Fiul “Vulpii” face afaceri din CO2-uri

O serie de activitati industriale nu se pot desfasura fara poluare, iar din acest motiv, la nivel european, s-a introdus sistemul certificatelor de emisii de carbon prin care se doreste reducerea poluarii. Astfel, Romania detine un surplus de certificate de emisii de carbon care insumeaza 300 de milioane de tone de emisii de dioxid de carbon, o cantitate impresionanta pe care marile companii internationale ar dori sa o cumpere pentru a putea functiona in continuare. Intr-o conferinta publica, Adriean Videanu, ministrul Economiei, a declarat in urma cu doua luni ca, pana in momentul de fata, opt tari sunt interesate de cumpararea surplusului Romaniei de certificate de emisii de CO2. Insa, pana cand Guvernul de la Bucuresti se va implica in tranzactionarea acestor certificate, de acest lucru se ocupa “micii intreprinzatori”. Modalitatea prin care cele cateva firme care fac acest gen de tranzactii este extrem de simpla. Se face un SRL si se cumpara de marile companii de stat poluatoare certificate de emisii de CO2. De obicei, aceste tranzactii sunt facute de “baietii destepti” din domeniul energiei. Conform unor informatii, un certificat, care in mod normal costa intre 10 si 15 euro, poate fi achizitionat de un “baiat destept” si cu 2 sau 5 euro. Dupa aceasta prima tranzactie, SRL-ul norocos vinde pe pietele europene, adica exporta certificatul respectiv, cu pretul real de 10-15 euro. Tranzactiile dintre tarile din spatiul UE sunt scutite de TVA, iar pentru ca in cadrul acestor contracte se vand milioane de certificate, “baietii destepti” fac o cerere de rambursare a TVA-ul, rambursare care, la o asemenea tranzactie, ajunge la zeci de milioane de euro.

Pe de alta parte, in majoritatea tarilor europene, acest gen de tranzactii este considerat ca fiind o frauda. Conform unor dezvaluiri ale Europol, in UE exista o retea ilegala de comercianti cu certificate de CO2 care, prin faptul ca exista deferente de reglementare intre state, profita de acest lucru. Traficantii se stabilesc intr-un stat UE unde deschid un cont la registrul national de emisii cu carbon. Apoi cumpara certificate dintr-o alta tara, ceea ce ii scuteste de plata TVA. Dupa aceea, le revand in tara initiala, dar cu TVA, aceasta taxa fiind incasata doar de comerciant, nu si de bugetul statului in cauza. La sfarsitul lui mai 2010, procurorii britanici au prins patru persoane suspectate ca fac parte din aceasta retea de crima organizata, responsabile de o frauda cu certificate de emisii CO2. In acest caz titrat de presa britanica, valoarea fraudei se ridica la de 44 milioane de euro. De altfel, in decembrie 2009, Europolul a emis un comunicat in care se arata ca, potrivit unui studiu realizat, suma totala a fraudelor care au loc dupa acest tipar se ridica la peste 5 miliarde de euro la nivel european. Acelasi comunicat estimeaza ca circa 90% din afacerile care au loc cu certificate de emisii de carbon sunt frauduloase.

Nu mai este pentru nimeni surprinzator ca in Romania acest gen de afacere nu este reglementat potrivit legislatiei europene, iar modul in care se tranzactioneaza aceste certificate este extrem de lacunar. Autoritatea care reglementeaza aceste tranzactii este Registrul National al Emisiilor de Gaze cu Efect de Sera (RNEG). O serie de date adiacente acestor tranzactii sunt “secrete” conform unor regulamente interne. “Cantitatea totala de ERU-uri, CER-uri, AAU-uri si RMU-uri (instrumente si unitati de tranzactionare a emisiilor de CO2, n.red) detinute in fiecare cont la 1 ianuarie: Datele din ultimii 4 ani sunt confidentiale”, “Cantitatea totala de ERU-uri, CER-uri, AAU-uri si RMU-uri transferate catre alte Registre, precum si identitatea conturilor si registrelor implicate in transfer: Datele din ultimii 4 ani sunt confidentiale”, arata rapoartele autoritatii. Singurul lucru pus la dispozitia celor interesati de ce se intampla cu aceste certificate de emisii este numarul si denumirea societatilor care se ocupa de aceste tranzactii, precum si marii poluatori din tara.

 

Iar primele firme care apar in tabelul celor de la RNEG sunt SC TEN Transilvania Energy si SC AMGAZ, societati unde printre actionari se regaseste Alin Ardelean, fiul fostului sef de la “Doi si-un sfert”, precum si alti “baieti destepti” ale afacerilor clujene cu energie. Alin Ardelean detine 25% dintre actiunile SC Ten Transilvania Energy, care face parte din Asociatia Furnizorilor de Energie Electrica din Romania, un fel de club al “baietilor destepti”. De asemenea, directorii acestei firme sunt persoane foarte bine infipte in afacerile cu acest profil. Rares Cristian Criste este unul dintre cele mai importante personaje din domeniul afacerilor cu energie electrica, la fel ca si directorul SC Ten Transilvania Energy, Sorin Piciu. De asemenea, Ardelean a fost asociat in firma Energon GET GAS & Emissions Trading, care este detinuta de actionarul majoritar Energon Holding Delft B.V, o firma olandeza. Si in aceasta filiala a olandezilor, acelasi Rares Criste este administrator. Dupa o perioada, Ardelean si-a vandut actiunile lui Criste Rares Cristian. Ten Transilvania Energy are contracte cu centralele de la Turceni si Rovinari, de unde cumpara energie pentru a o vinde mai departe.

Alaturi de Criste, fiul chestorului Ardelean detine si 25% din firma Amgaz Furnizare, societate implicata in afaceri de anvergura cu societatile de stat Romgaz si Distrigaz, care gestioneaza o parte din gazele naturale din Romania. Initial, compania Amgaz Furnizare SRL a apartinut lui Peter Braun, om de afaceri implicat in privatizarea ALRO Slatina. SC Amgaz Furnizare SRL face parte dintr-un grup de companii (Infochem, Amgaz SA) infiintate de Horia Rosu, fostul consilier al ministrului PSD al Industriilor, Dan Ioan Popescu. In cadrul aparitiei Amgaz, un rol important l-a jucat americanul Michael Myron Einik. Acesta este un fost diplomat al SUA, care in anii ’70 a activat in Biroul american pentru Combustibili si Energie. In anii ’80 a lucrat in ambasadele SUA din Nigeria si URSS, iar in 1994 a fost numit adjunctul ambasadorului SUA in Romania, Alfred Moses. Initial, Amgaz trebuia sa finanteze depozite in care compania nationala sa stocheze gazele proprii sau importate din Rusia, intrucat la data infiintarii acestei societati s-a sustinut ca statul nu are bani pentru construirea de depozite de gaze. Astfel, Einik s-a asociat cu Peter Braun, un american nascut in Ucraina, ex-manager la Alro si Conef, doua foste societati romanesti detinute acum de oligarhul rus Vitali Machitski. Afaceristii care se afla in spatele afacerii Amgaz finanteaza si Complexul turistic de la Turda. Acestia investesc in complex prin SC Casa Ratiu de Nagylak SRL, infiintata in mai 2006. In cadrul actionariatului societatii se regasesc sotii Sarah si Michael Einik. Printre administratorii Amgaz au mai figurat si Frank Barton Slides II, unul dintre asociatii traditionali ai lui Einik. Frank Barton Slides II a facut parte si din afacerea Rolast SA Pitesti, unde a fost administrator alaturi de Theodor Stolojan. Acesta a fost acuzat, in presa centrala, ca s-ar fi intalnit cu reprezentantii ALRO Slatina, dupa care i-ar fi inmanat presedintelui Traian Basescu un memoriu al companiei pentru a beneficia de energie ieftina de la Hidroelectrica.

O alta companie care figureaza pe tabelul RNEG este SC ENEX, o societate patronata de clujeanul Stefan Gadola, unul dintre patronii concernului Energobit, un grup de firme care activeaza tot pe piata energiei. SC Enex este singura societate clujeana care a anuntat ca va deschide un parc eolian pentru producerea energiei electrice. SC Enex a facut public anuntul de intentie pentru inceperea procedurii de acord de mediu pentru Parcul Eolian Nalbant din judetul Tulcea. Parcul eolian va ocupa o suprafata de circa 70 de hectare.   

In cadrul protocolului de la Kyoto, Romania s-a angajat sa reduca cu 8% emisiile de dioxid CO2 in perioada 2008-2012, fata de anul de referinta 1989. Pentru marile uzine poluatoare emisiile poluante s-au redus cu 38%. Potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotarare de guvern elaborat de Ministerul Economiei in luna aprilie a acestui an, avand in vedere pretul vehiculat de piata intre 4 si 8 euro pentru un certificat, adica echivalentul unei tone de emisii, Romania ar putea obtine intre 1,2 si 2,4 miliarde de euro daca ar vinde toate cele 300 de milioane de certificate.

5 miliarde de euro este valoarea fraudei provenita din afacerile cu CO2 la nivel european