Un fost inspector ANAF este trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, spălare de bani și evaziune.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi AGERPRES, Alexandru Ţăran, la data faptelor inspector în cadrul ANAF Timiş, este acuzat de luare de mită în formă continuată, instigare la spălarea banilor în formă continuată şi complicitate la evaziune fiscală.

În acelaşi dosar au mai fost deferite justiţiei trei persoane fizice – un om de afaceri, fiul său şi administratorul unei firme, precum şi două societăţi comerciale.

„În perioada iunie 2015-februarie 2016, inculpatul Ţăran Alexandru, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins şi primit, în mai multe tranşe, prin virament bancar şi în numerar, suma totală de 276.000 de lei, cu titlu de mită, de la omul de afaceri cercetat sub control judiciar, în legătură cu efectuarea unui control la firma fiului său, în urma căruia ar fi întocmit un raport de inspecţie fiscală favorabil în baza căruia societăţii comerciale respective i-a fost rambursat TVA de peste 968.436 lei”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit procurorilor, Alexandru Ţăran ar fi trebuit să constate caracterul fictiv al unor operaţiuni comerciale – servicii de consultanţă şi management fictive în valoare totală de 5.003.586 lei – şi să aplice prevederile legale care se impuneau. În schimb, pentru a disimula adevărata provenienţă a sumelor de bani primite cu titlu de mită, ar fi fost încheiate trei contracte de consultanţă fictive cu societăţile comerciale deţinute de persoane din familia inspectorului fiscal, în baza cărora au fost plătite în numerar sau transferate în cont sumele de bani.

„O parte din suma de 276.000 de lei primită de inculpatul Ţăran Alexandru, cu titlul de mită, ar fi provenit din suma de 968.436 lei rambursată societăţii în cauză că urmare a controlului efectuat de inspectorul fiscal”, precizează DNA.

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş s-a constituit parte civilă în dosar.

Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Timiş, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse de procurori. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.