Dobrescu Ioan, medic chirurg la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, a fost cercetat în stare de libertate pentru luare de mită de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, ca urmare a denunţului făcut de B.M., bunica unui copil care în urma unei fracturi a fost consultat şi operat de medicul Dobrescu Ioan, chirurg la Spitalul Clinic de Urgenţe pentru copii. Medicul a constatat fractura ce necesită o intervenţie chirurgicală. Pentru a efectua această operaţie, a pretins o sumă de bani. În acest moment cazul este pe rolul  Judecătoriei Cluj-Napoca.

Din rechizitoriul procuraturii reiese că Dobrescu a amânat intervenţia medicală, condiţionând actul medical de plata sumei solicitate. Familia a plătit 500 de lei după trei zile de amânări, după care Dobrescu a efectuat procedura, dar i-a mai pretins mamei o sumă de bani, întrucât suma anterioară nu era suficientă pentru o operaţie aşa de complexă. Bunica s-a dus la poliţie, care a organizat un flagrant, marcând suma de bani pe care aceasta urma să o dea a doua şi medicului. Concluzia procurorului este că, deşi medicul neagă că a luat banii, bani pe care poliţia i-a găsit în biroul său, el se face vinovat de modul în care s-a comportat cu cele două femei, iar faptul că le-a lăsat să aştepte a fost de natură a le da de înţeles şi a le convinge că, până nu îi vor da bani, nu operează copilul, lucru care s-a şi întâmplat.

Procurorul l-a acuzat de infracţiunea de primire de foloase necuvenite, autorizând interceptarea şi înregistrarea convorbirilor şi imaginilor video din întâlnirea în care bunica copilului urma să îi dea mită. Astfel, bunica a mers a doua zi blindată cu aparatură. Interceptările convorbirii  confirmă versiunea bunicii, care în derularea faptelor nu diferă esenţial de ceea ce susţine medicul.

 

Flagrant cu forța

B.M., bunica copilului operat de dr. Dobrescu, povesteşte că pe 20 mai 2012, dată care cădea într-o zi de duminică, nepotul ei în vârstă de cinci ani şi-a rupt mâna. Fiindcă mama nu era acasă, bunica a dus copilul la UPU, de unde, după primul ajutor acordat, au fost trimişi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii. Acolo era de gardă medicul Ioan Dobrescu, care după ce a făcut radiografia braţului rupt, i-a spus bunicii că urmează să facă operaţia în cursul serii sau al nopţii. În momentul în care a aflat că femeia nu era mama copilului, ci bunica, a solicitat prezenţa mamei, pentru a obţine de la acesta acordul pentru operaţie. A doua zi, mama a venit la spital şi a semnat actele necesare, dar copilul tot nu a fost operat. De fapt nu a fost operat până miercuri, a patra  zi de la momentul internării, când bunica, personal, i-a dat 500 de lei medicului. A doua zi după operaţie, mama copilului a sunat acasă cu mesajul că medicul mai solicită bani. Aceasta pretinde că Dobrescu i-ar fi spus că “numai cotul costă 600 de lei, iar mâna – 500”. În acel moment bunica a luat legătura cu un avocat care i-a ajutat să facă o reclamaţie la poliţie şi să aranjeze un flagrant. În ziua următoare, în cabinetul său, medicul ar fi refuzat să ia personal banii şi i-a spus să îi lase pe frigider. Cum femeia avea banii marcaţi şi dorea să îl determine pe medic să pună mâna pe ei pentru a dovedi flagrantul, nu i-a lăsat pe frigider, ci s-a ţinut scai de acesta prin spital, până când, la un moment dat i-a îndesat în buzunar. Medicul n-a mai zis nimic şi când s-a întors în cabinet i-a pus pe frigider. După două minute au intrat cei de la poliţie şi au constatat flagrantul. La percheziţie au găsit diferite sume de bani, în lei şi în valută, puşi în diferite plicuri, prin geanta şi dulapul medicului. Acesta a pretins că e modul lui de a-şi păstra salariul, de frica hoţilor.

 

Ce contestă Dobrescu din declaraţia bunicii

În primul rând Dobrescu susţine că operaţia nu a fost amânată pentru că aştepta banii de la părinţi, ci pentru că starea pacientului o cerea. Într-adevăr, în declaraţia dată procuraturii, Direcţia Spitalului Clinic de Copii confirmă corectitudinea actului medical pe care l-a efectuat medicul Dobrescu.

“În cazul bolnavului B.R. temporizarea intervenţiei chirurgicale a avut la bază motive medicale. Starea copilului B.R. nu a avut de suferit de pe urma temporizării intervenţiei.”, se arată în declarația direcției spitalului.

 

Dobrescu susţine că operaţia s-a făcut cu o zi mai repede decât pretinde bunica, a doua zi după ce mama băiatului şi-a dat acordul pentru operaţie. Medicul recunoaşte că a avut o discuţie despre bani cu bunica copilului, în care nu cerea, ci refuza suma de bani oferită de aceasta.

“Dacă a existat o discuţie despre o eventuală sumă de bani, răspund că da, a existat o astfel de discuţie, iar denunţătoarea mi-a chiar oferit suma de 300 de lei, pe care eu am refuzat-o.”, susține medicul.

 

Dobrescu recunoaşte că bunica a venit a doua zi cu banii în mână, dar el susține că a refuzat să îi primească. Mai mult a încercat să o scoată din biroul său, dar femeia era extrem de insistentă, aşa încât, într-un final, a părăsit el biroul. Femeia era atât de pornită să îi dea banii încât l-a urmărit pe coridor, până la patul pacienţilor, unde i-a îndesat în plicul în buzunar. Când s-a întors în cabinet, a scos plicul şi l-a aruncat pe frigider, cu gândul să îl înapoieze. În acel moment au intrat poliţiştii pentru a constata flagrantul. La examenul cu lampa fluorescentă nu s-a descoperit praf fluorescent pe mâinile medicului.

 

Frigiderul cu bucluc

Pentru a stabili un profil al medicului Dobrescu, procuratura a luat o seamă de declarații părinților foștilor pacienți. Acestea sunt contradictorii în ceea ce privește condiționarea actului medical de plată sau referitor la faptul că medicul cerea în mod explicit sume de bani. Dacă unii dintre părinții copiilor spun că au fost tratați omenește, iar dacă au dat bani a fost deoarece sunt recunoscători medicului, alții spun că medicul nu le-a operat copilul până nu au plătit, sau, dacă l-a operat, a cerut explicit bani, arătându-se nemulțumit când nu îi convenea suma.

 

“Domnul doctor derulează astfel lucrurile, încât până la urmă te aduce în situația de a avea inițiativa de a-i oferi bani”, declară unul dintre martori. Într-un singur punct declarațiile nu se contrazic: doctorul cerea ca banii să fie lăsați pe frigider.

 

Crina Crainic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.