Dincolo de transformarea mult așteptată a coabitării dintre Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă într-un viitor război pe viață și pe moarte între cei doi candidați la Președinție, iată că deja un adevărat ”Jihad” a fost declanșat între ”păpușarii” din spatele altor lideri politici de la noi. Și asta după ce finul Victor Ponta i-a făcut hatârul nașului George Maior și, deși fără tragere de inimă, s-a lăsat pețit de un Călin Popescu Tăriceanu din care a mai rămas doar legenda ”inimii zburdalnice” de altădată, scrie Cătălin Tache în național.ro.
Iar principala victimă care a resimțit din plin această lovitură sub centură nu a fost, culmea, Viorica Dăncilă, ci … generalul Florian Coldea! Cel care de altfel știe foarte bine că prin această strategie, fostul său camarad în ale statului de drept și actualul dușman de moarte George Maior a reușit astfel să-și facă rost de un partid ”breloc”, pe care să îl agațe la cingătoarea contracandidatului lui Dan Barna din cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, indiferent cine ar fi acesta. Mai mult decât atât, mutarea lui Maior vine concomitent cu informația de la cel mai înalt nivel al sistemului că, gata, hârtiile de rechemare a acestuia din postul de ambasador al României în Statele Unite ale Americii sunt deja parafate și se așteaptă doar ultima semnătură. Iar dacă Florian Coldea a reușit până acum să-i asigure ”culoarul” lui Dan Barna, cel care defilează încă în sondaje în urma strategiei de a nu își asuma nimic, rămâne de văzut dacă generalul rezervist mai mult cu numele va fi atât de mult de scos din sărite de afrontul adus de fostul său șef încât să schimbe foaia…Iar Barna să fie astfel coborât din ”turnul de fildeș” în care special l-a închis chiar Florian Coldea, creatorul și protectorul său politic, direct în ”arena cu lei”. Acolo unde ”jocul murdar” reprezintă singura regulă a acestui ”măcel” care este greu de crezut că va mai putea fi evitat de acum înainte…
Cursă contracronometru cu rechemarea
Este greu de crezut că și aflat dincolo de Ocean –sau poate tocmai de aceea!- George Maior nu ar fi fost la curent cu informația care ”bântuie” de câteva zile despre iminenta rechemare în țară a ambasadorului român la Washington. Și care de această dată pare să fie una pe bune, existând surse mai mult decât credibile care susțin că ”hârtiile” pot lua practic oricând calea Monitorului Oficial, totul stând de acum numai în pixul lui Iohannis. Astfel că este mai mult decât posibil ca ruperea actualei coaliții de guvernare și crearea unei veritabile alianțe ”contra naturii” între ”balamalele” politice ALDE și PRO România să fi fost grăbită tocmai de această cursă contracronometru cu procedurile de rechemare a lui Maior. Cel care dacă și-ar fi pierdut ”aura” de ”unic canal” de comunicare cu Washington-ul nu ar mai fi avut același succes cu ademenirea lui Tăriceanu, oricât de ”moliceanu” ar fi acesta, în alianța cu finul său Ponta.
E război, nu pace!
Maior vrea să se ”predea” fie lui Iohannis, fie lui Dăncilă, dar nu lui Barna!
Așa că Maior s-a văzut nevoit să mute mai repede decât s-ar fi așteptat chiar el și drept urmare este deja război între ”elefanții serviciilor”. Asta parcă a-i face în ciudă lui Cosmin Gușă, cel care rămas fără expertiza lui Rareș Bogdan și ajuns acum să se întreacă în analize geo-strategice cu nimeni altul decât ”procurorul paraditor” Mircea Negulescu ”Portocală” vede o mare pace între George Maior și Florian Coldea. Cei care, greu de explicat de ce, ar fi bătut palma pentru o total ilogică viitoare alianță în jurul lui… Dan Barna! Adică exact omul pe care George Maior știe mai bine decât oricine că trebuie să-l scoată cu orice preț ”de pe șine” până în noiembrie, pentru că apoi va fi prea târziu. Pentru că indiferent dacă la Cotroceni va rămâne Iohannis sau chiar dacă printr-o mare surpriză va ajunge Dăncilă, lucrurile oricum se pot aranja pe urmă pentru George Maior. Cel rămas, iată, unul dintre ultimii combinatori ai vechiului sistem care încă joacă la nivel înalt…
Ponta trece pe neafiliați
După cum subliniam de la bun început, strategia lui Maior este una cât se poate de pragmatică, cel puțin pentru ”cloaca” care a ajuns clasa politică românească în totalitatea sa: să aibă un partid sau barem o alianță ”balama” undeva la zece la sută, pentru a putea înclina balanța guvernării în urma negocierilor purtate din umbră, pe persoană fizică. Până atunci însă, finul Victor Ponta a fost însărcinat și cu o altă ”misiune imposibilă”, și anume cea a cooptării în noul proiect a cât mai multor parlamentari neafiliați. Pentru că din orice parte ai privi, calculele parlamentare sunt cât se poate de simple : ALDE are momentan 19 deputați și 12 senatori iar PRO România un total de 26 de deputați. În timp ce ”pe tarabă” se mai află disponibile cele 10 voturi ale parlamentarilor neafiliați, 2 deputați și 8 senatori. Pe care Ponta le vrea musai, ceea ce și explică de altfel accelerarea negocierilor de la fostul ”Sofitel”, care par că merg destul de bine, printre alții și Remus Borzea fiind se spune deja cu un picior în barca fostului premier…
Sursa: național.ro