Fostul decan al Facultății de Teologie în cadrul Universității Ovidius Constanța, Bogdan Moise, a fost trimis în judecată, fiind acuzat de fals intelectual și complicitate la instagare la abuz în serviciu, după ce ar fi ajutat un candidat să obțină, ilegal, posturi universitare.

Alături de acesta va fi judecat și Bogdan-Florin Chiriluță, sub control judiciar, pentru fals în declarații, uz de fals și instigare la abuz în serviciu. Bărbatul și-a recunoscut faptele și a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii. Dacă instanța îl va aproba, Chiriluță ar urma să fie condamnat la 2 ani și trei luni de închisoare cu suspendare.

Procurorii spun că în perioada 2013-2015, Bogdan-Florin Chiriluță, în calitate de candidat la posturile didactice scoase la concurs de Universitatea Ovidius Constanța – Facultatea de Teologie, ar fi întocmit în fals șase declarații pe propria răspundere pe care le-a depus la dosarul personal. Ulterior, acesta a fost numit lector și conferențiar universitar, primind, în total, 118.570 lei, în perioada februarie 2014-iunie 2017.

DNA susține că în aprilie 2017, Bogdan-Florin Chiriluță ar fi prezentat Comisiei de verificare a activității științifice și de cercetare a candidaților înscriși la concursul pentru ocuparea posturilor didactice de conferențiar și profesor în cadrul Universității Ovidius din Constanța, în fotocopie, o revistă, susținând că în cuprinsul ei ar fi publicat un articol de specialitate.

„În realitate, inculpatul a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său. La data de 13 septembrie 2017, cu ocazia audierii, inculpatul a depus la dosarul cauzei, din proprie inițiativă, un exemplar al aceleiași reviste fotocopiate, în care și de această dată a înlocuit prin alterarea grafică a machetei articolul original cu al său. În demersurile sale infracționale, în anul 2013, inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin a beneficiat de ajutorul inculpatului Moise Bogdan, în calitate de decan al Facultății de Teologie din cadrul Universității Ovidius Constanța. Concret, inculpatul Moise Bogdan având și calitatea de persoană însărcinată de către Senatul Universității Constanța cu verificarea criteriilor de promovare a candidaților, a declarat pe proprie răspundere că inculpatul Chiriluță Bogdan-Florin îndeplinește condițiile respective, ceea ce a condus la consecințele prezentate mai sus”, explică DNA.

Universitatea Ovidius Constanța s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 118.570 lei, prejudiciu care a fost achitat în întregime de Chiriluță Bogdan-Florin.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.