Fostul deputat PSD de Cluj, Graţiela Iordache este implicat, conform unor informaţii judiciare din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), într-o afacere cu export de tutun prin care s-ar fi cauzat o pagubă de circa 40 de milioane de euro. În urmă cu şase ani, Iordache a intrat şi în vizorul Oficiului Naţional pentru Prevenirea Spălării Banilor, dar, între timp, fostul deputat a fost “spălat” de acuzaţii. Interesant este şi faptul că în toamna anului trecut, Graţiela Iordache a fost declarată ca fiind purtătoarea virusului gripei porcine, iar conform informaţiilor judiciare, îmbolnăvirea a coincis cu momentul în care ea ar fi aflat că se află în vizorul procurorilor DNA. Între timp, Graţiela Iordache s-a însănătoşit.
Graţiela Iordache, fost deputat PC de Cluj (2006-2008) şi secretar de stat în cadrul Ministerului de Finanţe, şi G. B., consilier al fostului Ministru al Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, sunt acuzaţi că ar fi semnat anumite derogări care l-au ajutat pe italianul Antonello Celestini, patronul “Galaxy Tabacco”, fosta Societate Naţională “Tutunul Românesc” să exporte tutun în Italia fără să plătească o serie de taxe la stat. În urma acestor derogări, Celestini ar fi exportat în Italia 820 de tone de tutun în valoare de peste 40 de milioane de euro fără să plătească accize şi TVA. De asemenea, procurorii DNA, au pus sechestru pe averea celor acuzaţi, iar Iordache şi Băicăţan au primit interdicţia de a nu părăsi ţara, măsură care, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost contestată în instanţă.
Proprietarii Societăţii Naţionale “Tutunul Românesc” sunt firmele CTS din Italia şi Galaxy Energy International, off-shore înregistrat în Insulele Virgine Britanice. Ele au cumpărat SNTR-ul în 2004, de la stat, după o privatizare fără succes în care a fost implicat patronul InterAgro, Ion Niculae. Firma italiană “CTS” (Cooperativa Tabacchi Sangiustino) este condusă de Antonello Celestini, însă, conform unui anunţ apărut în Monitorul Oficial al României, (IV, Nr. 6301/11.I.2004), Celestini nu este străin de afacerile lui Niculae, patronul InterAgro.
“Acţionarii reprezentând 71,68118 % din capitalul social al Societăţii Comerciale GALAXY TOBACCO – S.A. aprobă garanţia suplimentară solicitată de bancă privind diminuarea proporţională a capitalului social al Societăţii Comerciale GALAXY TOBACCO – S.A., cu valoarea imobilului asupra căruia se constituie ipotecă, în cazul în care se va trece la executarea silită, ca urmare a neachitării de către Societatea Comercială INTERAGRO LTD, Anglia, a creditului acordat de bancă”, arată textul hotărârii publicat în MO. Mai mult, anul trecut, Niculae a intrat în cadrul acţionariatului şi printr-o majorare de capital, InterAgro a suplimentat cu circa 40 de milioane de dolari capitalul social al Galaxy Tobacco, majorându-şi astfel participaţia la 53.72%. Ulterior, Niculae a fost despăgubit de ceilalţi acţionari în acelaşi cuantum, ieşind din acţionariatul companiei.
De unde vin banii lui Iordache
Graţiela Iordache, a fost directorul Asociaţiei Acţionarilor din România (AAR), iar, conform Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) între firmele off-shore ale grupului NCH şi AAR au avut loc tranzacţii financiare care au atras atenţia acestei instituţii de control. Conform unui raport al ONPCSB, off-shore-ul Lindsell Enterprises Ltd. (din cadrul grupului NCH) figurează ca asociat sau acţionar la 15 societăţi comerciale româneşti. Societatea are deschise conturi în băncile din România, de unde transferă sume de bani în Cipru. Ivington Enterprises Ltd., în perioada 3 aprilie 2003 – 5 mai 2004, a încasat, prin transferuri efectuate din Cipru, 602.235 de euro şi a efectuat plăţi externe în valoare de 564.331 de euro, cu destinaţia Cipru sub titlul de “repatriere de fonduri”. Broadhurst Investment Ltd. a beneficiat, în perioada 2003 – 2004, de încasări externe din Cipru, în valoare de 13.660.457 de euro şi a efectuat transferuri externe în valoare de 23.913.127 de euro. Conform ultimei sale declaraţii de avere, Iordache este acţionar în cadrul la SC Voltinvest, specializată în servicii financiare, firmă care lucreză sub „umbrela” acestor off-shore-uri. De asemenea, Iordache este apropriata lui Andrei Simine, omul de afaceri care gestionează afacerile fondului de investiţii Broadhurst Investments. Până să ajungă deputat de Cluj, principalele surse de venituri ale lui Iordache erau AAR (420 milioane de ROL în 2004) si Winmarkt (190 milioane lei vechi în 2004), o societate controlată de grupul NCH/Broadhurst. Astfel, Iordache s-a aflat în toată această perioadă în conflict de interese pentru că, pe de o parte, ar fi trebuit să apere interesele micilor acţionari înscrişi în asociaţie, dar pe de altă parte, ea era remunerată de pe urma activităţilor pe care le derulara la off-shore-uri. Conform Financiarul, “Iordache s-a mutat, în urma cu patru ani, cu sediul Asociaţiei Acţionarilor din România pe Bulevardul Pierre de Coubertin, exact într-o clădire deţinuta de Broadhurst, unde de altfel îşi are şi sediul central. Iordache recunoştea senin că, inclusiv Andrei Siminel, directorul general al NCH Advisors, i-a facilitat mutarea sediului asociaţiei sale prin încheierea unui contract de comodat, un contract de închiriere fără plată”.
Conform Topului Forbes, Ioan Niculae figurează, cu o avere de 1,1 miliarde de dolari, pe locul 880 în lume, sursa veniturilor fiind agricultura. În vârstă de 55 de ani, a lucrat în industria chimică , iar în prezent este acţionarul majoritar în cinci mari uzine chimice din România. Deţine InterAgro, cel mai mare producător intern din domeniul agriculturii. Anul trecut a achiziţionat teren la preţuri mici. În septembrie 2009, a investit peste 100 de milioane de dolari într-o uzină de bioetanol în Zimnicea. Are un portofoliu divers de afaceri, care include acţiuni în rafinării, hoteluri de patru stele, firme de consultanţă, restaurante, abatoare, echipe de fotbal şi imobiliare. A fost ofiţer de securitate în judeţul Teleorman şi a început să facă afaceri în perioada 1992-1996, sub guvernarea PDSR (actualul PSD), dar “marile lovituri” le-a dat între anii 1997-2000, pe timpul preşedintelui Emil Constantinescu şi al guvernării Convenţiei Democrate. Este un apropiat al lui Dorin Marian, consilierul al ex-preşedintelui Emil Constantinescu.
O afacere fumată la “poştă”
Procurorii DNA au început cercetările după ce comisarii Gărzii financiare au verificat activitatea SC Galaxy Tobacco. În urma controalelor financiare s-a descoperit că, în perioada 2005-2006, SC Galaxy Tobacco a vândut tutun procesat catre SC Sky Trading Tobacco SRL (102,8 tone), SC Broadcast Business Consulting SRL Ploiesti (20 de tone) şi SC Lyon TDG RSL Iasi (10 tone). Controlul a fost extins la SC Sky Trading Tobacco, unde echipa de control a constatat că, pe lângă tutunul cumpărat de la Galaxy Tobacco, societatea a mai cumparat tutun şi de la InterAgro şi Mella Italia. Ulterior, tutunul a fost apoi vândut la export (96,2 tone) şi pe piaţa internă (97,1 tone) către Internaţional Trade Distribution SRL, Euro Tobacco Industries SRL şi Tiber Tobacco SRL. În spatele privatizării Societăţii Naţionale “Tutunul Românesc” se află o adevărată încrengătură de firme off-shore, care au preluat de la Ioan Niculae, patronul InterAgro, acţiunile SNTR.
La începutul lui noiembrie anul trecut, Gabriela Iordache a fost diagnosticată cu gripă porcină. Verdictul coincide cu aceeaşi perioadă în care Iordache a aflat că este cercetată de procurorii DNA. “Am diagnosticul oficial, este gripă A/H1N1, dar nu am infectat pe nimeni din partid (PD-L – n. red.), pentru că nu am apucat să trec pe la birou”, a spus Iordache pentru NewsIn. “Colegii secretarului de stat din Ministerul de Finanţe, Graţiela Iordache, diagnosticată cu gripă A/H1N1, trebuie să stea acasă, toate birourile din minister şi toaletele de serviciu fiind dezinfectate”, a anunţat, ministrul interimar Gheorghe Pogea, pentru aceeaşi sursă.
Răzvan Robu
nu e de mirare uitati-va ce guravulpeava are si cite pipe poatetine-n gura ei buna de umplut cu c–-