Fosta șefă a Institutului de Speologie „Emil Racoviță” din Cluj a reclamat la Primăria Cluj-Napoca că terenul deținut de aceasta pe strada Valea Chintăului se află situat în extravilan, chiar dacă, înainte și după cumpărarea terenului, aceasta a primit două certificate de urbanism prin care i se comunica faptul că terenul se află în intravilan. Clujeanca reclamă că în prezent nu poate construi pe respectivul teren, motiv pentru care cere despăgubiri primăriei de 90.000 euro. Interesant este că deși clujeanca a primit autorizații de construire, Primăria Cluj-Napoca spune că terenul respectiv a fost situat tot timpul în extravilan. Cum s-a ajuns totuși în această situație?

nastase bucur ruxandra

Sursa foto: facebook.com

Năstase-Bucur Ruxandra Maria, fosta șefă a Institutului de Speologie ”Emil Racoviță” Cluj-Napoca a înregistrat o plângere prin care cere municipalității revocarea parțială a unei hotărâri de Consiliu Local în ceea ce privește terenul deținut de aceasta și modificarea regimului juridic al acestuia din extravilanul municipiului Cluj-Napoca în intravilan. În cazul în care plângerea nu se admite, femeia cere primăriei despăgubiri de 90.000 euro reprezentând diferența dintre valoarea terenului dacă acestea ar fi fost în intravilan și valoarea acestuia în condițiile date, respectiv în extravilanul localității.
În plângerea respectivă, Năstase-Bucur Ruxandra Maria prin societatea de avocați Mureșan Mititean Cleja arată că terenul de pe strada Valea Chintăului a fost cumpărat de clujeancă în anul 2007 cu scopul de a edifica acolo o construcție, solicitând chiar un certificat de urbanism atât înainte de cumpărare, cât și după, respectiv în septembrie 2007 și noiembrie 2007.

”Din ambele certificate rezultă fără dubiu că terenul se află în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, având ca utilizări admise case de vacanțe cu locuire nepermanentă (…). Astfel că am și depus o documentație pentru construirea unei case de vacanță și am primit răspuns (n.r. În decembrie 2008) în sensul efectuării de demersuri necesare emiterii unei autorizații de construire. Întrucât nu am avut resurse financiare nu am continuat aceste demersuri.
În cursul acestui an (n.r. 2018), dorind să reiau demersurile pentru construirea unei case, am solicitat din nou un certificat de urbanism (n.r. emis în iunie 2018). Din cuprinsul acestuia am constatat că regimul juridic al terenului în cauză nu mai este intravilan, ci extravilan, fiind admise doar construcții anexe și amenajări pentru exploatații agricole (…).

Prin urmare, în prezent, parcela pe care o dețin este complet neconstruibilă, fiind astfel inutilizabilă  în scopul pentru care a fost achiziționată, iar valoarea acesteia este diminuată spre 0. (…)”, se arată în plângere.

Limita dintre intravilan și extravilan valorează 90.000 euro
Năstase-Bucur Ruxandra susține că, potrivit cărții funciare, terenul pe care îl deține este apt pentru edificarea de construcții, fiind sigură că printr-o eroare terenul respectiv a fost exclus din intravilan, cu atât mai mult cu cât pe parcela alăturată este construită o casă.

”Parcela subsemnatei a fost dezmembrată din parcela alăturată pe care este deja construită o casă și care a rămas în intravilanul localității (după cum rezultă din planșa PUG). Întrucât nu am apucat să edific o construcție în perioada de valabilitate a vechiului PUG acesta figura ca teren liber de construcții și probabil din eroare a fost scos în extravilanul municipiului Cluj-Napoca.”

În cazul în care totuși nu este vorba despre o eroare și există un motiv temeinic (ce nu mi-a fost adus la cunoștință până în prezent) pentru care terenul meu a fost scos în extravilan și cel de lângă este intravilan, vă solicit cu respect acordarea de despăgubiri pentru scăderea valorii acestui teren (….). Terenul meu în suprafață de 15000 mp ar valora 150.000 euro dacă ar fi în intravilan, însă el acum valorează 60.000 euro fiind în extravilan, rezultând astfel o diferență de valoarea de 90.000 euro”, se mai arată în plângere.

primaria-cluj-napoca-cladirea-str-motilor

Primăria Cluj-Napoca: Certificatele de urbanism au fost emise petru o altă parcelă

 

Direcția Generală de Urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca spune că acele certificate de urbanism pe care Năstase-Bucur Ruxandra le-a primit au fost emise pentru o parcelă înscrisă în altă carte funciară, decât cea pe care a prezenta-o clujeanca.

”Este posibil ca parcela deținută în prezent de d-na Bucur să fi fost dezmembrată dintr-o parcelă mai mare situată, conform vechiului PUG, parțial în intravilan, dar partea din spate a acelei parcele, cumpărată de d-na Bucur a fost și în vechiul PUG situtată în extravilan”, transmit reprezentanții primăriei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here