Ministrul justiției, Robert Cazanciuc a efectuat, în perioada 10-11 iunie 2013, o vizită de lucru la Chișinău, la invitația ministrului justiției din Republica Moldova, Oleg Efrim. În cadrul întâlnirii bilaterale, pornind de la aprecierea generală foarte bună a celor doi miniştri privind colaborarea dintre România şi Republica Moldova în domeniul justiţiei, au fost evaluate rezultatele activităţilor derulate în cadrul cooperării bilaterale şi perspectivele acesteia.
Ca formulă nouă şi concretă de viitoare cooperare între autorităţile competente ale celor două state, ministrul român al justiţiei a propus crearea unui Forum de justiţie româno-moldav care să permită dezvoltarea şi diversificarea experienţelor profesionale reciproce. De asemenea, Robert Cazanciuc a menţionat că România va continua să acorde asistenţă tehnică Republicii Moldova în cadrul procesului de reformă a justiţiei.
La rândul său, partea moldavă a apreciat în mod deosebit faptul că din luna mai 2013, Ministerul român al Justiţiei a răspuns pozitiv la solicitarea Ministerului Justiţiei din Republica Moldova şi a aprobat detaşarea pe 6 luni a unui manager public specialist in strategii şi politici publice.