Florin Tomina, inventatorul băgat de sistem la balamuc. Omul s-a trezit să revoluţioneze industria hidroizolaţiilor!

Rareori mi-a fost dat să întâlnesc atâta suferinţă combinată cu hotărâre de a rezista, adunate într-o singură făptură precum în cazul lui Florin Tomina! Prin anii 2000  inventatorul era purtat, triumfalist, ca o maimuţă, pe la posturile naţionale de televiziune să-şi prezinte  Hidroizoflex, folia-minune care bătea orice produs similar pe plan mondial din domeniul hidroizolaţiilor. Un produs care bate şi astăzi totul, fiindcă savantul „nebun” îl îmbunătăţeşte de la o zi la alta, cu fervoare neostoită, deşi în timp i s-au închis în faţă toate porţile – pentru că nu a vrut să împartă „potul” cu prădătorii. Acum, omul a ajuns la capătul puterilor, mânat în viaţă doar de o imensă scârbă.

O pasiune de-o viaţă

Tomina mă aşteaptă în stradă, la capătul cartierului clujean Mănăştur, ca să fie sigur că nu mă rătăcesc pe traseul până la domiciliul său. E un om mic de statură, dar cu o hotărâre care i se citeşte în priviri, în ciuda faptului că mâinile îi tremură puternic. Mă lămureşte că a ajuns în acest hal după ce, „erodat” de loviturile încasate de la soartă, chiar de Crăciunul lui 2017 a leşinat pe stradă, ajungând astfel pacientul doamnei profesor Perju de la Clinica de Psihiatrie din Cluj-Napoca. Mă priveşte cu neîncredere – justificată, zic eu – fiindcă la ce persoane i-au făcut promisiuni şi propuneri de colaborare la viaţa lui, un articol, chiar dacă recuperator, nu înseamnă decât o frecţie la un picior de lemn. Îmi spune, direct, că exemplul eşecului său personal şi al invenţei sale reprezintă exemplul fidel că România nu a progresat – din punct de vedere al moralităţii liderilor săi – şi, în consecinţă, îi întrevede un viitor la fel de sinistru precum prezentul! Ajungem între timp în micuţul său apartament şi vorbim, în surdină, fiindcă soţia lui zace, bolnavă, în camera alăturată. Aflu cu acest prilej că am de-a face cu un adevărat Iov modern, cu suferinţe care ar fi pus la pământ pe oricine: i-a murit de encefalită, în 1987, un copil, apoi o maşină i-a ars şi-n plus a avut şi un accident mortal pentru care a încasat doi ani şi jumătate, cu suspendare, în ciuda faptului că a fost nevinovat. „Dar asta era doar ce mi-a pregătit soarta înainte de 1995,  dată după care a început celălalt calvar al meu” – mărturiseşte bărbatul în vârstă de 74 de ani, zâmbind cu tristeţe. Apoi, concentrându-se şi încercând să-şi tempereze pronunţatul tremur al mâinilor şi-şi începe tulburătoarea confesiune: „Sunt subinginer de profesie, absolvent al Institutului Politehnic, curs seral, promoţia 1972. Lucram şi în hidroizolaţie, la Cooperativa „Electromecanica”, după ce absolvisem Şcoala Profesională, deci de o viaţă sunt exact în domeniu. După o muncă uriaşă, care s-a întins pe parcursul a mulţi ani, am realizat folia hidroizolatoare Hidroizoflex, iar în 1995 am depus documentaţia la OSIM. La scurt timp am primit şi brevetul de invenţie, care a fost valabil până-n 2015, însă curând voi primi şi prelungirea acestuia,  pentru o versiune mult îmbunătăţită a produsului – care la această oră este net superior oricărui produs hidroizolator realizat pe plan mondial.”

Urcuşul şi coborâşul Golgotei

Inventatorul trage apoi cu putere aer în piept şi continuă: „Faptul că avem autostrăzi compromise se datorează normativului, în vigoare, de utilizare a produselor hidroizolatoare la lucrări de infrastructuri, respectiv poduri, pasaje şi viaducte. În acest normativ, din cauza intereselor oculte ale – aşa să scrieţi! – duşmanilor poporului s-a căzut de acord cu aplicarea criminală a acestui normativ, unde este permisă utilizarea materialelor hidroizolatoare din import cu caracteristicile următoare: flexibilitate minus zece grade Celsius şi alungire la rupere patru centimetri. Ori, produsul meu este rezistent la -35 grade Celsius şi la plus 180, de asemenea alungirea sa la rupere e de zece ori mai performantă decât cea permisă. Ca urmare, prima versiune a sa a intrat în atenţia firmelor Bechtel, pentru construcţia autostrăzii, şi la Tirrena Scavi pentru centura de ocolitoare a Clujului însă, din cauza criminalilor nu s-a putut utiliza, pentru că nu mi-au dat aviz de utilizare – respectiv CNADNR – motivându-mi că „nu avem curaj” deşi produsul Hidroizoflex era agrementat şi încercat la acelaşi institut – CCF Bucureşti – unde fusese testată şi varianta importată, cu performanţe net inferiare celui al meu. Fapt ce dovedeşte din nou iresponsabilitatea acestor persoane. Deţin un munte de hârtii fiindcă trei ani de zile mi-au fost necesari pentru ca CNADNR să-mi dea, în sfârşit, aviz de utilizare pentru lucrări în infrastructură la lucrări de hidroizolaţie la autostrăzi. Iar atunci, în 2011, după ce-au trecut cei trei ani de corespondenţe CNADNR a confirmat, pe 2 iunie 2011, faptul că acest produs poate fi utilizat…Dar, deja, lucrările fuseseră executate şi la Bechtel şi la Tirrena Scavi! Iar într-un document anterior CNADNR le transmitea, expres, celor de la firma italiană: „…cu privire la materialele propuse pentru lucrările de hidroizolaţie sau protecţia rosturilor la lucrările de artă, vă putem comunica că aceste materiale au fost insuficient sau deloc utilizate de CNADNR Bucureşti, astfel încât vă solicităm prezentarea documentelor tehnice pentru alte materiale utilizate cu succes pentru astfel de lucrări în cadrul companiei”. Cei de acolo mi-au arătat hârtia, justificându-se astfel pentru că nu-mi folosesc invenţia. Iar la Bechtel s-a întâmplat la fel – asta după ce negociasem până şi preţul. Să nu mai zic şi că un ministru, când am zis că facem jumate-jumate benficiile, mi-a cerut 51 la sută pentru ei, iar pentru că i-am refuzat propunerea implementarea proiectului meu a eşuat”. Povesteşte cu un aer răvăşit – ca şi cum totul s-ar fi petrecut ieri: „Eu, ca prostul tot aşteptam solicitarea produsului de care erau interesaţi cei de la Tirrena Scavi. M-am prezentat la ei ca să aflu de ce nu mai sunt contactat şi mi s-a spus că dacă vor folosi acest produs vor fi concediaţi, iar când i-am întrebat, de ce, aceştia mi-au arătat scrisoarea din care v-am citat mai înainte”.

Totuşi, între timp – multe firme fiind tentate de atractivitaatea invenţiei sale – Tomina a reuşit să efectueze numeroase lucrări, la poduri şi izolarea unor hale industriale, pe circa 1.500 metri pătraţi. Astfel, printre alte obiective, materialele lui Tomina au ajuns să izoleze podul rutier de pe strada Oţetului din Cluj-Napoca, podul rutier Buneşti, podul rutier din Tăuţii Măgherăuş – judeţul Maramureş, cel din Lungeşti şi podul rutier din Perii Vadului – judeţul Sălaj. Dar acest lucru s-a petrecut în cazul versiunii vechi, cea de 3 mm grosime, fabricată pe scară largă de fabrica ROMVELO din Luduş, până când aceasta a intrat în insolvenţă. „Şi după dispariţia acestei fabrici eu nu m-am lăsat şi am încercat să produc industrial şi noua versiune, Hidroizoflex Super – cu materiale de 1,5 şi 2 mm grosime – la Piteşti şi Târgu Jiu. Dar n-a fost să fie, am fost „lucrat” ca la carte de cei vigilenţi – nu la destinele ţării – ci la bunăstarea lor! Astfel, nu mi-a ajuns lupta pentru avizare, ci m-am trezit după aceea că respectiva instituţie, CNADNR, a mers la fabrici şi a intervenit ca preţurile de producţie să fie mai mari cu 25 la sută, ca să nu pot intra în competiţie, plus că şi legea licitaţiilor aplicată pe atunci era învechită şi nu avea legătură cu calitatea produsului. În prezent există legea preţului cel mai mic, la produsul cu cea mai mare calitate. Practic, ei  au îngropat acest produs românesc şi nu mi-au folosit cu nimic invitaţiile la emisiunile lui Mihai Tatulici, la emisiunea „Zece pentru România” ori numeroasele interviuri acordate presei – până la urmă au triumfat tot criminalii”.

Fără happy-end

Izbucneşte bărbatul, disperat: „Am făcut în acele vremuri, prin 2009, petiţii la toţi puternicii zilei: la preşedintele Traian Băsescu, dar şi la Primul ministru Emil Boc. Ştiţi ce se întâmpla? Ajungeau înapoi la CNADNR care-mi dădea răspunsuri uluitoare – la fel ca gesturile sale – fără legătură cu tema abordată. De aceea, nu mai am altceva să le transmit românilor decât două-trei fraze, eu fiind astăzi un om distrus de sistem: pentru că produsul meu era destinat şi autostrăzilor – mărindu-le consistent rezistenţa – românii să nu aştepte nici de-acum încolo autostrăzi performante! Şi asta pentru că utilizarea acelui normativ permite drumarilor acestei ţări să utilizeze produse din import, cu performanţe foarte reduse. Iar pe ai mei compatrioţi îi văd, în continuare, minţiţi şi condamnaţi să aibă străzile decise de conducătorii lor!  Iar povestea mea este cea a „nebunului” care a ajuns internat la Psihiatrie din cauza frământărilor interioare şi a opreliştilor pe care le-a întâmpinat în cei douăzeci de ani de lupte pentru invenţia lui! Dar, pentru că şi aşa sunt considerat „sărit” şi nu mai am ce pierde, nu mă dau bătut şi o să-mi continui lupta până la ultima suflare, cu noua folie Hidroizoflex Super”!

Prof. dr.Dorin Isoc, expert în proprietate intelectuală: „Legat de acest material izolant – mai bine zis folie – pot să spun că are aplicaţii interesante şi tentante: de exemplu cu această folie se pot izola cursuri de apă sau bazine, ceea ce înseamnă că la un moment dat este o alternativă la beton şi nu mai trebuie pus fund şi pereţi la bazin. Pur şi simplu, se pune folia, se lipeşte ca să acopere lăţimea şi dai drumul la apă – şi ai baltă. După aceea poate să acopere clădiri, poduri, drumuri, să contribuie la înlăturarea uzurii şi ruginii a punţii vaselor. Ca să poţi obţine acest produs ai nevoie de o linie tehnologică specializată, pe de-o parte şi pe de alta ai nevoie de comenzi foarte mari. Asta înseamnă că produsul ar trebui să fie deja pe piaţă ori ca să ajungă pe piaţă un asemenea produsvare nevoie de o reclamă foarte susţinută fiindcă e-n competiţie cu alte produse. Ori, această reclamă costă foarte mulţi bani . Şi atunci, între performanţe de laborator şi cerinţe ale pieţei, rigori ale comerţului, un astfel de produs se poate pierde. Aceasta este, să spunem istoria nefericită a unui produs care ar putea fi benefic în construcţii dacă ar fi confecţionat la scară largă. Este de remarcat faptul că are o manoperă mult mai redusă decât alte produse tehnice, deci ca să-l aplici nu ai nevoie de săpături, nu ştiu câţi oameni, etc. Tot aşa, pot fi protejate şi marginile drumurilor care trec pe lângă versanţi descoperiţi, de unde cad pietre: Transfăgărăşanul, Valea Oltului, Valea Bistriţei, etc. Aceşti oameni, precum Tomina cred că pot schimba lumea şi sunt de admirat. Sunt nişte visători care ajung până la urmă  – în lipsa unor oameni cu bani care să investească în munca lor – să guste din paharul amar al realităţii”!