a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.

Cristi Burci

Singurul dosar în care Burci a fost trimis în judecată este cel al  devalizării societății Romvag Caracal. Însă și aici procesul este în repaos, până la noi ordine.

Astfel se creionează modul în care autoritățile judiciare par că fandează atunci când vine vorba de Cristi Burci. Este de înțeles: pe de o parte, Burci este prieten cu ”somități” care au activat în PSD cum ar fi Victor Ponta, Miron Mitrea, Mircea Geoană, etc, iar pe de altă parte fiul lui, Carlo Burci, a devenit acționar la firma care i-a făcut campania electorală lui Klaus Iohannis, societatea fiind ”aplecată” spre PNL.

Spre exemplu, în 2001, când Miron Mitrea avea un cuvânt greu în PSD, firma Servtrans Invest SA a lui Burci a reușit să obţină vagoanele si locomotivele CFR Marfă la preţ de fier vechi. De asemenea, Burci a obținut contracte de zeci de milioane de euro cu societățile aflate din subordinea Ministerului Transporturilor pentru diverse prestări de servicii: de la publicitate la recuperări de creanțe sau erbicidarea căii ferate. Cu banii câștigați de la stat și-a adjudecat ulterior aproape toate firmele statului producătoare de vagoane, locomotive și alte materiale rulante. Niciun procuror nu s-a atins de afacerile respective !

Asociatul lui Carlo Burci beneficiarul unei rețele care spăla bani în Azerbaidjan

Carlo Robert Burci, fiul omului de afaceri menționat anterior, a devenit asociat în cadrul firmei Trencadis în 2015. Această societate s-a ocupat de campania online în urma căreia Klaus Iohannis a devenit președinte. Campania a fost atât de bine țintită încât, la un moment dat, lui Iohannis i se spunea Președintele Facebook din cauza viralizării mesajelor care îl susțineau pe Iohannis.

Carlo Robert Burci mai este administrator și asociat în CIVITAS INCORPORATED SRL, o societate înființată în 2016. Carlo Robert Burci este administrator și asociat majoritar (90% din pachetul de acțiuni) alături de MARIO PALMONELLA, cetățean italian. Societatea a încercat să obțină contractul privitor la întocmirea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate la obiectivului de investiţii “Stadion Nou pentru Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti”, dar nu a reușit.


MARIO PALMONELLA

Numele arhitectului Palmonella apare într-o anchetă care vizează modul în care mai mulți politicieni din Azerbaidjan au fost depistați că spălau bani prin intermediul unor firme paravan occidentale. Una dintre societăți paravan, prin care se spălau banii, Hilux Services din Marea Britanie, a alimentat cu peste 70.000 de euro conturile partenerului de afaceri al fiului lui Cristian Burci.

MARIO PALMONELLA a realizat mai multe proiecte în Azerbaidjan, printre care și ansamblul rezidențial 7 Hills, finanțat parțial de Banca Internațională a Azerbaidjanului (IBA), furnizor important de fonduri în platforma azeră. Din echipa italianului au făcut parte mai mulți arhitecți români, plătiți și ei din același fond secret. Palmonella și soția lui au încasat peste 70 de mii de euro din fondurile secrete azere în conturi deschise la bănci din România și Italia.

Burci arestat și eliberat

Omul de afaceri Cristi Burci, implicat în afacerea Protan Dej, business-uri feroviare și patronul trustului de presă Adevărul, a fost arestat de procurorii DIICOT pentru implicare în infracțiuni de evaziune fiscală de aproximativ opt milioane de euro.

Omul de afaceri Cristi Burci

Potrivit anchetatorilor,  Burci, a iniţiat, începând cu anul 2006, un grup infracţional organizat, sprijinit de fostul director al fabricii Romvag, Ion Dinoiu, fost candidat UNPR la Primăria Caracal, dar şi de alte opt persoane.

Printre acestea se numără şi Denisa Turcu, administratorul special al „Adevărul”. Membrii grupului ar fi prejudiciat ROMVAG Caracal şi bugetul statului prin evaziune fiscală, spălare de bani, delapidare, abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Anchetatorii spun că prejudiciul cauzat ROMVAG se ridică la peste 7 milioane de euro şi 4 milioane de lei.

Tot începând cu anul 2006, prin introducerea în circuitele comerciale de persoane şi societăţi comerciale la care deţineau acţiuni sau erau deţinute în totalitate de persoane apropiate, cei vizaţi de anchetă „au reuşit să recicleze diferite sume de bani, care proveneau din infracţiuni, în cuantum de 18.099.000 euro şi 3.811.756 lei”. Pe de altă parte, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile şi evidenţierea în actele contabile sau în alte documente contabile care nu au la bază operaţiuni reale, grupul condus de Cristian Burci a creat un prejudiciu statului român de peste 25 de milioane lei.

În timpul cercetărilor, Cristi Burci a fost eliberat din arest și pus sub control judiciar. De atunci și până acum singurele măsuri care se iau în cadrul în cadrul acestui dosar sunt de natură procedurală.

Conectat la firmele din Servicii

În urmă cu doi ani, firma Trencadis Corp, la care Carlo Burci este acționar alături de băimăreanul Radu Negulescu, a participat la licitația pentru obținerea unui contract cadru pentru întreținerea bazei de date din programul de plăți a subvențiilor destinate fermierilor. Oferta a fost depusă în asociere cu Telekom Romania Communications, Best Internet Security și Soft Business Union. Telekom este deținută de statul român în asociere cu grupul german cu aceeași denumire, Best Internet Security este legată de Cristian Cucu , fost secretar de stat în Guvernul Ciolos, iar Soft Business Union este o societate prin care ANOFM a ”sifonat” câteva zeci de milioane de lei din fondurile europene.

Relațiile lui Burci

De curând PSD-ul a alimentat conturile uneia dintre firmele controlate de Cristi Burci pentru servicii de consultanță. Banii au fost virați prin intermediul firmei de casă a social-democraților, Kirchhoff Consult SRL care a virat bani în conturile SC Graffiti Red, controlată de Cristian Burci.

Anul trecut, a fost publicată o fotografie în care apăreau Cristi Burci și fostul deputat Sebastian Ghiță.

Sebastian Ghita și Cristi burci

De asemenea, Burci are legături strânse cu Anca Alexandrescu, ”eminenta cenușie” care îi stabilea strategiile de comunicare ale premierului Dăncilă. După arestarea lui Dragnea, premierul a renunțat la serviciile ei. În 2015, Anca Alexandrescu a fost angajată în cadrul trustului Adevărul, patronat de Burci, după ce Guvernul Ponta a fost înlocuit de tehnocrații lui Dacian Cioloș. Alexandrescu este consultant politic și a lucrat pentru Adrian Năstase, Sorin Oprescu, Victor Ponta, Liviu Dragnea, etc. Este fiica jurnalistului Horia Alexandrescu și a fost căsătorită cu Dan Andronic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.