Foto: Arhivă

În cursul acestei săptămâni, în Cluj au avut loc percheziții în cadrul unei anchete care vizează preluarea frauduloasă a unei societăți. Miza dosarului este de peste 10 milioane de euro. Printre cei arestații se numără și clujeanca Fatol Aida Daniela, fosta soție a agentului de poliție Ioan Fatol care, pentru o perioadă bună de timp, a fost șoferul lui Toma Rus. Cel din urmă a fost șef la Brigada de Combatere a Criminalității pe vremea lui Gabriel Oprea. Fatol Aida Daniel a fost implicată și într-unul din dosarele care au vizat-o pe Carmen Lador Zina, mama unuia dintre fondatorii afacerii Trilulilu.

În cursul acestei săptămâni, polițiștii din Sibiu au făcut mai multe percheziții într-un dosar în care este cercetat modul în care cinci persoane preluau, în mod fraudulos, societăți comerciale. Perchezițiile au fost făcute în Cluj Napoca, Brașov, Neamț și București.

Printre cei arestați preventiv se numără și Fatol Aida Daniela, ex-soția lui Ioan Fatol, polițist clujean care a fost șoferul fostului șef al BCCO Cluj Napoca și fost secretar de stat la Ministerul Interne, Toma Rus.

Dosarul vizează efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals în declaraţii, înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

Ancheta a pornit în luna aprilie a acestui an, în urma unei sesizări a unui sibian care s-a trezit peste noapte că a rămas fără compania pe care o înfiinţase.

Anchetatorii au descoperit două moduri de operare a reţelei. ”Unul dintre acesta urmărea preluarea ilegală, de la titularii unor societăţi comerciale, a unor părţi sociale din aceste firme, sub pretextul unei eventuale cumpărări a întregii companii. În acest sens, erau depuse online la Oficiul Naţional pentru Registrul Comerţului documente de cesiune, care ulterior s-au dovedit a fi false”.

În perioada stării de urgenţă, instituţiile publice şi-au închis porţile, mare parte sau chiar activitatea totală cu publicul fiind desfăşurată în online. La fel s-a întâmplat şi la ONRC, unde astfel de operaţiuni se puteau desfăşura şi din spatele unui calculator, pe baza unei semnăturii electronice a unui avocat, fapt de care au profitat cei anchetați.

”O altă modalitate de operare viza convingerea unor administratori de companii să participe la diverse licitaţii. Astfel, membrii grupării infracţionale reuşeau să intre în posesia documentelor firmelor vizate, care urmau acelaşi circuit al documentelor false”.

Anchetatorii au mai stabilit că escrocii urmăreau să pună mâna doar pe societăţi comerciale cu capital important. Spre exemplu una dintre acestea era evaluată la 10 milioane de euro. Este vorba despre o companie din Bucureşti.

”După ce obțineau controlul firmelor, cei implicați schimbau rapid conturile bancare pentru ca foştii administratori să nu mai aibă timp să le blocheze în caz că realizau capcana în care cădeau. După preluarea firmelor, cei implicați solicitau retragerea unor sume de bani, emiterea unor bilete la ordin în alb sau achiziţionarea în leasing a unui autoturism de lux. Un astfel de autoturism, în valoare de 96.000 euro, a fost recuperat cu ocazia efectuării percheziţiilor. Tot în urma percheziţiilor au fost ridicate şi confiscate bani şi bunuri: 5.100 euro, un pistol cu aer comprimat deţinut ilegal, sisteme informatice, ştampile şi documente aparţinând unor societăţi comerciale”, se arată în actul de sesizare a instanței.

Afaceri cu contabilul clujean care are cele mai multe acuzații penale

Adina Fatol apare cu calitatea de inculpat în mai multe dosare penale alături de Carmen Lador Zina, contabilul clujean care are cele mai multe acuzații penale de evaziune fiscală.

Ea este prima persoană din România care a fost condamnată să își ispășească pedeapsa la domiciliu. A fost cercetată alături de reprezentanții firmei care au asigurat paza la șantierul Bechtel.

Contabilul spune că problemele ei au început după ce a fost înșelată de un fost partener de afaceri. După aceea, problemele s-au ținut în lanț de contabilul clujean care spune că din cauza anturajului a intrat în tot felul de anchete penale. La acestea s-a adăugat și incompetența celor care au anchetat-o.

”Într-un dosar, raportul de expertiză este ambiguu, nu a fost întocmit în concordanță cu actele de control întocmite de către ANAF – DGFP Cluj. Există o contradicție între actele de control ANAF Cluj și actele de control inopinant ale Gărzii financiare Cluj, în sensul că ANAF Cluj pretinde ca prejudiciu TVA-ul, în timp ce Farda Financiară reține atât TVA, cât și impozitul pe profit aferent unor tranzacții fictive. În dosarul respectiv, instanța a preluat în motivare rechizitoriul făcut de procurori. Din cele 58 de file, până la fila 46 este redactat integral conținutul rechizitoriului, iar la fila 46 se menționează că ”actul de sesizare al instanței este just și pertinent, fără alte considerații care să justifice de ce apărările inculpaților nu au fost primite”, arată Lador Carmen Zina.

În același timp, procurorii arată că, există probe care demonstrează că activităţile infracţionale ale acesteia se întind pe raza mai multor judeţe, vizând societăţi din Suceava, Maramureş, Braşov, Ilfov, Cluj sau Hunedoara. Este vorba despre 10 societăţi comerciale conduse de Lador, care şi-a extins la nivel naţional reţeaua implicată în acte de evaziune fiscală, cu scopul de a îngreuna identificarea şi sancţionarea faptelor ilegale. Există indicii conform cărora prejudiciile create în fiecare caz au o valoare însemnată, la nivelul mai multor milioane de euro, în contabilitatea firmelor găsindu-se numeroase acte false, înregistrate cu scopul de a eluda obligaţiile de plată către bugetul de stat.

Dintre procesele în care este implicată Lador Carmen Zina poate fi amintit cel al șefului firmei clujene de pază și protecție Sakura Security, Angela Sabău, care, împreună cu Carmen Lador Zina și Daniel Popovici, au fost judecați pentru evaziune fiscală.

Adina Fatol implicată în mai multe dosare penale

Aida Fatol nu este la prima confruntare cu legea penală. Ea a făcut afaceri cu Carmen Lador Zina, supranumită ”mama Trilulilu” în virtutea faptului că fiul ei, Sergiu Biriș, a fondat afacerea Trilulilu.

În dosarul penal în care a fost judecată, Fatol a fost achitată de acuzațiile penale, însă a trebuit să plătească, alături de Lador, peste jumătate de milion de lei cu titlu de despăgubiri.

Una dintre societățile din dosarul respectiv, la care Fatol Aida Daniela era asociată, este SC Hera S Wood Srl, firmă acum radiată, unde deținea acțiuni și Călin Biriș, fratele fondatorului Trilulilu, Sergiu Biriș.

Ea mai figurează ca inculpat în alt dosar penal de spălare de bani, tot alături de Carmen Lador Zina.

În dosarul respectiv, Fatol a fost condamnată la 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, dar, ulterior s-a obținut rejudecarea dosarului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.