Florian Coldea, personajul ocult care, ani la rând, a fost „eminența cenușie“ a celui mai important serviciu secret din România, va fi audiat la un moment dat în cadrul Comisiei de control al Serviciului Român de Informații, scrie cotidianul.ro.

În ultimii doi ani, numele generalului Coldea a fost adeseori invocat în scandalurile privitoare la modul în care „Binomul SRI – DNA“ s-ar fi amestecat și s-ar fi implicat în viața politică din țară. Iar în cazul în care Comisia de control al Serviciului Român de Informații va dori, cu adevărat, să clarifice împrejurările în care s-a manifestat acest amestec, Florian Coldea ar trebui să fie chestionat în legătură cu o serie de probleme care, în ciuda unei veritabile avalanșe de informații privitoare la acest amestec, au mers mult dincolo de limita legalității şi nu au fost clarificate niciodată până la capăt.

Avansări „la foc automat“

Născut în anul 1971, într-o familie de agricultori din localitatea Târnova, județul Arad, Florian Coldea face parte din galeria militarilor care, la fel ca și prietenul său, generalul Gabriel Oprea, au parcurs „în pas alergător“ treptele ierarhiei militare, au fost avansați „la foc automat“ și au primit, în doar câțiva ani, absolut toate „stelele de aur“ la care poate visa un ofițer în câteva decenii de carieră militară.

Prima dată când s-a auzit despre Florian Coldea a fost în anul 2005, cu ocazia ciudatului episod numit „răpirea jurnaliștilor din Irak“. Pe atunci, avea gradul de maior și a făcut parte din „celula de criză“ înființată, în acele împrejurări ciudate, de către fostul președinte Traian Băsescu. Tot atunci s-a aflat că, deși, conform legii sale de organizare, SRI nu ar avut dreptul să se implice în „operațiuni externe“, ofițerul Coldea s-a deplasat la Ambasada României din Bagdad și a supervizat transportul și, ulterior, perioada de debriefing la care au fost supuși jurnaliștii români într-o vilă a SRI. De asemenea, presa a mai afirmat că Florian Coldea a asistat și la audierea jurnaliștilor făcută de comisia de anchetă irakiană condusă de generalul Raad și locotenent-colonelul Moaed, deplasată la București imediat după eliberarea celor răpiți. De fapt, Coldea însuși a declarat mai târziu: „Este adevărat, Serviciul Român de Informații a avut o implicare în ceea ce înseamnă operațiunea de salvare. Pe un anumit segment de acțiune am reprezentat instituția, ca specialist în cadrul SRI, mai precis, în cadrul Inspectoratului pentru prevenirea și combaterea terorismului, iar cu privire la interferența acțiunii serviciilor, a SRI, conform atribuțiilor noastre, nu am avut suprapuneri, cel puțin, atât cât eu am fost acolo, nu am fost în toată perioada, cu o acțiune a așa-zisului doctor Yassin“. După acel episod rămas încă neelucidat (este vorba despre răpirea jurnaliștilor), avansările în grad ale lui Florian Coldea au venit una după alta, în paralel cu ocuparea unor funcții din ce în ce mai înalte. Pe 27 iulie 2005, a fost avansat la gradul de locotenent-colonel și numit, prin decret al președintelui României, în funcția de prim-adjunct al directorului SRI, cu rang de secretar de stat. Anul următor, pe 26 martie, a fost avansat la gradul de colonel. Atunci, între 20 iulie și 4 octombrie 2006, în urma demisiei lui Radu Timofte din funcția de director al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea a condus instituția din postura de director interimar. După încă doi ani, în aprilie 2008, tot președintele Traian Băsescu l-a avansat la gradul de general de brigadă, cu o stea. În anul 2012, Coldea a fost înaintat la gradul de general-maior, cu două stele, iar în 2014 a primit-o și pe a treia, cea corespunzătoare gradului de general-locotenent.

Cariera de „eminență cenușie“ a generalului Coldea s-a încheiat brusc, pe 12 ianuarie 2017, când Eduard Hellvig, directorul civil al SRI, l-a suspendat din funcția de prim-adjunct al șefului SRI. Această suspendare, practic o destituire, s-a făcut în urma dezvăluirilor făcute de fostul parlamentar Sebastian Ghiță, referitoare la concediile de lux petrecute împreună cu generalul Coldea și soția acestuia. În scurt timp, generalul a fost eliberat din funcție și trecut în rezervă printr-un decret semnat de președintele Klaus Iohannis.

O altă „viziune“

Dacă toate acestea sunt niște informații publice care creionează un soi de portret aproape oficial al generalului Florian Coldea, Ovidiu Ohanesian – unul dintre jurnaliștii răpiți în vara anului 2005 în Irak – face, cu tușe mult mai apăsate, un alt fel de portret al „eminenței cenușii“ din SRI: „Emblematic pentru ultimul deceniu al politicii românești, generalul SRI Florian Coldea, Florinel, cum îi spun părinții, este originar din comuna Târnova, judeţul Arad. A absolvit un liceu industrial, apoi, printre cursele cu mașina familiei marca ARO, la piață, unde vindea varză (conform afirmațiilor părinților săi), Coldea a studiat un an și jumătate la Institutul Politehnic din Timişoara. A renunţat la civilie după ce a picat mai multe examene şi a urmat Facultatea de Psihosociologie din Academia Naţională de Informaţii, pe care a absolvit-o în 1996, când a ratat examenul de licență. A promovat examenul în anul următor. Inițial, actualul prim-adjunct a fost promovat și susţinut în SRI de generalul de Securitate Dan Gheorghe, o rudenie a familiei Coldea. Originar din comuna Sinta, învecinată cu Târnova, colonelul Gheorghe (avea în 1989 funcţia de locţiitor al şefului Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă / USLA din cadrul Departamentului Securităţii Statului / DSS) era considerat reprezentantul aripii ceauşiste din SRI. Printre susținătorii lui Florian Coldea se numără și generalii Ion Ştefănuţ, fost şef al Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, precum și mentorul său pe linie de muncă, dar şi naş de căsătorie, Sorin Brăteanu, şeful Secretariatului General al SRI. În plan politic, Florinel a fost un servitor devotat al președintelui Traian Băsescu, avându-i în spate și pe alți doi Gheorghe PDL-iști arădeni: Falcă şi Seculici“.

Scandaluri cu repetiție

Implicarea în activitatea „Binomului SRI – DNA“ este doar ultimul scandal în care este pomenit numele lui Florian Coldea. Alte două scandaluri mai vechi s-au soldat chiar cu suspendarea lui din funcția de șef operativ al SRI.

Primul dintre aceste scandaluri s-a petrecut în vara anului 2007, în perioada în care Traian Băsescu fusese suspendat din funcția de președinte al României. Atunci, în acele zile tulburi, Mircea Geoană a prezentat public două bileţele cu scrisul lui Florian Coldea, despre care a susținut că ar fi fost menite să-i compromită pe doi dintre judecătorii CCR. Primul dintre acestea făcea referire la dosarele CNSAS și avea legătură cu judecătorii Ion Predescu și Nicolae Cochinescu: „Ion Predescu / Dosar fond X (urmărire informativă)/ Dolj (predat CNSAS – P.V. 50975/02.10.2002)“, precum și „Nicolae Cochinescu / Dosar Fond Y Penal / Trimis predat Procuraturii Militare Timiș cu P.V. nr. 79/1991“. Cel de-al doilea bileţel, scris tot de mâna lui Florian Coldea, o viza pe judecătoarea Aspazia Cojocaru, și ea judecător la CCR. Atunci, Mircea Geoană l-a acuzat pe Coldea că a intenționat să-i şantajeze pe magistraţii constituționali și să le forțeze mâna, ca să-i dea o sentinţă favorabilă lui Traian Băsescu. La scurt timp după ce ambele bilețele au ajuns la cunoștința opiniei publice, Comisia parlamentară de control al SRI a declanșat o anchetă pe parcursul căreia generalul Florian Coldea a fost suspendat din funcţie. În cursul acelei suspendări, el a fost totuși audiat de Comisia parlamentară de control al SRI. Acolo el a declarat că, după ce presa ar fi publicat articole conform cărora Serviciul ar șantaja judecători ai Curții Constituționale, „SRI ar fi dispus verificări interne în vederea cărora s-au întocmit niște «notițe de birou»“, care, nu se știe cum, au apărut în mass-media. Ancheta Comisiei parlamentare a durat câteva luni, la capătul cărora s-a concluzionat că SRI nu a făcut poliţie politică, motiv pentru care generalul Florian Coldea a fost repus în funcţie. Mai mult decât atât, nu a lipsit mult ca sărmanul Mircea Geoană să fie trimis în fața justiției, sub acuzația că ar fi sustras documente de lucru secrete ale SRI. Dar asta nu a fost tot. În cursul scrutinului prezidențial din anul 2009, celebrele imagini filmate cu vizita lui Geoană acasă la S.O. Vîntu l-au pus pe cel dintâi în fața unei crize de imagine pe care nu a fost capabil să o gestioneze. Iar bâlbâiala penibilă prin care fostul lider al PSD a încercat să contracareze efectul acelor imagini s-a dovedit a fi devastatoare pentru toată cariera politică a lui Mircea Geoană. Asta, pentru că doar naivii au putut să creadă atunci că imaginile intrării lui Geoană în vila lui Vîntu ar fi fost realizate, cum s-a spus atunci, de către un jurnalist care trecea întâmplător prin zonă.

Cea de-a doua suspendare a lui Florian Coldea s-a petrecut la începutul anului 2017 și s-a produs în urma dezvăluirilor omului de afaceri Sebastian Ghiţă, cel care, la un moment dat, a fost chiar şeful Comisiei parlamentare de control al SRI. Beneficiar al unor afaceri deosebit de bănoase derulate în parteneriat cu Serviciul Român de Informații, acesta era deja anchetat în alte dosare. La începutul anului trecut, Ghiță a fost invitat la o petrecere dată la sediul SRI. O petrecere de la care, deși se afla sub control judiciar, a șters-o de sub ochii poliției și nu s-a mai oprit decât în Serbia, de unde nu poate fi extrădat. În schimb, el trimite în țară tot soiul de filmulețe. Flimulețe din care rezultă că actualul fugar Sebastian Ghiță a fost, cândva, prieten la cataramă cu generalul Florian Coldea. Iar dacă marea Comisie de control al SRI se laudă că-l va chema la raport pe Coldea, nu ar fi lipsit de interes dacă l-ar descoase și despre fuga lui Ghiță. Poate că astfel ar infirma zvonurile că acesta din urmă ar fi fost, cândva, paravanul în spatele căruia SRI ar fi desfășurat o mulțime de afaceri ilegale.

Acuzat din toate direcțiile

Trecut pe linie moartă, Florian Coldea este atacat acum din toate direcțiile. Mai mult decât atât, el este acuzat că împreună cu DNA ar fi pus la cale o veritabilă „poliție politică“. La scurt timp după terminarea celui de-al doilea mandat la Cotroceni, Traian Băsescu s-a transformat într-un contestatar vehement al lui Florian Coldea şi al Laurei Codruţa Kovesi. Și tot el a acuzat serviciile secrete de intervenții în derularea actului de justiție.

Cele mai grave acuzații privitoare la implicarea SRI în justiție au venit chiar din interiorul „sistemului“. Și anume, de la Daniel Dragomir, un fost ofițer SRI, anchetat în dosarul Black Cube și care a trecut în rezervă încă din anul 2013. În numeroasele lui declarații, Dragomir a vorbit despre ceea ce el numește „culoarele justiției și ale presei“. Concret, despre implicarea Serviciului Român de Informații în actul de justiție, în urmărirea dosarelor penale până la o sentință dorită și alegerea completelor de judecată în acest sens. Dragomir spunea că aceste acțiuni sunt susținute în media, „țintele“ fiind „condamnate public“ cu mult înainte de a primi o sentință finală în instanță. În ceea ce privește „creierul operațiunilor în SRI“, el l-a menționat pe Florian Coldea, iar în latura judiciară a menționat-o pe Laura Codruţa Kovesi, doi oameni cu funcții de mare răspundere, pe care i-a acuzat că și-au aservit instituțiile în interes personal.

Ulterior, acuzațiile lui Dragomir au fost urmate de o serie de verificări amănunțite efectuate în cadrul Comisiei de control al Serviciului Român de Informații din Parlament. Tot Dragomir a oferit și o listă cu 65 de nume, oameni care puteau să confirme spusele sale, printre aceștia fiind ofițeri din SRI, politicieni, angajați din sistemul judiciar și din media sau oameni de afaceri. Audierile acestor martori au început în octombrie 2017.

Citește mai mult pe cotidianul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.