Primarul din Apahida, Grigore Fati, o acuză de fraudă pe Dana Aștilean, fostul contabil al primăriei clujene.

La finalul ședinței de Consiliu Local de joi, 21 decembrie 2022, el a anunțat despre o fraudă care a fost descoperită săptămâna aceasta la nivelul instituției pe care o conduce.

Nu pot să spun eu că este o fraudă. Se vor pronunța organele de cercetare. Am văzut și eu anumite emisiuni la televizor în care au apărut știri cu ucraineni refugiați care sunt falși stabiliți în anumite familii. Am dispus șefei serviciului de asistență socială care mi-a spus că sunt și la noi în comună familii cu 15-17 refugiați la o casă. Atunci am dispus o verificare imediată la casele care figurau cu foarte mulți refugiați. 

Urmare a verificărilor, unii dintre aceștia au negat că ar fi avut refugiați sau că ar fi ridicat sume de bani de la casieria primăriei Apahida sau ar fi fost plătiți în vreun anumit fel. Așadar, am verificat cine a ridicat banii. Am fost surprins să aflu că banii au fost ridicați de către șefa serviciului economic, Dana Aștilean. Ea nu avea voie să ridice banii, părerea mea este că în culpă este și cea de la casierie care i-a dat banii, pentru că banii trebuiau să fie ridicați de banii care aveau la ei acasă refugiați.

Am mers mai departe și am aflat că nu acele persoane au depus documentele pentru obținerea sumelor de bani pentru cazarea și hrana refugiațiilor, ci se pare că tot doamna Aștilean. Am întocmit o sesizare către procuratură și am trimis-o luni după-amiază. Suma este în jur de 200.000 de lei. Nu avem încă cifra exactă, dar cam acolo este estimată. Am dispus imediat înlocuirea persoanei din casierie. Am retras și dreptul de semnătură a doamnei Aștilean. 

Ea mai are o condamnare penală cu amânarea executării, drept pentru care am fost obligat să o țin în funcție, nu am putut-o destitui. Este la muncă pentru că nu pot să o suspend. Legea nu îmi dă voie până nu începe urmărirea penală. Ea spune că ar fi dat banii cetățenilor respectivi, dar eu nu pot verifica asta. Urmează să vedem rezultatul anchetei”, a relatat edilul Apahidei,potrivit zcj.ro.

ZIUA de CLUJ a contactat-o pe Dana Aștilean pentru a-i cere un punct de vedere cu privire la acuzațiile care i se aduc.

„Nu știu nimic referitor la ce a spus primarul din Apahida. Eu nu am retras nimic de pe urma ucrainenilor. Cum poate să vorbească așa când încă nu se poate demonstra nimic!? Aștept să văd rezultatul anchetei. Să vedem cine este vinovat. Eu nu am nimic ce să spun deocamdată, nu admit, nu neg, nu spun absolut nimic. Îmi pare rău că s-a ajuns aici și domnul primar discută astfel de lucruri”, ne-a declarat Dana Aștilean.

Cât plătește Guvernul pentru refugiații ucraineni:

– Pentru cazare: 50 de lei/zi de persoană, conform OUG 28/2022
– Pentru masă: 20 de lei/zi de persoană, conform HG 336/2022

Suma plătită pentru cazarea unui refugiat ajunge la 2.100 de lei pe lună, astfel că găzduirea, de exemplu, a cinci persoane din Ucraina poate aduce un venit de 10.500 de lei pe lună, bani neimpozabili.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.