În ultimele luni am lucrat la spectacolul „Umbre şi Lumini”, produs de Teatrul Magic Puppet. Un spectacol care porneşte de la mărturiile persoanelor private de libertate din penitenciarul Gherla pe care le-am intervievat vara asta. Am întâlnit la Magic Puppet o echipă super dedicată, care face lucrurile să se întâmple. În urma acestei experienţe, am povesit cu Florin Suciu şi Silviu Ruşti, fondatorii Teatrului Magic Puppet, despre prejudecăţiile cu care se confruntă teatrul de animaţie din România, despre sectorul cultural independent şi, totodată, despre antreprenoriat clutural.
Cum a început povestea Magic Puppet?
Florin Suciu: Eu şi Silviu lucram la teatrul Puck, şi am fost contactat pentru a face un spectacol de teatru de păpuşi pentru un festival din Grădina Botanică. Am acceptat propunerea şi l-am întrebat şi pe Silviu darcă ar fi interesat să facem spectacolul împreună. El a zis că da şi am început să lucrăm. Ne-am distrat foarte tare să lucrăm împreună şi să creăm un spectacol de păpuşi. Nu aveam experienţă încă în direcţia asta, adică să creăm păpuşi şi nici în mânuire nu prea aveam experienţă. Noi eram actori de dramatic, însă am fost angajaţi la Puck timp de 4 şi, respectiv, 5 ani. După ce am scos spectacolul am început să îl jucăm prin grădiniţe şi în spaţii neconvenţionale. Pe urmă am început să tot facem spectacole şi a început să ne placă din ce în ce mai mult ideea asta de teatru de păpuşi şi ne-am mărit echipa. În perioada respectivă făceam spectacole doar pentru copii
Ulterior, Magic Puppet s-a dezvoltat pentru că am început să facem performance-uri stradale, statui vivante, instalaţii şi perofmance-uri pe picioroange. După care, cu un proiect european am reuşit să ne deschidem spaţiul şi odată cu deschiderea spaţiului am creat Teatrul Magic Puppet, care îşi dorea să se focuseze în special pe producţii de teatru de animaţie destinate publicului adult. Magic Puppet are trei direcţii: Spaţiul Magic Puppet, unde spectacole de teatru de păpuşi, iar scopul este acela de a educa atât spectatorul copil, cât şi cel tânăr, cât şi cel adult. Apoi, avem performance stradal, care nu e legată de teatrul Magic Puppet şi treia direcţie se apleacă către activităţiile în spaţii neconvenţionale, respectiv în comunităţi defavorizate.
Teatrul de animaţie e privit în România ca un apendice al teatrului românesc. De ce credeţi că se întâmplă asta?
Florin Suciu: O concluzie personală la care eu am ajuns anul trecut; mi-am dat seama că teatrul de păpuşi nu poate fi văzut ca un apendice al teatrului pentru că e o altă formă de exprimare artistică: are reguli diferite faţă de teatrul dramatic, felul în care povestea este expusă în scenă e diferit faţă de teatrul dramatic. Singura similaritate e că în ambele cazuri ne folosim de acotri, însă, în teatrul de păpuşi, actorul nu se foloseşte de corpul său pentru a crea personajul, ci de altceva. De un obiect sau de o păpuşă. La fel cum putem spune că baletul de diferit de teatru, la fel se întâmplă şi în teatrul de păpuşi.
Silviu Ruşti: Din punctul meu de vedere această perspectivă ţine foarte mult şi de actori. Mi-am dat seama de lucrul acesta imediat după facultate. În sensul în care am terminat facultatea, iar în facultate îndrăznesc să spun că eram văzut bine şi avusesem propuneri de a colabora cu diferite teatre. Ulterior, cunoscund-o pe doamna Mona (n.red. Mona Marian Chirilă), care mi-a propus ca personajul meu de licenţă să apară într-un spectacol de teatru de păpuşi, motiv pentru care am ajuns la teatrul de păpuşi. Deci, nu a pornit neapărat de la mine sau pentru cănu aveam loc altundeva. Zic asta pentru că de foarte multe ori, atât în facultate, cât şi ulterior, dacă ajungi la teatrul de păpuşi e preconcepţia asta, că nu ai ajuns la „teatrul mare”, aşa că ai ajuns la teatrul de păpuşi. Asta se întâmplă şi în facultăţiile de profil din ţară şi în teatre. Cunosc actori care nu au ajuns la „teatrul mare”, aşa că s-au angajat la teatrul de păpuşi pentru că acolo aveau locuri. Cazul meu nu a fost deloc aşa. Eu din respect pentru omul care a fost Mona Chirilă am zis hai să vedem. Zic asta penru că eram înr-o perioadă foarte rebelă şi nu voiam să mă angajez nicăieri. Am primit propuneri de a mă angaja la diferite teatre din ţară şi am refuzat pentru că îmi doream să freelancer. După ce m-am angajat la Puck, a început să mi se pară interesant teatrul de păpuşi, pentru că mi s-a oferit posibiliatea de a mă juca şi de a descoperi păpuşi. Când îi chemam pe foştii colegi de facultate la spectacole, nu veneau niciodată motivând că e pentru copii. Am fost foarte neplăcut suprins să invit oameni de teatru, colegi sau profesori, care în momentul în care am jucat la naţional veneau şi când am jucat la teatrul de păpuşi refuzau.Ulterior am tot regăsit asta: inclusiv profesionişti din domeniu numesc teatrul de păpuşi „o maimuţăreală”. Ce mă bucură în ceea ce mă priveşte pe mine şi Florin e că nu am văzut niciodată teatrul de păpuşi ca fiind mai puţin important.
Florin Suciu: Din punctul meu de vedere teatrul de păpuşi e asociat cu un apendice al teatrului şi e văzut într-o lumină mai proastă din cauza nivelului la care se face teatru de păpuşi la ora actuală în România. Realist vorbind, marea majoritate a producţilor de teatru de păpuşi sunt fuşărite şi nu sunt făcute de teatre de păpuşi de stat, ci de trupe ambulante care se duc prin grădiniţe şi într-adevăr fac o maimuţăreală. Îţi dau un exemplu ca să înţelegi cum ne-am dat seama de asta: în momemtul în care noi am jucat în grădiniţe şi în şcoli am avut situaţii de nenumărate ori în care educatoarele sau învăţătoarele ne întrerupeau în timpul spectacolului să ne întrebe cât mai durează că trebuie să vină autobuzul sau altele. Ceea ce mă face să înţeleg că cei care au mai fost acolo aveau un spectacol pe bandă şi puteau în timp ce fluturau acele păpuşi, pentru că nu erau atenţi la ce făceau, să vorbească între timp cu educatoarele.
Cum combateţi această prejudecată?
Silviu Ruşti: În primul rând prin bucuria de a juca, de a învăţa şi a creşte. Nu ne dorim să facem spectacole de artă. Vrem ca publicul să vină la spectacole, să înţeleagă şi să se bucure. De exemplu, direcţia teatrului Puck e să pună în scenă titluri clasice. Noi încercăm să aducem altceva, în mare parte texte contemporane. Scopul principal este de a face cunoscut teatrul de păpuşi publicului larg şi de aceea de dorim ca prin spectacolele pe care le facem să se creeze un fel de apetit pentru acest specific.
Florin Suciu: Ca completare la ce a zis Silviu, când vine vorba de spectacolele pentru copii, noi încercăm să punem în scenă basme contemporane, să nu ne limităm la poveştile clasice cu care ştim că am avea succes pentru că oamenii aia caută. Însă, dacă noi vrem să ne educăm spectatorii în specificul teatrului de păpuşi, începem cu cei mici şi încercăm să le arătăm lucruri actuale. Lucruri cu care ei să rezoneze. Spectacoele noastre sunt interactive şi permit spectatorilor să vorbească în anumite momente-cheie direct cu actorii şi cu păpuşile de pe scenă. Cam toate spectacolele noastre pentru copii, merg în direcţia asta. Dacă vorbim despre tineri, în spectacolele pentru tineri ne dorim să creăm pentru ei o lume magică, să pară ca sunt rupţi din cotidian: aici vorbim de spectacole de aventură, comedii, spectacole care să te pună să te gândeşti. Dacă vorbim de spectacolele de adulţi, ele au o formă de divertisment, dar nu divertisment de televizor. Scopul nostru e să facem spectatorul să simtă.
În acest an aţi împlinit 11 ani. În general, 10 ani reprezintă un punct de cotitură, mai exact e media de viaţă a multor spaţii independente în România. Cu aţi reuşit să supravieţuiţi atâta timp?
Florin Suciu: Pentru noi Magic Puppet nu e doar o platformă culturală, este şi un busines. Ideea noastră de business a fost să ne susţinem, să nu depindem de finanţări, să depindem de public şi de clienţii pe care noi îi aveam, aş că am mers în direcţia de servicii. Doar teatrul, şi când zic teatru, mă refer la sală, la spaţiul Magic Puppet, nu aderă la această perspectivă de business. Toate celelalte activităţi, nu se bazează pe finanţări publice, ci pe finanţări care vin din venitul firmei pentru că am avut norocul să colaborăm cu multe corporaţii sau cu festivaluri de muzică ce ne-au adus venituri pentru a ne susţine pe noi, echipa şi spaţiul pentru că spaţiul nu produce momentan profit. Cred că se pot face producţii şi din fonduri proprii, dar totodatăe nevoie de susţinere din afară pentru a crea producţii de calitate. Aşadar, avem şi o asociaţie culturală care ne permite să aplicăm la fonduri publice, cum ar fi AFCN (n.red. Adiministraţia Fondului Naţional Cultural)
Silviu Ruşti: AFCN e o gură de aer proaspăt în demersul nostru de a angaja un grup de oameni pe o perioadă definită de timp pentru a ştii că sunt plătiţi pe un anumit proiect, iar ulterior teatrul rămâne cu un produs cultural. Apoi, ştim că spectacolul ştim că putem să-l jucăm, să crească, să ruleze şi să se dezvolte în continuare. Celelalte servicii pe care le avem sunt în funcţie de cerinţele clienţilor. Şi aici nu putem avea o previziune; adică nu pot ştii dacă într-o lună o să am 10 cereri. Pot fi 2 sau 20, iar atunci AFCN îţi poate oferi o siguranţă pe o anumită perioadă de timp.
Multe spaţii culturale din România nu au această dimensiune antreprenorială, funcţionează în baza unei asociaţii şi sunt dependente de finanţări publice. Povestiţi-mi mai mult despre acest model al teatrului Magic Puppet, în care asociaţia funcţionează împreună cu firma.
Silviu Ruşti: Asociaţia e forma juridică din spatele teatrului Magic Puppet şi din spatele spectacoelor în general, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi. Deci, prin asociaţie asigurăm producţia spectacolelor de la sală, din în grădiniţe, şcoli din în zone defavorizate. Pe de altă parte, SRL-ul se ocupă de evenimente corporate sau festivaluri, de exemplu. Noi oferim clienţilor noştrii diverse pachete, şi astfel se creează un echilibru.
Florin Suciu: E foarte probabil că dacă am lăsa de-o parte Teatrul Magic Puppet şi am contiuna doar cu prestările de servicii, cred că e foarte probabil să o ducem mult mai bine, financiar vorbind, dar e ceva în care simt că merită să investim. Şi eu şi Silviu avem norocul de a face ceva care ne place, iar atunci când faci ceva ce îţi place merită să investeşti foarte mult.
Dacă nu aveaţi această perspectivă antreprenorială depăşeaţi pragul de 10 ani?
Florin Suciu: Dacă nu aveam această atitudine atreprenorială eram în continuare angajaţi la Puck pentru că teatrul Magic Puppet a început din start în direcţia de antreprenoriat cultural. O femeie a venit să ne ceară un serviciu cultural contracost şi noi l-am făcut. Am primit un buget, mic ce-i drept, dar noi am fost bucuroşi. A fost o sumă mică, dar ne-a ajutat. Pe urmă, când am început să jucăm în grădiniţe şi să scoatem suma aia din 3 spectacole, am decis să facem asta pentru că, la acea vreme aveam salarii foarte mici. Eu am ieşit din Puck cu salariu de 800 de lei.
Sliviu Ruşti: Eu am avut perioade în care aveam salariu de 500 de lei şi efectiv nu aveam ce să fac cu banii ăia. Magic Puppet a venit dintr-o nevoie, din dorniţa de a ne susţine. Nu văd Magic Puppet fără partea antreprenorială.
Florin Suciu: Apropo de rezistat, direcţia de performance stradal a venit pentru că ne-am dat seama că vara am muri de foame, că nu putem colabora cu instituţii de învăţământ. Aşa că ne-am gândit ce am putea face vara şi a apărut ideea asta de performance stradal şi statui vivante.
Care credeţi că sunt problemele majore ale sectorului cultural independent?
Florin Suciu: Una dintre probleme e aceea că marea majoritate a sectorului cultural independnet din România se bazează doar pe finanţări publice şi din cauza asta cred că toate proiectele nu au continuitate. Au doar o continuitate pe hârtie, care e falsă. Odată ce îţi dispar resursele pe care le aveai în timpul proiectului, nu mai poţi avea continuitate. Noi când aplicăm la finanţări, ne gândim cum putem duce mai departe proiectul după ce se termină finanţarea. A doua greşeală a spaţiilor independente din România e că le e frică de piedici, de impedimente, pentru că din cauza primei greşeli, şi anume că se bazează exclusiv pe finanţări, nu au suficientă încredere în propriile lor resurse şi mereu au aşteptarea să primească ajutor din afară.
Dacă v-aţi afla într-o poziţie cu putere de decize, ce măsuri aţi implementa pentru o bună funcţionare a sectorului cultural independent?
Florin Suciu: O variantă cred că ar fi să ai o finanţăre pentru programe culturale pe termen mediu şi lung. Nu vorbesc de multianualele AFCN, care sunt pe doi ani. Să ai chiar şi pe mai mulţi ani, să îţi poţi face un plan pe 5 ani şi să primeşti finaţare în baza acelui plan, asta ar fi una. A doua: dacă lucrezi într-un domeniu cultural, şi poţi să dovedeşti că nu faci profit şi că lucrezi pentru comunitate, să primeşti un decont pentru taxele de la salarii, pentru anumite facilităţi. Aici ar putea să intre şi serviciile sociale. Orice domeniu care vine în ajutorul societăţii, atunci oamenii ăia să aibă nişte beneficii. O problemă foarte mare pe care noi o a avem e că ne-am dori să putem să angajăm oameni, să le dăm un venit lunar, doar că din cauza taxelor foarte mari, nu ne permitem asta.
Cea mai recentă producţie a Teatrului Magic Puppet este spectacolul Umbre şi lumini, a cărui regie am semnat-o şi care porneşte de la mărturiile persoanelor private de libertate din Penitenciarul Gherla. Cum a fost pentru voi să lucraţi, atât din poziţia de producători cât şi din cea de co-regizori ai momentelor de păpuşi, la un spectacol care îmbină teatrul documentar cu elemente specifice teatrului de animaţie?
Florin Suciu: Pentru mine a fost o experienţa foarte placută. Ce mi-a plăcut foarte mult la producţia asta a fost echipa. Felul în care a lucrat echipa împreună pentru că deşi au fost întârzieri şi anumite probleme, echipa a fost atât de unită şi le plăcea atât de mult ceea ce făceau încât au fost dispuşi să îşi sacrifice timp şi energie să stea peste program, de exemplu. Din punctul meu de vedere spectacolul a fost o reuşită datorită oamenilor care au lucrat pentru că toţi au făcut o treabă minunată. E un spectacol fain pe care al trebui să-l vedeţi, iar felul în care se îmbină teatrul documentar cu teatrul de păpuşi chiar funcţionează, e ceva ce nu am mai făcut aici la Magic Puppet. Chiar stă în picioare genul ăsta de formă de teatru pentru că Umbre şi lumini e un specacol de teatru documentar cu elemente de teatru de păpuşi sau un spectacol de teatru de păpuşi cu elemente de teatru documentar. Depinde cum vrei s-o numeşti pentru că din punctul meu de vedere aportul păpuşilor şi al actorilor e la acelaşi nivel. Unul fără altul nu ar exista la fel de bine.
Florin, cum a fost să susţii atelierele de teatru cu deţinutele din Penitenciarul Gherla?
Am apreciat faptul că pe zi ce trecea vedeam cum doamnele aveau tot mai puține inhibiții și stânjeneală de a se preface pe scenă dispărea. Normal că mai era mult de lucru cu ele, dar faptul că se distrau mă făceau și pe mine să mă simt bine. Atmosfera era una extrem de plăcută.
La finalul atelierului doamnele mi-au mulțumit și mi-au spus că în această perioadă parcă nu s-au mai simțit că ar fi în închisoare. Asta cred că îi ajută foarte mult să vadă că cei din afară nu îi ostracizează.
Studii și experiențe ale organizațiilor care promovează reabilitarea prin artă arată că exprimarea creativă este un instrument puternic pentru reintegrarea deținuților. Cum credeţi că contribuit Umbre şi Lumini la acest demers?
Florin Suciu: Eu cred că Umbre şi lumini a contribuit la demersul de reabilitare a deţinuţilor nu doar prin produsul proiectului, respectiv spectacolul, ci şi prin celelalte activităţi pe care le-am avut cu deţinuţii: Vorbesc aici de interviuri, de atelierele de teatru.
Silviu Ruşti: Am apreciat că datorită oamenilor care au ţinut interviurile persoanele private de libertate au declarat că s-au simţit ascultate, ceea ce mi se pare foarte important.
Ce urmează acum pentru teatrul Magic Puppet?
Stagiunea aceasta a Magic Puppet are o temă, şi anume fericirea. Când zic fericire nu mă refer neapărat la bucurie, fiecare înţelege prin fericire altceva, eu prin fericire văd linişte. Astfel, invităm publicul să descopere valenţele fericirii în teatrul de păpuşi, alături de noi.
