Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, reprezentant al asociaţiilor şi organizaţiilor care au aderat la programul acestuia și al comunităţilor româneşti din cele trei judeţe, luând la cunoştinţă din informaţiile publice despre vizita preşedintelui Klaus Werner Iohannis în judeţele Harghita şi Covasna, îi transmite acestuia un mesaj, preluat de Romanian Global News.

FCRCHM solicită ca în programul vizitei să fie inclusă cel puţin o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti. Scopul acestei solicitări este acela de a-i fi aduse la cunoştinţă Preşedintelui în mod direct aspectele particulare cu care se confruntă populaţia românească numeric minoritară în zonă şi care este ignorată de oficialii locali, cu excepția Instituţiei Prefectului, pentru că nu are o prezenţă semnificativă în cadrul autorităţilor publice locale pentru a-i susţine interesele. Este un fenomen care, neglijat de peste 25 de ani, pune în pericol chiar posibilitatea de supravieţuire a elementului românesc.

Comunitatea românească din zonă este marginalizată, supusă multor şicane şi discriminări deja devenite oficiale şi, datorită unor complicităţi politice cu o formaţiune dominantă în zonă, a dezinteresului autorităţilor decidente la nivel naţional, lipsei cronice de finanţare pentru programe specifice, populaţia românească este supusă unui proces de erodare şi pierdere a identităţii naţionale sub ochii propriilor autorităţi.

Fenomenul de scădere a populaţiei româneşti duce la slăbirea evidentă a acesteia, proces care trebuie stopat prin demersuri de autoritate legale şi constituţionale. Glasul nostru nu se aude la forurile decidenţilor politici şi singuri nu ne mai putem susţine. Aşteptările noastre au acumulat restanţe în domeniul economic, al educaţiei, al prezervării limbii, culturii tradiţionale, al cercetării vestigiilor arheologice, borne peste timp ale unei străvechi continuităţi de civilizaţie românească.

Cerem Preşedintelui ţării să aibă cel puţin o întrevedere lucrativă şi cu reprezentanții românilor, cu prefecții din cele două judeţe și conducerea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei, pentru a cunoaşte realitatea şi din punctul nostru de vedere, deoarece noi nu suntem cu adevărat reprezentaţi de cei cu care am aflat că Președintele se va întâlni.

Altminteri şi în caz de refuz, scopul vizitei și documentarea la faţa locului ar fi incomplete, unilaterale, s-ar ignora problemele importante ale comunităţii româneşti, s-ar oficializa sentimentul de abandon şi de discriminare pe cale de generalizare.

Pentru că a trecut peste un deceniu de când un preşedinte al ţării a fost în vizită oficială în zonă şi s-a întâlnit cu reprezentanții românilor, cerem Preşedintelui să analizeze oportunitatea celor semnalate şi să dea curs demersului nostru.

3 COMENTARII

  1. Să nu își facă probleme românii din regiune – minoritarul Johannis a arătat clar de mai multe ori până acum cîtă prețuire are el pentru poporul care s-a bulucit să-l aleagă (așa ne trebuie, cu vătaf străin în fruntea țării!).

    Dacă aș fi eu Președinte, aș oferi cetățenia Română fraților de peste Prut, împreună cu loc pentru casă și un ajutor financiar, cu condiția să se stabilească în Harghita și Covasna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.