Fostul consilier judeţean Traian Florinel Cuc a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală în legătură cu afacerile firmelor Gentilia Construct şi Damas Construct Instal SRL, două societăţi abonate la contractele publice din judeţ. Alături de politician, soţia lui, Daniela Cristina, a fost trimis în judecată şi Tothăzan Dorul Lucian, om de afaceri acuzat de procurori, într-un alt dosar, de evaziune şi delapidare în valoare de 3,5 milioane de lei.

GIURGIU ANAMARIA SONAMITA, BARA ANDREIA GABRIELA (CUC) (fost membru în comisia de cenzori a Domeniului Public Câmpia Turzii ), CUC DANIELA CRISTINA, TOTHĂZAN D. DORU-LUCIAN, CUC T. TRAIAN-FLORINEL, RUSU V. MARIETA-CORINA (fostă PASC) şi firmele SC DAMAS CONSTRUCT INSTAL şi SC GENTILIA CONSTRUCT, ambele în insolvenţă, sunt trimişi în judecată pentru evaziune fiscală.

Societăţile sunt controlate de familia Cuc şi au câştigat numeroase contracte pe bani publici, cu toate acestea au intrat în insolvenţă. SC Damas a câştigat contractul de construire al noului corp de clădire al Primăriei Viişoara şi a intrat în insolvenţă înainte de finalizarea lucrărilor. „Prin contractul de licitaţie, lucrarea trebuia finalizată în 01.03.2017, dar în 28 februarie s-au prezentat la noi reprezentanţii firmei Damas pentru a ne anunţa că nu mai pot finaliza lucrarea deoarece sunt în procedură de faliment. Vreau să vă spun că din septembrie şi până în decembrie nu au pus o cărămidă la noul corp de clădire. Totodată, din pricina lucrării prost făcute, a fost afectat şi corpul vechi de clădire, deoarece s-a infiltrat apa în pereţi, producându-se igrasie, din pricina proastei izolaţii a clădirii noi”, declara în ziar15minute.net primarul comunei, Ioan Roman, care totodată punea sub semnul întrebării procedura de faliment în care se află societatea.

Firma a câştigat contractul pentru construcţia Centrului Salvamont-Salvaspeo din Cheile Turzii pentru aproape 200.000 de lei, în situaţia în care a avut o ofertă de preţ mai mare decât societatea concurentă care, în mod bizar, nu a mai dorit să participe la licitaţie.

În urmă cu trei ani, GENTILIA CONSTRUCT S.R.L. în asociere cu WALHALLA INVEST PROD COM S.R.L. au câştigat contractul ”REABILITARE şi MODERNIZARE HOTEL POTAISSA TURDA” pentru suma de 3.700.566 lei.

 

Contracte gentile

 

Anul trecut, Gentilia Construct, firma fostului consilier judeţean PSD Traian Florinel Cuc, a intrat în insolvenţă acumulând datorii de aproximativ 12 milioane de lei. Reprezentanţii firmei au cerut intrarea în insolvenţă în situaţia în care compania era abonată la contractele pe bani publici.

Firma a reuşit să acumuleze, până acum, datorii faţă de aproximativ 240 de creditori, la finalul anului trecut cifra datoriilor fiind de aproape 12 milioane de lei, cu o pierdere de 1,3 milioane de lei la o cifră de afaceri de 7,7 milioane de lei.

De altfel, din 2014 până în 2016, firma a mers pe pierderi destul de masive, cea mai mare fiind de 3,5 milioane de lei înregistrată în 2014. Acest lucru se întâmplă în situaţia în care firma a câştigat în această perioadă de timp cel puţin un contract de 3,2 milioane de lei, fără TVA, de la Primăria Comunei Mihai Viteazu, un alt contract de aproximativ 7 milioane de lei de la USAMV, iar lista poate continua. Între anii 2008-2010, firma a câştigat aproximativ 30 de licitaţii cu lucrări pentru autorităţi locale şi judeţene, instituţii sau regii autonome.

Firma a câştigat licitaţii în Turda, la Spitalul Municipal, în comunele Tureni, Viişoara, Mihai Viteazu, Chinteni, Corneşti, Băişoara, Ciurila, Cămăraş, Câmpia Turzii, dar şi la Cluj-Napoca, la Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB), Palatul Copiilor, unde director era colegul său de partid din Consiliul Judeţean Cluj, Valentin Cuibus, Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP), pentru construirea unui adăpost de animale, şi Centrul de Administrare a Creşelor.

 

NUP pentru Cuc

Însă, chiar dacă ANI l-a declarat incompatibil pe Florinel Cuc, iar colegii lui din PSD au făcut un memoriu prin care i-au cerut pesedistului să demisioneze din funcţiile publice, procurorii clujeni i-au dat lui Cuc neînceperea urmăririi penale în dosarul în care a fost cercetat.

”SC GENTILIA CONSTRUCT SRL din Câmpia Turzii, jud. Cluj a fost înfiinţată în anul 1998 şi părţile sale sociale în proporţie de 50% sunt deţinute din 08.10.2007 de către numita Cuc Daniela Cristina, care are şi calitatea de administrator (f.70-vol.II).

Numita Cuc Daniela Cristina este soţia numitului Cuc Traian Florinel (f.81-vol.II) care începând din anul 2004 are calitatea de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Cluj, fiind reales în anul 2008 în aceeaşi funcţie (f.16-19-vol.II).

Pe baza rezultatului licitaţiei deschise, la data de 22.12.2008, Consiliul Judeţean Cluj reprezentat de preşedintele Alin Tişe a încheiat acordul contractual nr. 72 cu SC GENTILIA CONSTRUCT SRL din Câmpia Turzii, jud. Cluj, reprezentată de administratorii Cuc Daniela Cristina şi Cuc Alexandru.

La data de 18.03.2009 Consiliul Judeţean Cluj, format din consilierii judeţeni aleşi printre care se afla şi Cuc Traian Florinel, a adoptat hotărârea 30 privind aprobarea bugetului general propriu pe anul 2009. În anexa 4 a hotărârii respective era prevăzută suma de 120.000 lei pentru finanţarea investiţiei „amenajare drum acces la Gospodăria de Apă din loc. Cămăraşu, com. Cămăraşu, jud. Cluj”.

Pe baza ordinului de începere a lucrărilor din 06.04.2009 (f.137-vol.I) emis de Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, SC GENTILIA CONSTRUCT SRL din Câmpia Turzii a demarat lucrările la obiectivul convenit în acordul contractual nr. 72/22.12.2008, iar la data de 06.07.2009 lucrările executate au fost recepţionate de o comisie formată din Creţu Alexandru, Moceanu Iancu Marcel, Rotaru Angela, Ciortea Teofil şi Fărcaş Vasile (f.104-106-vol.I).

După recepţionarea lucrării, Consiliul Judeţean Cluj prin ordinul de plată din 13.07.2009 a plătit preţul lucrării în valoare de 130.200 lei către SC GENTILIA CONSTRUCT SRL (f.103-vol.I).

Faţă de cele de mai sus considerăm că în cauză nu se impune începerea urmăririi penale faţă de numitul Cuc Traian Florinel pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese prev. de art. 2531 din CP deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, mai precis lipseşte latura obiectivă şi anume participarea susnumitului la luarea acelor decizii în urma cărora SC GENTILIA CONSTRUCT SRL a realizat un folos material. Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că numitul Cuc Traian Florinel nu a făcut parte din comisia care a ales oferta cea mai avantajoasă în cursul procedurii de achiziţie publică, nu a participat la semnarea acordului contractual nr. 72/2008 şi nu a făcut parte nici din comisia de recepţie. Folosul material a fost realizat de SC GENTILIA CONSTRUCT SRL pe baza acordului contractual nr. 72/22.12.2008, prin care beneficiarul se obliga să plătească preţul de 130.219,32 lei şi nu pe baza hotărârii Consiliului Judeţean nr. 30/2009 prin care s-a adoptat bugetul propriu al acestei autorităţi locale”, arată procurorii în rezoluţia NUP.

 

Puţin de la Fati

Gentilia Construct a primit şi de la Primăria Apahida un contract de 1,6 milioane de lei. contractul a fost semnat anul trecut, când primarul PSD al comunei, Grigore Fati a atribuit contractul “Construire infrastructură de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor”, adică ridicarea unor maluri de pământ, pentru suma menţionată mai sus. În 2011, SC Gentilia Construct a câştigat un contract cu Primăria comunei Mociu, pentru un proiect finanţat în mare parte din banii Consiliului Judeţean Cluj. Cu câteva zile înainte de această atribuire, ANI îl declarase incompatibil pe Cuc.

 

Puţin de la Dâncu

Anul trecut, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a atribuit licitaţia ”Achiziţionarea de servicii de depozitare/arhivare documente elaborate în cadrul AM POR şi structurile suport” firmelor Certsign din Bucureşti şi SC DEPOZITUL ARHIVELE TRANSILVANIA SRL, firmă patronată şi administrată de turdeanul Traian Florinel Cuc. Estimarea contractului a fost de 780.000 de lei, fără TVA, dar cele două firme au câştigat licitaţia cu o ofertă de 644.757 de lei, fără TVA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.