Foametea groaznică din Bucovina de Nord a dus la canibalism și ură între români

Conferința internațională ”Foametea organizată de regimul totalitar în Ucraina (1932-1933) și Nordul Bucovinei (1946-1947)” a fost organizată de Societatea Orăşenească Cernăuți ”Golgota”, cu sprijinul informaţional al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi. În cadrul acesteia a fost evocată dramatica şi răvăşitoarea foamete din anii 1946-1947, tragedie declanşată de statul sovietic după ocuparea Bucovinei. ”S-au perindat de atunci ani şi puţini martori oculari mai sunt încă în viaţă, care păstrează spre neuitare dureroasa amintire pentru urmaşi – urmările foametei organizate de NKVD-işti cu scopul de a-i nimici, de a-i îngenunchea pe români pentru a-i forţa mai uşor să se colectivizeze. În consecinţa „eliberării” şi traiului din „paradisul” sovietic, cel mai mult a avut de suferit populaţia din teritoriile ocupate ale Basarabiei şi Bucovinei”, arată Felicia Nichita-Toma în Zorile Bucovinei.

Povești de groază

”În Basarabia, bunăoară, unde nu plouase deloc, nu erau nici pisici, nici câini, căci majoritatea lor fuseseră mâncate din cauza foametei. Sate întregi rămâneau pustii, locuitorii lor pornind spre Bucovina noastră dragă, spre regiunea Transcarpatică, spre munţii Carpaţi, unde mai căzuse câte o ploiţă, iar seceta n-a reuşit să pârjolească toate ogoarele şi unde mai puteau găsi ceva de-ale gurii. Şi cu toate că pârjolul regimului totalitar bolşevic arse totul în calea sa şi în Bucovina, oamenii mai aveau ascunse ceva grâne, fasole, porumb, cartofi.

Cete de flămânzi, sleiţi de puteri din cauza foametei, cutreierau apusul Ucrainei în căutarea hranei. Bucovinenii noştri se împărţeau cu ei din puţinul pe care-l aveau, căci şi ei erau bătuţi de aceeaşi urgie sovietico-bolşevică ce intenţiona să-i nimicească în asemenea mod barbar. Însă erau prea multe guri înfometate, prea flămânzi ca să fie săturaţi. În acei ani înfometaţi – 1946-1947, muribunzii zăceau peste tot, cea cu coasa în spinare secerând peste 17 mii de vieţi omeneşti doar în regiunea Cernăuţi. Iar din cauza bolii de tifos, provocate de foamete şi sărăcie, în ţinutul nostru bucovinean au decedat 27 de mii de persoane. Oamenii, ieşindu-şi din minţi din cauza foametei, se mâncau unul pe altul, în acea perioadă în ţinut fiind înregistrate cinci cazuri de canibalism.

După foametea îndurată în toamna şi iarna anului 1946, în primăvara lui 1947, după însămânţarea ogoarelor, pustii au rămas podurile şi hambarele gospodarilor chiar şi în ţinutul nostru. Înnebuniţi de foame, cei veniţi se năpusteau ca lăcustele şi scoteau din ţărână grăunţele şi cartofii, încât rămâneau lanuri pustii, bucovinenii fiind nevoiţi să se înarmeze cu coase, topoare şi furci pentru a-şi păzi zi şi noapte pământurile însămânţate. Însă, a dat Domnul că a înverzit urzica şi loboda. Înfometaţii îşi făceau din ele borş, potolindu-şi astfel foamea. Şi dacă mai aveau şi o mână de crupe să le fiarbă cu ele, erau salvaţi. Celorlalţi li se umflau burţile, deveneau albaştri-verzui ca loboda şi urzica şi îşi dădeau duhul în chinuri cristice. I-au mai salvat pe flămânzi, puţin mai târziu, ciupercile, cireşele şi alte pomuşoare.

Românii, dușmani între ei

Politica de exterminare în masă, înfăptuită prin foametea organizată de barbarii sovietici pentru a nimici poporul şi a-l supune mai uşor, a dus la duşmănie şi ură între români – între cei săraci şi mai înstăriţi. În 1940, după ocuparea Bucovinei de sovietici, fruntea gospodarilor din sate se refugiaseră în România, averea şi pământurile lor fiind împărţite calicilor, majoritatea cărora nu ştiau a gospodări, însă trec cu inima deschisă în serviciul sovieticilor şi îi primesc cu bucurie, fiindcă i-au împroprietărit. În 1941, când se retrag trupele ruse, se întorc din nou gospodarii, aceşti activişti fiind lipsiţi de cetăţenia română, judecaţi şi întemniţaţi. În 1944, când Bucovina e răpită din nou de sovietici, situaţia se agravează. Cei care au avut de suferit se răzbună pe cei bogaţi. Prin mărturii false şi denunţuri aceştia sunt clasificaţi ca „duşmani ai poporului”, întemniţaţi, împuşcaţi şi deportaţi, arcăniţi şi duşi cu forţa la munci silnice în lagărele de la Onega, tineretul – „vânat” pentru muncile în minele din Donbass. Cei trecuţi în serviciul bolşevicilor, cozile de topor, creează obştile agrare, devenind astfel activişti ai puterii sovietice şi fiind împuterniciţi cu stabilirea planurilor de dare la stat a cerealelor, altor produse agricole. Oamenii erau obligaţi să dea la stat cereale, 27 litri de lapte, 40 kg de carne, 70 kg de legume, 2 kg de lână, ouă, fân etc. Mai trebuiau să execute şi împrumuturi la stat în bani, corvezile la păduri. În caz că nu reuşeau să dea la stat cotele exagerate de producţie agricolă erau condamnaţi la 10 ani de puşcărie. Or, oamenii noştri şi-au bătut joc de ai lor. În 1947, bucovinenii au fost nevoiţi să dea la stat 18 vagoane de pâine, apoi li s-a mai adăugat suplimentar, în total – 25 tone”, relatează jurnalista faptele prezentate de scriitorul şi ziaristul Dumitru Covalciuc.