Primăria Florești este, începând de luni, prima comună din județul Cluj care acceptă plata taxelor și impozitelor online, prin portalul securizat și autorizat ghiseul.ro, aplicație furnizată de Sistemul Național Electronic de Plată Online.

Este permisă plată fără autentificare, pentru Impozitul pe clădiri de la persoane fizice, Impozitul pe terenuri de la persoane fizice, Impozitul pe mijloacele de transport deținute de persoane fizice, Taxe și tarife pentru eliberarea de licențe și autorizații de funcționare, Venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate.

După obținerea acordurilor de la instituțiile statului cu prerogative în securitatea informațiilor cu caracter personal și în transmisia de date, se va accepta și plata direct, cu autentificare prin CNP.

„Este o măsură care vine în sprijinul cetățeanului, plata online, prin card card bancar,  fiind uneori mai convenabilă și mai rapidă decât un drum la primărie. Deocamdată contribuabilul trebuie să știe exact suma de plată, lucru care, în cazul impozitelor, se poate afla printr-un telefon sau mail trimis la Primărie. În cel mai scurt timp, după obținerea acordurilor, plata se va putea face pe bază de CNP”, a declarat primarului comeuni Florești, Horia Șulea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.