
Fostul deputat de Cluj din partea USR, Emanuel Ungureanu, membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor, aduce acuzații la adresa liberalului Florin Stamatian, pe care îl învinovățește de distrugerea premeditată a proiectului european Imogen.
„Aştept ultimul raport al Ministerului Sănătăţii pentru a face public un alt imens abuz comis de Şuşcă, împreună cu fostul deputat PNL Florin Stamatian, distrugerea premeditată a proiectului european de milioane de euro, Imogen.
După ce voi scoate la lumină contractele încheiate în cei 7 ani negri de mandat ai lui Şuşcă, veţi vedea dimensiunea risipei banului public în Spitalul Judeţean Cluj, care colcăie în prea multe locuri de şobolani şi mizerie cruntă„, sunt acuzațiile fostului deputat de Cluj Emanuel Ungureanu, declarate publicației Adevărul.
Un proiect la care ai muncit și pe care l-ai scris și ai pus suflet în el, nu ai cu să-l distrugi deliberat. Acesta este parte din mesajul transmis de către liberalul Stamatian, referitor la acuzațiile aduse de fostul deputat de Cluj USR Emanuel Ungureanu.
Parametrii pe baza cărora proiectul a fost finalizat au fost respectați
„Au fost întâmpinate câteva dificultăți, în condițiile în care proiectul a fost început de la 0, în sensul că nu a existat o colaborare între Ministerul Sănătății, Ministerul Cercetării, Spitalul Județean și cei care au lucrat în proiect.
Pentru tot ce s-a derulat, trebuia să fie și o finanțare din partea Ministerului Sănătății, și nu a fost. Trebuiau să aibă loc angajări – legat de angajări, noi trebuia să cerem Direcției Spitalului, Direcția Spitalului să ceară Ministerului, Ministerul să aprobe – au fost oameni care au stat pe margine și au așteptat că poate, poate (n. r. prind) un post. Iar acolo nu poți angaja orice tânăr, ai nevoie de doctoranzi, de oameni care să-și facă treaba foarte bine.
Indicatorii ce trebuiau respectați de către institutul de cercetare în cauză au fost îndepliniți, potrivit liberalului Stamatian.
„Aici nu este vorba despre o unitate sanitară, ci despre un centru de cercetare. Că anumite lucruri se puteau face altfel, dar am fost împiedicați, acestea sunt deja amănunte.
Ministerul Sănătății nu accepta să facem la noi, la Imogen, echipă de studiu a pieței și de descriere de proiecte, pentru că în legislația sa nu există aspectul acesta. Legea cercetării nu se aplică la Ministerul Sănătății, dar se aplică la Ministerul Cercetării. (…)
Într-adevăr, sectorul de Stomatologie nu a prezentat parametri extraordinari. Au fost mici discuții pe partea aceasta, am cerut de două ori post de stomatolog la Minister, însă nu au aprobat.
Ce trebuie să se înțeleagă este că Imogen nu este unitate de asistență medicală, ci unitate de cercetare, iar cel mai important lucru este că, la sfârșitul anilor, criteriile care trebuiau îndeplinite astfel încât proiectul să poată fi validat, au fost îndeplinite”, a explicat liberalul Florin Stamatian pentru Gazeta de Cluj.
Verificări din partea autorităților
Proiectul Imogen a avut, potrivit declarațiilor medicului Florin Stamatian, de două ori audit. De două ori a fost verificat de Curtea de Conturi și de 3 ori a avut parte de control din partea Ministrului. „Nu a fost vorba de deficiențe majore”, a spus medicul Stamatian.
Concluzând, liberalul Florin Stamatian a transmis că „legislativ, nu poate spune nimeni că e vorba de rea voință”. Cât despre fostul deputat USRist de Cluj, Emanuel Ungureanu, politicianul „folosește informații pe care le înțelege colateral”.
„Nu m-a întrebat niciodată dacă așa e”, a conchis liberalul Florin Stamatian.
Gazeta de Cluj a încercat să ia legătura și cu fostul manager al Spitalului Județean Cluj-Napoca, însă fără succes. Vom publica, în urma solicitării unui punct de vedere, poziția oficială a lui Petru Șușcă.