Nepotismele lovesc în plin Ministerul de Interne! Fiul unui prefect instalat chiar de premierul Ludovic Orban a ajuns consilier la vârful MAI, în plină stare de urgență.

CV-ul acestuia nu ne spune, însă, ce-l recomandă pe tânăr pentru această funcție. El a intrat în Poliție în anul 2017, fiind trimis în comuna vrânceană Vulturu, ca ajutor de șef de post.

Mai exact, Iulian Berbece, fiului prefectului de Vrancea, Gheorghiță Berbece, a ajuns, din ajutor de șef de post la Vulturu, consilier al secretarului de stat în MAI, Pompiliu Norocel Stroe, fost consilier județean PNL.

Iulian Berbece, fiul prefectului de Vrancea Gheorghiță Berbece, a ajuns din ajutor de șef de post la Vulturu pe funcția de consilier al secretarului de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Pompiliu Norocel Stroe. Este vorba de agentul Iulian Berbece, angajat în cadrul IPJ Vrancea în anul 2017 și trimis ajutor de șef de post în comuna vrânceană Vulturu. Imediat după ce fostul consilier județean PNL, Pompiliu Norocel Stroe, a fost numit secretar de stat, de la MAI a fost solicitată detașarea agentului de poliție Iulian Berbece pe funcția de consilier al secretarului de stat mai sus amintit.”, dezvăluie Monitorul de Vrancea, citat de bugetul.ro.

După ce a absolvit Facultatea de Drept din București, Iulian Berbece a fost intern pentru o perioadă de șase luni la o societate de avocatură, după care a lucrat doi ani și patru luni la fosta firmă a familiei. În 2017, acesta s-a angajat în IPJ Vrancea și a fost trimis ajutor de șef de post la Vulturu.

Conform sursei citate, în ceea ce-l privește pe secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Pompiliu Norocel Stroe, acesta este absolvent de teologie și sociologie. Nu are experiență în ceea ce înseamnă activitățile specifice ale Ministerului de Interne, el plecând la MAI după ce a renunțat la mandatul de consilier județean din partea PNL Vrancea. Și în acest caz, carnetul de partid a făcut diferența. În 2016, Pompiliu Norocel Stroe a condus PNL Focşani pentru câteva luni, iar în prezent este prim vicepreşedinte al PNL Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.