Sapou: Adunarea generala de saptamana trecuta a liderilor USL din tara si locali de la Cluj s-a desfasurat sub pretextul faptului ca orasul nostru ar fi inima Ardealului, de unde poate porni schimbarea in tara. Folosind cuvinte alese si bine plasate, liderii PNL si PSD au vrut ca adunarea de la Cluj sa nu para legata de recentele evenimente din oras. Gazeta de Cluj va prezinta modul in care intelege liderul PNL Marius Nicoara intelege sa faca politica, atacurile asupra adversarilor politici si motivele pentru care acesta se teme ca ii va urma randul.  

Luni, 5 decembrie, Curtea de Apel Cluj a decis mentinerea in arest a primarului Sorin Apostu pe o perioada de inca 29 de zile, incepand cu data de 9 decembrie. Acesta, prin intermediul avocatilor, a renuntat la cererea de eliberare sub control judiciar, insa principalul aparator al acestuia, profesorul Gheorghita Mateut, a anuntat ca vor reitera cererea in cazul in care Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) va respinge recursul contra deciziei Curtii de Apel Cluj. La data de 8 decembrie, tot la Curtea de Apel, a avut loc judecarea cererii de prelungire a arestului preventiv al fostului vicepresedinte al Consiliului Județean (CJ) Radu Bica. Dupa cum era si de prevazut, si de aceasta data cererea procurorilor a fost admisa, atat Radu Bica cat si Sorin Apostu petrecand-si sarbatorile dupa gratii. In tot acest timp, mai marii Uniunii Social Liberale (USL) la nivel national s-au adunat la Cluj pentru a incepe prematur campania electorala pe fondul slabirii puterii si a capitalului de imagine a PDL in judet. „Am ales orasul Cluj-Napoca pentru aceasta dezbatere, in mod simbolic, pentru ca este inima Ardealului si vrem sa convingem si alegatorii din aceasta zona, care pana acum au avut alte optiuni politice. Dezbaterea de astazi a avut rolul de a genera idei noi, utile, pe care USL sa le preia in cadrul proiectului sau pentru Justitie. In perspectiva lansarii, in perioada urmatoare, a viziunii USL pe Justitie, am deschis un forum de dezbatere cu organizațiile non-guvernamentale din domeniu, cu cei din sistem, asociatii profesionale ale magistratilor, cu specialistii in drept. USL considera ca o viziune pe Justitie trebuie sa inglobeze toate perspectivele si nu sa fie o simpla decizie politica”, declara la acel moment social-democratul Dan Șova. Dar asta era doar de fatada.

In realitatea, intrunirea extraordinara a “monstrului” politic numit USL la Cluj a avut ca scop si motiv slabirea puterii PDL pe plan judetean, partid care dupa toate sondajele nu avea cum sa piarda alegerile anul viitor. Cu un Sorin Apostu la pamant si cu un Radu Bica irecuperabil, liderii USL la nivel national dar mai ales liderii PNL la nivel local au decis inceperea unui razboi, daca nu direct, atunci de gherila, pentru a lovi puternic pe cei ramasi fara aparare. Cum de la declanșarea scandalurilor Bica si Apostu s-a limitat doar la a face declaratii de presa generaliste si lipsite de continut, liderul PNL Marius Nicoara a apelat inca o data la tacticile lui favorite si neortodoxe, simtind ca momentul este oportun pentru a-si ataca adversarii.

Tactica hienei, preferata lui Nicoara

Cei 30.000 de fluturasi comandati imediat dupa retinerea lui Radu Bica in care erau atacati dur presedintele CJ Alin Tise si premierul Emil Boc a fost doar preludiul unei campanii care va mai dura mult si care isi are originile undeva prin 2006. La fel ca si in cazul vicepresedintelui CJ Radu Bica, unde Marius Nicoara a infiintat o comisie de ancheta pentru a verifica licitatiile si lucrarile efectuate in ultima perioada, mentionand ca in spatele acestei comisii s-ar afla de fapt Horea Uioreanu, si in cazul primarului Sorin Apostu a procedat la fel. In data de 10 noiembrie, la doar o zi dupa arestarea lui Sorin Apostu, Marius Nicoara a organizat o adunare generala la Hotel Melody, in care, exact ca si in cazul Radu Bica, l-a atacat dur pe primar, persoana aflata in arest si fara posibilitatea de a da vreo replica. Si de aceasta data, Marius Nicoara a cerut infiintarea unei comisii, de aceasta data la nivelul Consiliului Local (CL), pentru a analiza toate contractele acestei institutii. Cum va continua razboiul de gherila al lui Marius Nicoara nu se stie, cert este ca asistam doar la inca o lovitura sub centura din partea acestuia indreptata impotriva conducerii PDL din judet. Episodul cu fluturasele indreptate impotriva lui Alin Tise si Emil Boc nu este primul in care Marius Nicoara comanda afise sau ziare pentru ca apoi sa le distribuie gratuit cetatenilor. Acum cativa ani, pe vremea scandalului in care Emil Boc era acuzat ca ar avea o amanta care ar desfasura afaceri cu statul, Marius Nicoara a comandat 50.000 de ziare Can-Can  in care actualul premier era surprins cu celebrul buchet de flori, si pe care le-a distribuit in tot Clujul.

Ultimul episod din serialul luptei de gherila pe care o duce Marius Nicoara contra adversarilor sai a avut loc imediat dupa retinerea si arestarea primarului Sorin Apostu. La comanda sefului PNL Marius Nicoara, care nu a stat prea mult pe ganduri, au fost tipariti peste 35.000 fluturasi in care erau infatisati Emil Boc si Sorin Apostu, dupa cum se poate vedea in imagine, facandu-i pe ambii spagari si corupti.  

Cel fara de pacat sa arunce primul piatra

Arestarea celor doi lideri PDL, Sorin Apostu si Radu Bica i-a oferit ocazia perfecta lui Marius Nicoara si alor lui sa incerce sa castige capital de imagine de pe urma cadavrelor politice ale acestora.  Dintre aceste doua aresta, cea care-l priveste cel mai mult pe Nicoara si ai lui este cea a lui Radu Bica, cu care pana nu demult avea relatii bune si de care acuma incearca sa se departeze ca de un lepros. Marius Nicoara, care a are inca legaturi puternice in cadrul CJ prin persoana consilierului judetean Liviu Miclauș, a lansat o ofensiva puternica contra presedintelui actual, Alin Tise si a vicepresedintelui Radu Bica. Interesant este faptul ca tocmai omul sau de casa, Liviu Miclauș, este cel care pana nu demult batea la usa lui Radu Bica in incercarea de a intra in gratiile acestuia. Legatura dintre dosarul presupusei mite, Marius Nicoara , Liviu Miclauș si Aspazia Droniuc, denuntatoarea lui Radu Bica si a lui Sorin Apostu este data de actuala directoare de la Univers T, Brandusa Mandru, fosta Chiorean. Astfel, se vehiculeaza faptul ca Aspazia Droniuc, denuntatoarea si patroana firmei Frarom,  avea sediul societatii pe strada Clabucet nr. 1, in apartamentul consilierului local Brandușa Mandru, director la Univers T. Aspazia Droniuc si-a schimbat in urma cu cativa ani sediul social al celor doua societati, Frarom Import-Export Cluj-Napoca si SC Groupe Frarom Agent de Asigurari SRL, intr-un apartament din cartierul Manasur, pe strada Clabucet nr. 1, detinut de Brandusa Mandru. Aceasta din urma declara de curand in presa faptul ca pe Aspazia Droniuc o cunoaste din vremea studentiei, fara a mentiona faptul ca ambele se cunosteau din interiorul PDL. Actuala directoare a Univers T se presupune ca a avut o relatiei apropiata cu Marius Nicoara,  doar ca apoi sa fie “pasata” consilierului judetean Liviu Miclaus, cel poreclit “schimbatorul de roti” al lui Nicoara.

Chiar daca acum il ataca, Marius Nicoara si Liviu Miclaus avea pana nu demult relatii de vasalitate cu Radu Bica, intermediind intrarea nepotului acestuia in Biroul Interimar al PNL Cluj, nepot care avea o firma de instalatii si care ulterior avea sa lucreze la stadion. Din cate se pare, Marius Nicoara si Liviu Miclaus vor sa se lepede acum cat de repede posibil de Radu Bica, temandu-se ca DNA-ul va incepe o ancheta cu privire la contractele si licitatiile derulate de catre CJ in perioada in care era la putere Nicoara. Este si normal astfel ca suma de 10.000 de euro, presupusa mita, ii pare o suma infima lui Marius Nicoara, din moment ce acesta a coordonat si supravegheat celebrele afaceri Nokia, Emerson si Iulius Mall. Chiar si la capitolul logistica si orientare in spatiu Marius Nicoara pare a-i intrece pe toti, vehiculandu-se zvonul ca pentru “micile atentii” acesta se deplasa in Austria, langa Viena, pentru a fi departe de orice posibil flagrant. Cu siguranta pana la urma vor iesi la iveala motivele pentru care au fost alocati banii publici pentru toate lucrari de asfaltare, de pietruire si altele intr-un stadion care nu peste mult timp urma sa fie demolat. Sau, in aceeași ordine de idei, adevarul va iesi la suprafața si cu privire la contractele lui Liviu Miclaus cu sondajele de la aeroport, “micile atentii” de la Tetarom sau de la Univers T. La toate acestea se adauga si presiunea de pe umerii primarilor PNL, care au fost de multe ori fortati sa incheie contracte de consultanta, proiectare si executie cu firma finului lui Marius Nicoara, Mircea Abrudean.

 Andrei TOMOS

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.