Premierul Sorin Grindeanu l-a numit pe fostul deputat Florian Geantă în funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), după ce a eliberat-o din această demnitate pe Ruxandra Gîndu, potrivit unei decizii publicate, joi, în Monitorul Oficial.

mircea-irimie-2În aceeaşi zi, Vicenţiu-Mircea Irimie a fost numit secretar de stat la Ministerul Consultării Publice şi Dialogului Social, iar Dorin-Octavian Corcheş în funcţia de secretar de stat la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, scrie agerpres.ro.

De asemenea, premierul l-a eliberat pe Mitea Ilie Dumitru Haralambie din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Domeniilor Statului, numindu-l în locul acestuia pe Alexandru-Valentin Tachianu.

Schimbări s-au produs şi la nivelul funcţiei de vicepreşedinte al acestei instituţii, Alina Luminiţa Catan fiind înlocuită cu Marius Postolache.

Sorin Grindeanu l-a mai revocat, joi, pe Ioan Gherheş din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în locul său fiind desemnat Viorel Toma.

Prim-ministrul l-a schimbat şi pe preşedintele Autorităţii de Reformă Feroviară, Robert Răzvan Dobre, cu Marian Păun.

Grindeanu a semnat, totodată, decizia de încetare, prin acordul părţilor, a raportului de serviciu al lui Dan-Aurel Pricăjan, inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.