Articol preluat integral de pe Gândul.ro
Florin Hozoc, managerul unei companii farmaceutice care a donat statului român peste 15 aparate de plasmafereză în contextul pandemiei de coronavirus, vorbește la GÂNDUL LIVE despre hibele sistemului din România și cum statul, respectiv oamenii care îl conduc, nu se implică în gestionarea situaților de criză așa cum ar trebui. De asemenea, acesta a anunțat că a creat un registru online destinat donatorilor de plasmă, însă centrele de tranfuzie nu verificau mailurile nu informațiile.
Statul pune bețe-n roate donatorilor de plasmă
„Am spus de la începutul pandemiei și chiar am prevăzut în protocolul de donație pe care l-a semnat cu Ministerul Sănătății că fără să avem un registru online și un număr unic la care toți donatorii să se poată să se programeze, nu vom reuși să faem donările de plasmă în ritmul cerut de situația pe care o avem.
Mai mult decât atât, inclusiv pe banii noștri am realizat noi registrul online, a început să funcționeze și ne-am trezit că autoritățile ne verifică din perspectiva regulamentelor GDPR dacă folosim noi datele sau le transmitem centrelor de transfuzie. Evident că acest registru era automatizat și trimitea direct datele centrelor de transfuzie și automat se ștergeau din sistem. Am trecut și de asta. Asta a fost singura grijă a statului, nu să folosească acest sistem pus la dispozție gratuit, ci să verifice dacă l-am făcut cum scrie în regulile birocratice”, a explica Florin Hozoc la GÂNDUL LIVE.
„În momentul de față, suntem în situația în care statul nu și-a îndeplinit obligația de a face el astfel de registru, așa cum există în toate celelalte țări europene, nu vrea să îl folosească pe cel pe care l-am pus noi la dispoziție.
Mai mult decât atât, când datele celor care se înregistrează în acest registru se trimit automat către centrele de transfuzie din localitatea în care domiciliază donatorul, nu le bagă nimeni în seama. Email-urile respective nu sunt preluate de către cei de la centrele de transfuzie. E o demonstrație că statul român, deși are monopolul colectării de plasmă convalescentă, spre deosebire de multe alte țări din Uniunea Europeană unde nu doar statul colectează plasmă, nu se achită de această sarcină care este de fapt o obligație – de a asigura tratamentul potrivit pacienților care sunt bolnavi cu noul coronavirus”, a mai punctat acesta.
Ce obligații are Ministerul Sănătății potrivit protocolului de donație
„În protocolul de donație am scris obligațiile Ministerului de a face acest registru online, de a face campanii de informare, de a asigura personalul necesar. Noi puneam la dispoziție cursuri gratuite pentru tot acest personal care putea fi detașat din alte unități medicale către centrele de transfuzie, de asemena am scris că aceste echipamente trebuie utilizate, am scris inclusiv un număr minim de donări care trebuie efectuate lunar. Nu s-au respectat toate aceste lucruri.
În momentul de față nici nu putem să le luăm echipamentele pentru că nu au respectat aceste obligație, dar putem în schimb să atragem atenția că statul nu este în stare nici măcar să respecte obligații minime pentru a putea asigura tratamentele necesare unor pacienți care nu prea au altă alternativă.
Noi le-am pus la dispoziție operatori voluntari detașând de la noi din companie oameni care să lucreze pentru operarea acestor date. Au refuzat până și lucrul ăsta”, a mai anunțat managerul companiei farmaceutice la GÂNDUL LIVE.
Florin Hozoc: Este de noaptea minții! Ne RUGĂM de Centrul de Transfuzie București să le mai donăm un aparat
„La București, la Centrul de Tranfuzie, ne rugăm de ei de mai mult de 10 zile să le mai dăm încă un echipament pentru că au început să spună că au foarte multe programări și programările se întind pe mai multe zile pentru că nu le ajunge un sigur echipament. Și le-am zis că le dăm noi. Suntem în discuții de peste 10 zile dacă să primească sau să nu primească cel de-al doilea echipament care ar putea să dubleze numărul de recoltări. Este de noaptea minții”, a mai anunțat acesta la GÂNDUL LIVE.
„Regulamentele internaționale nu sunt valabile în România”
„Regulamentele internaționale spun foarte clar că la momentul donării trebuie să ai tensiunea arterială între anumiți parametri. Dacă ai boală cronică (n.r. referitoare la tensiunea arterială), dar este stabilizată, poți dona. Trebuie să nu ai tensiunea arterială peste 18, deci nu este interzis să donezi dacă ai tensiunea în parametri normali. Dar toate aceste regulamente internaționale nu sunt valabile în România, nici măcar ghidul european privind colectarea de plasmă convalescentă adoptat în aprilie de către membrii Uniunii Europene, toate țările și-au trimis reprezentanți, nu este valabil în România. Noi, în România, avem de fapt… noi tot timpul spunem că statul nu face, dar nu este vorba de statul care este o chestie abastractă. Sunt niște oameni care nu vor să iasă din zona lor de confort, din lenea desăvârșită în care s-au obișnuit să trăiasă de ani de zile, fără să învețe nimic nou, fără să facă eforturi pentru ca România să poată să afigure în condiții bune și sânge, și plasmă pentru fabricarea de medicamente din palsmă, și plasmă convalescentă în această perioadă. Sunt oameni care pur și simplu lucrează ca să ia o lefă, nu ca să salveze o viață”, a explicat Florin Hozoc.
„Sunt oameni care pur și simplu lucrează ca să ia o lefă, nu ca să salveze o viață”
Mai sunteți dispus să ajutați în continuare în situația aceasta?
„Nu doar că sunt dispus, dar așa cum am spus de multe ori, mor cu ei de gât. Ceea ce vreau să înțeleagă toată lumea este că trebuie să ne uităm peste gard, în celelalte din Uniunea Europeană, avem modele de bune practici. O să le trimit până când le blochez serverul – o să le trimit legislația din Germania, Austria, Cehia, Ungaria, țările care sunt cele mai performante atât în asigurarea de de sânge pentru transfuzie, cât și de plasmă pentru pacienții care suferă de coronavirus, cât și de plasmă pentru fabricarea de medicamente. Luăm cu copy-paste oricare dintre aceste legislații din cele patru țări care sunt campioanele Europei și ne-apucăm de treabă. Asta înseamnă că inclusiv companiile private sau Crucea Roșie sau orice altă org se apucă să colecteze plasmă. Pentru că astăzi nici măcar Crucea Roșie nu poate să deschidă centre de colectare de plasmă.
Ar trebui să existe pe stocul spitalului plasmă covalescentă din fiecare grupă RH astfel încât să o poți administra la timp.
Ne pregătim și noi pentru un nou val. Din păcate, din punctul meu de vedere, suntem total nepregătiți, nu doar îm privința colentării de plasmă covalescentă. Am trecut aproape cinci luni de zile, spre șase luni, n-am învățat nimic. Sunt în continuare echipamente, din cele 18 pe care le-am pus la dispoziție gratuit, echipamente care în cinci luni de zile nu au făcut decât o singură donare, ce pe care au făcut-o ca să putem să le arătăm practic cum se folosește echipamentul. Și de atunci nu au mai făcut nicio donare. Este inadmisibil”, a mai punctat acesta.