Potrivit DNA, fostul ministru PSD al Agriculturii Adrian Chesnoiu este suspect într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupție pentru instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite și abuz în serviciu.

În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 544/VIII/3 din 23 iunie 2022 , ca urmare a ca urmare a îndeplinirii condițiilor legale și constituționale, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul CHESNOIU ADRIAN IONUȚ, în prezent deputat, iar la data faptelor având și funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni) și
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, suspectul Chesnoiu Adrian Ionuț, în calitate de ministru, ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.
De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Suspectului i s-a adus la cunoştinţă calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.