Fosta șefă a Partidului Socialist Român (PSR) – filiala Cluj, Violeta Mercea, a fost obligată de magistrații de la Curtea de Apel Cluj să plătească peste 800.000 de lei, după ce a contestat o decizie de impunere emisă, în anul 2015, de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca. Suma este compusă din obligația de a plăti taxa pe valoarea adăugată, dobânzi și penalități de întârziere, care inițial au fost de ordinul milioanelor de lei, dar o parte din datorii s-au prescris pentru că inspectorii fiscali nu s-au grăbit să verifice afacerea imobiliară derulată de Mercea.
În perioada 1 ianuarie 2008 – 28 septembrie 2010, Violeta Mercea a realizat nu mai puțin de 31 de tranzacţii imobiliare: în 2008 au avut loc 26 de tranzacţii în valoare de 5.826.905 lei, în 2009 s-au efectuat 3 tranzacţii în valoare de 833.998 lei, iar în 2010 au fost făcute 2 tranzacţii în valoare de 170.300 lei. Dintre aceste operaţiuni economice, 5 au fost scutite de plata TVA, pentru 15 tranzacții au fost încasate sume prin antecontracte sau înainte de încheierea contractului autentic de vânzare-cumpărare, iar 11 operaţiuni au fost taxabile.
Afacerea imobiliară a mers ca pe roate până în anul 2013, când fosta șefă a PSR Cluj a fost vizată de o inspecție fiscală pentru stabilirea obligațiilor de plată a sumelor reprezentand TVA, în cazul celor 11 imobile (terenuri și apartamente) înstrăinate în perioada 1 ianuarie 2008 – 28 septembrie 2010.
În urma controlului, inspectorii fiscali au emis o decizie de impunere pentru suma totală de 2.551.344 lei. Violeta Mercea a contestat actul și a obținut refacerea inspecției fiscale, fiind emisă o decizie de impunere pentru aproximativ 1,2 milioane de lei, în anul 2015.
Violeta Mercea nici măcar nu a pomenit de TVA în contractele de vânzare-cumpărare
În toamna anului 2021, Violeta Mercea a dat în judecată Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, solicitând magistraților de la Tribunalul Cluj să să anuleze o decizie de impunere și un raport de inspecție fiscală emise în anul 2015, prin care s-au stabilit obligații privind taxa pe valoarea adăugată, în suma de 495.922 lei, dobânzi/majorări de întârziere de 701.680 lei și penalități de întârziere în cuantum de 74.388 lei.
Inspectorii fiscali au ajuns la aceste sume aplicând cota TVA de 19%. Cu toate acestea, magistrații clujeni au reținut că trebuia aplicat procedeul sutei majorate, ținând cont de faptul că prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate de Violeta Mercea prețul a fost stabilit fără nicio mențiune cu privire la TVA. Prin urmare, a fost întocmit un raport de expertiză și au fost recalculate sumele reprezentând TVA prin aplicarea procentului sutei majorate asupra bazei de impozitare diferențiat, asupra fiecăreia dintre tranzacțiile analizate de inspectorii fiscali pentru stabilirea obligațiilor de plată ale Violetei Mercea. În cele din urmă, expertul a stabilit că fosta șefă a PSR Cluj trebuie să plătească următoarele sume: taxa pe valoare adăugată suplimentară recalculată prin aplicarea sutei majorate în valoare 387.389 lei, majorări de întârziere aferente în valoare 547.192 lei și penalități de întârziere aferente în valoare 58.108 lei.
Finanțele au luat atitudine abia după ce o parte din creanțe s-au prescris
O parte din datorii nu au mai putut fi recuperate pentru că dreptul organelor fiscale de stabili creanța fiscală s-a prescris, fiind împlinit termenul de cinci ani. Astfel, instanța a înlăturat din sumele stabilite prin raportul de expertiză obligațiile de plată în cazul a două contracte încheiate în anul 2008.
La finalul anului 2022, magistrații de la Tribunalul Cluj au dispus anularea parțială a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală, stabilind că Violeta Mercea trebuie să plătească statului taxa pe valoare adăugată în cuantum de 316.734 lei, dobânzi/majorări de întârziere în cuantum de 443.435 lei și penalități de întârziere în cuantum de 47.509 lei.
„Reclamanta a derulat o afacere imobiliară care s-a desfăşurat o lungă perioadă de timp. În acest context, chiar dacă valoarea afacerii era redusă, în niciun moment (nici măcar după ce a vândut toate apartamentele supuse analizei) reclamanta nu a realizat vreun demers pentru a verifica dacă este obligată să achite vreo sumă cu titlu de TVA, deşi normele legale erau clare şi precise. Scopul lipsei acestor demersuri era evident acela de a eluda dispoziţiile legale incidente în materie şi de a nu achita vreo sumă cu titlu de TVA.”, au motivat magistrații de la Tribunalul Cluj.
Decizia instanței a fost contestată atât de Violeta Mercea, cât și de DGRFP Cluj-Napoca, însă, la sfârșitul lunii trecute, judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au respins cererile formulate ca neîntemeiate și au menținut sentința pronunțată de Tribunalul Cluj cu titlu definitiv.
Fosta șefă a PSR Cluj, implicată într-un scandal de înșelăciune imobiliară
În anul 2019, avocații Felicia și Ovidiu Mureșan Silaghi au acuzat-o pe Violeta Mercea de înșelăciune imobiliară, după ce s-au trezit că fosta șefă a PSR Cluj le-a vândut o casă care era ipotecată la bancă. Chiar dacă au plătit prețul imobilului, Mercea nu a achitat ipoteca, iar banca a executat silit bunul imobil. Avocații au deschis mai multe procese împotriva femeii, iar instanța a dispus rezilierea contractului și au obligat-o pe Violeta Mrcea să returneze 100.000 euro. Pe de altă parte, fosta șefă a PSR Cluj susținea că, de fapt, soții Silaghi ar fi trebuit să îi mai dea 20.000 de euro. Ea afirma că imobilul respectiv a costat 120.000 euro, din care soții Silaghi i-au plătit doar 100.000 euro.
Avocații Felicia și Ovidiu Mureșan Silaghi au dezvăluit, la acea vreme, că la baza problemelor se află un antecontract de schimb. Prin acest antecontract, soții Silaghi s-au obligat să îi înstrăineze Violetei Mercea un apartament de pe strada Meteor, plus diferența de 40.000 euro în schimbul unei case situată pe strada Făgetului nr. 14C. Casa s-a predat la stadiul de semifinisat. Apartamentul s-a vândut, iar Mercea a încasat atât contravaloarea apartamentului vândut, cât și diferența de bani. La data perfectării antecontractului, pe terenul unde era construită casa există o ipoteca de la BRD pentru 200.000 euro, credit luat de Violeta Mercea, dar înțelegerea a fost că va muta ipoteca pe unul din imobilele pe care le avea pe firma sa, SC CASA BELLA SERV IMPEX SRL.
Cei doi avocați nu și-au primit banii de la Violeta Mercea și și-au dat seama că femeia nu mai are bunuri în proprietatea sa. Cu toate că soții Silaghi au făcut o plângere penală împotriva Violetei Mercea, procurorii au clasat dosarul.
TVA = taxă de protecție. La fel restul birurilor.
Spălații pe creier vor sări că, vai!, de unde drumuri, spitale și școli. De unde au avut, de pildă, americanii și canadienii pînă la taxa pe venit.
Atîta vreme cît cineva-ți ia din avuție amenințîndu-te, este jaf la drumul mare.
De ce nu întra la zdup și cei care au lăsat timpul sa treacă, în folosul ei? Cei de la finanțe, care au avut cazul dar l-au băgat în sertar!
Mai T…,ești o javra antisocială fmmt..întotdeauna americanii au plătit și vor plăti taxe..doar javre ca tine vor sa profite de faptul că alții sunt corecți( prosti,ptr i javra)..nu v.ar mai tine pământul..poate ar trebui sa punem mâna pe par.
Sa stea liniștită că totul se prescrie incepind cu cei cu 6 case(și alea furate) și pina la ultimul bugetar
Probleme uriașe sunt la antreprenori care daca au 5 bani datorii la stat se blochează conturile și le sechestrează locuință personala!
Trai pe vătrai!
Așa au procedat și frații Micula și frații Negoiță… Și ce bine le-a mers!